The last Omega[Vkook]

35

Autorul POV.

După dușul de 4 ore în care a stat și s-a criticat, s-a gândit să meargă jos la restul să le povestească ce s-a întâmplat, dar, mereu exista un dar, nu voia să spună și mai ales, nu voia să facă nimic în privința asta.
Fiind capturat în mintea sa deja zdrobită de propriile lanțuri nici nu și-a dat seama când a ajuns în bucătărie, unde toți vorbeau de recuperarea lui Taehyung.
—Ohhh, ce bine! Acum este și el aici, deci ne va fi mai ușor să facem planul, spuse Baekhyun cu entuziasm de nedescris.
—Plan? Mormăi fără vlagă, parcă stors de viață JungKook.
—Da plan. Ne-am gândit la o modalitate de-al putea lua pe micul  Taehyung din ghiarele acelui monstru, așa că ne-am gândit...
Mintea lui iar a zburat departe, nici nu mai era atent la tot ce îi spunea Jin. În capul său era doar cuvântul monstru tipărit pe fiecare perete.
—JungKook?
—Aa, da?
—Deci..ne ajuți.
—Da, da.. O spusese atât de încet încât nici lui nu îi venea să creadă că a putut să se audă pe sine.
Bucuria celor din jur era de nedescris, însă el nu se bucura, nu putea să se alăture lor.
—Dacă.. Vocea sa se făcu auzită iar restul și-a întors fetele către el.
—Dacă...a luat o gură de aer pentru a putea spune mai departe ce avea de spus, dacă nu am face nimic?
—Ce vrei să spui?
Acum toți fiind atenți cum Baekhyun s-a apropiat de JungKook nervos pe ceea ce a putut să spună.
—Te mai întreb odată. Ce vrei să spui? țipătul se făcu auzit.
— Ceea ce vreau să spun e că...nu vreau să-l recuperez pe Taehyung.
—Poftim? JungKook ai spus că este perechia ta, ce dracu!?
Jin a intervenit peste Baekhyun.
—Nu văd un rost. Spuse încet cu capul plecat. Este fără folos.
—De ce spui asta?
—Pentru că... Eu sunt acel monstru.

Se ridică de pe scaun, ochii îi se preschimbat într-un roșu intens, aproape înghițind tot globul ocular.
Cu o singură mișcare toți erau morți, sângele făcând valuri peste picioarele sale, acum toți zăceau pe gresie fără pic de suflet. Ochii devenindu-i înapoi la forma normală, devenind JungKook cel care voia să pară dur, dar fără ca nimeni să știe că avea inima  unui iepuraș.
Își ridica capul și se îngrozi de ceea ce vedea, mâinile fiind acu în parul său, de asemenea pătat de sânge.
—Ce am făcut? Nu, nu, nu eu am făcut asta. Nu are cum. Nu aș face niciodată asta. Nu!
Țipetele sale se făcu auzite lansând în urmă dar ecoul încărcat de durere.
,, Este vina ta,,
—Ce? Cine ești?
'' Ști bine cine sunt "
—Nu, nu știu cine ești. Eu nu am făcut nimic!
''o să-l pierzi JungKook, o să-l pierzi cum i-ai pierdut și pe restul"
—Ce? Nu, nu aș face asta, îl iubesc.
"așa a spus și tatăl tău până s-o omoare pe mama ta, săraca de ea, nu a mai putut să riposteze în fața lui, puterea la acaparat, ura a trecut la un alt nivel, iar tu, tu scumpul meu JungKook, vei ajunge ca el"
—Nu, nu! Nu am cum să ajung ca el. Am promis! El nu este tatăl meu.
"JungKook, nu te mai minți, ambii tăi părinți au fost Alpha, deci tu un Alpha pur, ai cărui ochii sunt roși ca sângele, ești altfel JungKook, de mic copil ai fost diferit, știai cine este stăpân pe situație, știai ce voiai,,
—Termină! Nu sunt așa! Nu voi fi ca El, eu îl iubesc pe micuțul meu cățeluș!
"așa a spus și tatăl tău"

"așa a spus și tatăl tău"

"așa a spus și tatăl tău"

"așa a spus și tatăl tău"

"așa a spus și tatăl tău"

"așa a spus și tatăl tău"

—Nuu! Nu, nu sunt el! Țipătul Alphaului s-a auzit în toată casa Bagtan, trezindu-i din somn, și mai ales, trezindu-l pe micul său puiuț.
—Kookie? Și tu ai visat urât acu? Ești bine? Micuțul păru speriat și îngrijorat, Alphaul său a visat urât după ce el a vista urât, nu știa ce să facă.
—Micuțul meu! Cățelușul meu mic! Ești bine!
Brațele mari a Alphaului a înconjurat talia micuță a micului Omega, strângând-l în brațe să simtă că este real, că totul este real și nu este  iar un coșmar.
—Da Kookie, sunt bine. Am fost protejat de către brațele tale, nimeni nu s-a atins de mine!
Inima i s-a accelerat doar când a auzit micuța voce ce i-a pronunțat numele, mâinile a urcat pe fața micuțului, acum fiind pe obraji mici și roși.
—Puiuțu meu! Îl alintă delicat, așternând pe micul năsuc un pupic dulce reușind să facă obraji micuțului Omega și mai roși decât erau.
—Kookie, ești bine? Întrebă încet și domol micuțul, îi era frică de modul în care se comportă Alphaul său cu el.
—Sunt. Acum sunt și mai bine cățeluș și vreau să spun că..
—JungKook, doooooamne! Ești bine?? Ce ai făcut? Întrebă Jin disperat urmat de restul casei.
—Da, ce arde? Întrebă ironic Yoongi la modul în care se îngrijoră Jin

—Hyungs!! Nu ați murit! Sunteți în viață!
Chicoti Alpha ul coborând din pat și mergând în brațele celor mari.
—Acum chiar sunt curios să vad ce ai făcut băiete!
—Am avut un coșmar. Spuse încet.
Toți s-au blocat, uitându-se unii la ații și devenind îngrijorați. Știau că JungKook mai avea coșmaruri, și unele foarte grave reușind să-l facă pe Alpha să renunțe la viață, dar credeau că a scăpat de ele acu un an.
—JungKook, ai spus..
—Știu Jin hyung, știu! Stiu ce am spus, nu am mai avut până acum, dar, au reapărut..spuse încet.
—Puteți ieși cu toți, în afară de Taehyung? Se ridică de pe jos Yoongi de parcă nici nu îi mai era somn.
—Ce!? De ce? Toți au sărit cu gura pe el.
—Acum!
Toți s-au reprezint spre ușă, niciodată nu vorbea prea mult Yoongi, și dacă începea să vorbească atunci era foarte serioasă.
—A fost mai grav? Întrebă Yoongi ușor și serios după ce rămăsese singuri, era singurul cu care vorbea JungKook pe tema asta, deoarece el era cel mai serios din toti membri și nu sărea cu gura pe el.
—Da..
—Cât de grav?

—La modul în care toți mureau, nimic nou, vocea care îmi spunea că semăn cu tata, nimic nou, aceasi clonă, nimic nou, însă ceva este mai grav... Spuse încet și în șoaptă.
—Ce anume?
—Taehyung, era și el în vis și...
—Și? Continuă.. Spuse încet Yoongi sperând ca nu cumva în coșmar JungKook să uite de Taehyung sau în cel mai rău caz să devenit una cu clona.
—Și am uitat de el, am renunțat la el, și după...îi era frică să spună, știa ca Yoongi nu se va lăsa pana nu va găsi cauza acestor vise. Și cei drept așa era, mai avea puțin până când va găsi motivul, în tot anul în care JungKook nu a mai avut niciun vis, ci doar își căută perechia a scotocit fiecare manuscris vechii din fiecare cimitir, fiecare manuscris din fiecare bibliotecă străveche, dacă JungKook îi va spune ceea ce el credea, atunci e grav, foarte grav.
—Și după? Întrebă serios Yoongi.
—După am devenit una cu clona hyung..spuse încet, închizând ochii așteptând tipatul lu hyung ul său.
—E grav, dar știu ce este de făcut! Spuse serios ridicându-se.
—Poftim? Hyung spune-mi!
—Kookie? Ce se întâmplă!? Micuțul era terifiant, de când Alphaul său a spus că îl uita în vis și a renunța la el.
JungKook se opri din a mai merge după Yoongi, care a tulito pe ușă, ci s-a întors la cățelușul său.
—Nimic, nu este nimic puiuț! Shhht, sunt aici! Îl luase în brațe si legănând-se ușor cu el 
—Dar, dar ai spus că ai renunțat la mine, nu...nu-nu mă mai iubești? Întrebare la făcut pe JungKook să se oprească din a se legăna și întorcându-l cu fața la el.

—Să nu mai spui niciodată asta, înțeles? Cum să crezi că nu te mai iubesc? Te iubesc cățeluș, ești al meu, știu că am avut un coșmar în care te uitam și renunțăm la tine, dar jur că nu aș face niciodată asta. Bine?
—Bi-bine..spuse încet cu capul plecat.
—Plângi petală?
—N-n-nu?
—Off, vino aici. Te iubesc. Mult.
Spuse în timp ce la băgat în scobitura gatui său.
—Și eu te iubesc..spuse cel mic atât de încet încât nici nu a înțeles cel mare.
—Ce puiuț? Nu am azuit, poți te rog să mai repeți odată? Întrebă blând Alphaul.
Cel mic se ridica din bratele sale.
—Am spus că și eu te iubesc Kookie! Chicoti cel mic și-l pupa ușor pe buze punându-se înapoi în scobitura lui.
JungKook doar a rămas blocat la gestul făcut de cel mic ca după să zâmbească, dar după un gând îl făcu să se oprească din zâmbit.
— Mică petala, ști că mine vine fratele tău, nu?
—Aha, ăsta a fost singurul sunet pe care a putut să-l scoată cel mic. Semn că l-a luat somnul.
—Offf, bine. Văd eu mâine. Somic pufos cățeluș.