The last Omega[Vkook]

28

Autorul POV.

    

    Mergeau de ceva vreme spre haita Bagtan, drumul nu se mai termina, iar Taehyung începea să regredete planul său. Ceea ce vroia acu' era să fie în patul său, cu hanoracul Alpha-ului său în brațe și să plângă după el.
     Nici nu putea să se vaite în mintea sa, că drumul i-a zdrobit gândurile deprimate, din drumul luminos și plin de frunze colorate, a devenit unul haotic.
      Nori negri erau peste tot pe cer, avertizând micul  grup să se întoarcă de pe acel drum care aducea doar moarte.
      Iar  Taehyung, ei bine, din curajosul Omega voia să-și vadă dragostea s-a transformat într-unul mic și neajutorat, nu știa că prin hotărârea sa, nu prea bine gândită, avea să provoace ulterior un șir de filme de groază  pentru fratele său scump și perechii lui.
      Dar pentru el avea să ajungă mai rău decât un banal film de groază, ci doar viața sa trăită în acel moment o să-l facă să se roage  să fie doar un  film.
     Noantele de griuri erau peste tot, de la copaci până la iarbă,  asta nu l-a speriat mai rău decât ceața deasă care s-a lăsat un jurul lor, transformând toată pădurea  într-o încăpere sumbră. Nici nu și-a dat seama că scumpul său frate și a sa perechile nu se mai afla lângă el  Nu avea prea multă mobilă, erau doar două dulapuri așezate diferit în încăpere. 
      Unul era întreg, lucios și imaculat, părea a fi plin de sine, arătând latura  egoistă la fel ca la o persoană, dar avea nevoie de o schimbare în viață, poate aceea schimbate se afla chiar în dreptul său. Iar celalalt.
       Era distrus, prăfuit, lemnul mai că era puțin și putrezea. Avea nevoie de iubire, trebuia să fie reparat de persona iubită, dar niciun semn de la ea, se pare că micul dulăpior a aștept după dragostea sa prea mult pentru a mai trăit. Ceea ce era dur și trist
       Nu știa de ce se gândise la asta când le văzu, poate reprezenta ceva sau doar erau doar niște simple dulapuri care să-i sucească mintea micuțului Oamga, ceea ce îl înnebunea.

   Atât de repede îți pierzi firea mica mea floricică? Nu crezi că este prea devreme?

    O voce sumbră, dar duioasa răsună în încăpere, lăsând ecoul asurzitor, se făcu auzită cu ușurință ceea ce îl înspăimântă și mai rău micuțul lup.
     Nu știia ce să facă, de spus ceva nici nu avea de gând, nu voia să-i dea apă la moară acelui necunoscut sau ar trebui?
   Șirul gândurilor sale s-a oprit, odată cu a sa respirație, creatura din al său coșmar se afla chiar în fața sa, etalandu-si miresmele îngrozitoare. Îi era prea frică să mai facă vreun gest, gândindu-se că poate era doar în mintea sa, și va dispărea cu trecerea timpului.
     Dar...creatura nu avea acest lucru în al său plan. Umbra înnegrită, ce părea a fi a unui lup, avea trupul  diform.     
     Nu prea aveai ce înțelege de la ea, nu-ți dădeai seama ce este, dar singurul lucru pe care micuțul Tae pricepea de la creatură, erau ochii.
      Aceeași ochii ca în al său coșmar, aceeași ochii care îi voia trupul torturat, aceeași ochii care îi trasmintea iubire și blândețe, dar îl vroia pe îl în sine distrus.
     Nu a băgat de seamă când monstrul înaintea spre el, maraitul său auzindu-se sonor, parcă transmițându-i ceva.

  Nu-ți place micul meu joc, nu-i așa floricica mea?

      Aceeași voce îi sună acu în cap, făcându-l să turbeze și să țipe în agonie. Nu mai suporta,  spera să fie doar un amărât de coșmar, ajungând să se roage țipând disperat.
       Mintalitatea sa psihică o luase razna, îi se părea prea mult. Voia să fie liniște, să facă el să fie liniște, dar era prea speriat.
        Așteptă încă vreun semn care să-i facă disperarea să ajungă la maxim, dar niciun semn. Cu puțin curaj și-a ridicat căpșorul, mare greșeală.
        Fiara era în fața sa, holbându-se la el, mirosindu-i părul și pielea, din umbră sa se  vedea cum coada sa se mișcă în toate părțile în semn de iubire.
     Capul acelui monstru se freacă de brațele celui mic pentru a-l lua în brațe si alinta. Micul Omega râdea, modul în care mica umbră se alintă de el îl gâdila.
—Gata, gata! Râsul său devenit mai accentuat ne lăsând să lasă cuvintele afară.
      Râsul său bucurându-l mult pe umbra îngrozitoare. Îi plăcea la nebunie zâmbetul și râsul mici sale perechii.
—Bine, bine! Te mângâi! Spune micul Omega printre râsete, începând să mângâie fiara urâtă.