The War of Love

Epilog

After a while...

Este o zi însorită în Palermo. Vremea asta este prea frumoasă în comparație cu sentimentele pe care le simt acum, iar asta parcă mă deprimă și mai tare. Privesc încruntată și cu lacrimi în ochi piatra de mormânt din marmură. Citesc din nou și din nou cuvintele inscripționate și parcă tot nu pot să accept că tatăl meu se află în sicriul din acest cavou.

Privesc către dreapta mormântului și dau de un altul de data aceasta pe piatra din marmură este înscripționat numele mamei mele. Zâmbesc strâmb și cu lacrimi în ochi la acest peisaj, vrând să plâng în hohote în fața părinților mei, însă știu că ei nu și-ar fi dorit asta. Au vrut dintotdeauna să fiu puternică și așa vreau să fiu mai ales acum. Măcar știu că sunt împreună, unul lângă celălalt, ăsta este singurul lucru ce mă liniștește de la o vreme.

-Segnorina Martucci, trebuie să mergem. vocea uneia dintre gărzile mele de corp se face auzită.

Mă întorc către bărbat, apoi îi fac un semn scurt din cap. Îmi iau la revedere de la părinții mei lăsând buchetele de flori pe morminte, apoi pornesc pe poteca din cimitir către mașina cu care am venit. După ce mă așez confortabil pe bancheta din spatr, încep să-mi mângâi pântecul proeminent în timp ce mașina o ia din loc către reședința familiei mele, care acum se află în posesia lui Antonio.

Antonio i-a luat locul tatălui meu în poziția de capo, în mod oficial de această dată. În seara aceasta se dă o petrecere în cinstea lui unde sunt invitați absolut toate persoanele importante din Italia, membrii cercului de doni și așa mai departe. Chiar și după șase luni de la moartea tatei, încă mi se pare ciudată ideea ca Antonio să fie liderul mafiei, știam că asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, dar nu așa, nu în stilul ăsta.

Antonio este în aceeași stare ca și mine, însă el jelește în stilul lui. Am încercat să vorbesc cu el despre asta la început, însă el se concentra numai pe mine, doar ca eu și copilul să fim bine. Sau mai bine zis, copii. Am aflat de curând că sunt însărcinată cu gemeni. La început nu am vrut să știu ce va fi sau câți vor fi, însă zilele trecute când am fost la controlul de rutină, iar doctora m-a mai întrebat încă o dată dacă sigur nu vreau să știu, am cedat. Nu i-am spus încă lui Eduardo și nu pentru că mi-e frică de reacția lui, ci pentru că nu am avut ocazia încă. A fost plecat în Spania cu treburi și m-a lăsat cu Antonio pentru câteva zile.

De când Ivan a reușit să mă răpească din incinta Incanti, Eduardo a devenit extrem de paranoic. Multe s-au întâmplat în ultimele luni, multe lucruri s-au schimbat și nu într-un sens negativ, cel puțin nu toate.

Rosa a acceptat la insistențele lui Eduardo să înceapă tratamentele pentru cancer undeva în Elveția unde se află de câteva luni bune alături de Alfonso și se pare că dau roade.

Carlotta și Matteo în sfârșit și-au făcut curaj să-i spună lui Eduardo despre relația lor. M-aș fi așteptat ca după asta, Matteo să nu mai aibă capul pe umeri, iar Carlotta să fie închisă undeva într-un turn departe de orice vietate vie, însă se pare că m-am înșelat. După ce Matteo și Carlotta au dat cărțile pe față, Eduardo doar le-a râs în față într-un mod pe care nu-l mai văzusem până atunci la el, spunându-le că sunt nebuni dacă ei credeau că el nu știe fiecare lucru care se petrece în casa lui. Trebuie să recunosc, și eu am fost șocată de reacția lui, chiar puțin speriată, însă după ce i-a felicitat pe cei doi și și-a îmbrățișat sora am știut că el chiar e fericit pentru cei doi.

Cum am mai spus, multe lucruri s-au schimbat, chiar și atitudinea lui Eduardo față de mine. Acum nu ne mai ascundem sentimentele, mai ales după ce toată lumea a aflat de sarcină, Eduardo a devenit chiar prea protectiv. Nu spun că mă plâng de asta, dar uneori este chiar sufocant mai ales când este plecat mai mult de o săptămână și mă sună zi de zi în continuu. Nu spun că nici mie nu mi se rupe sufletul de dorul lui uneori, însă el e undeva la un alt nivel. Și nici toanele mele de gravidă nu ajută.