The War of Love

Capitolul 20

C A P I T O L U L 20: "THE HERO"

Simt un miros ciudat ce-mi invadează nările, așa deschid ochii instantaneu. Privesc în jur și realizarea mă lovește. Sunt într-o cameră de spital. Arunc o privire asupra fotoliului din încăpere și observ o figură familiară pe care nu credeam că o voi mai vedea vreodată.

Ce naiba se întâmplă? M-am trezit din acel coșmar sau am murit?

-Nina? vocea mea răgușită o face să tresară parcă instantaneu din somn.

-Nora, ești bine! zice ea repezită sărind din fotoliul ce pare nu prea confortabil direct în brațele mele, atunci o durere ascuțită mă lovi. Oh, îmi pare rău, dar sunt atât de fericită să văd că ești trează! Poftim niște apă.

Se grăbi ea să mă servească în timp ce eu cel mai probabil am o expresie confuză și în același timo șocată, de parcă aș fi văzut o stafie.

-O să chem doctorul..

-Nina! vocea mea răsună mai puternic de cât am plănuit.

Prietena mea se oprește din drumul ei către ușă cu ochii mari întorcându-mă spre mine.

-Ce s-a întâmplat? Unde mă aflu?

-Nu-ți amintești? glasul ei ca o șoaptă mă bulversează și mai tare. Ai fost împușcată în șold, Eduardo a fost atât de panicat, până acum o oră a fost aici țipând și tunând către doctori și asistente. Am crezut că...

-Cum de ești aici?! întreb și mai confuză încercând să asimilez informațiile. Ce se petrece?

-Doar nu credeai că vei avea o nuntă fără domnișoara ta de onoare, nu-i așa?

Când a spus asta, toate circuitele din capul meu au repornit, însă inima mi s-a oprit pentru câteva secunde.

-Dar cum? Trebuie să te întorci în America, Nina, nu ești în siguranță aici. Trebuie să...

-Sorella.. vocea fratelui meu mă întrerupe odată cu ușa salonului pe care tot el și-a făcut apariția.

-Antonio! șoapta mea aproape surdă lasă liniștea în încăpere pentru o scurtă perioadă de timp.

-Tu cine mai ești? întreabă Antonio cu o încruntătură adâncă pe frunte îndreptată spre prietena mea.

-Nina Prescot, cine naiba ești tu? se rățoie prietena mea cu mâinile în șold și o privire care ar putea ucide.

-Sunt fratele ei. se răstește Antonio, însă până să intervin, Eduardo își face apariția având toate privirile îndreptate spre el.

-Te-ai trezit.

A fost mai mult o constatare pentru sine decât o afirmație hotărâtă ca cele cu care m-a obișnuit.

Privirea sa mistuitoare m-a ațintit de cum a intrat în cameră și persistă, timp în care m-a analizat amănunțit în tăcere. Cu o ultimă cercetare asupra mea își ridică privirea către cei doi certăreți.

-Voi doi. Vă auziți de pe coridor! Ar fi mai bine dacă v-ați rezolva problema acolo cât timp eu îmi fac griji pentru sora și prietena voastră. Ce ziceți? spune Eduardo trecându-și privirea de la Antonio la Nina.

Antonio îi aruncă o privire serioasă lui Eduardo, însă se știe deja cine este masculul alfa aici, așa că fratele meu cedează cu un mârâit, apoi părăsește camera luand-o și pe Nina de închetură trăgând-o după el, prietena mea arucându-mi o ultimă privire care cerea ajutor, însă nu am putut obiecta din cauza repeziciunii fratelui meu.