The War of Love

Capitolul 6

C A P I T O L U L 6- "DEVIL EYES"

-Ați înnebunit complet? vocea mea mânioasă răsună în biroul spațios al lui Cezar.

Atmosfera e tensionată pentru mine, Cezar, Antonio și chiar și pentru tata, dar nu și pentru cei doi Incanti din încăpere. Ei sunt cei mai calmi, în același timp cei mai siniștrii.

Mă plimb de colo-colo încercând să-mi dau seama cum de am fost atât de naivă să am încredere în ei din nou? Cum de m-am lăsat prinsă la mijloc atât de ușor?

Un lucru e clar. Bărbații din jurul meu tind să dezamăgească, inclusiv necunoscutul cu care am dansat. Acum că s-a dovedit a fi un Incanti, îmi provoacă repulsie.

Bine, poate doar pe jumătate.

Nu pot să neg faptul că bărbatul arată încântător. Am auzit și-n adolescență că bărbații Incanti sunt fermecători, însă nu mi-am dat frâu imaginației la vremea aia pentru că inima și sufletul mi-erau pierdute.

-Non mi sposero! (Nu mă voi căsători!)

Îmi privesc fratele în ochi și simt cum voi ceda psihic în acest moment. Cer îndurare din priviri, dar sunt conștientă că nu am scăpare. Toți din încăpere mă privesc cu înverșunare, inclusiv Antonio care am impresia că nu știe ce vrea. O dată spune că nu a vrut ca toate astea să mi se întâmple, iar acum nu-mi dă de ales decât să mă căsătoresc cu dușmanul care mi-a omorât mama, ca singură opțiune.

Nu voi accepta așa ceva sub nicio formă.

-Calmati, bambina! (Calmează-te, fato!) e rândul lui Cezar să strige către mine, dar simt cum mi se scurge răbdarea.

Scot pistolul din teaca jartelei și-l îndrept spre nemernic fără pic de remușcare. Nu mai am nimic de pierdut acum și am obosit să fiu singura din încăpere care nu știe ce se petrece.

-Ciripește tot, altfel îți zbor creierii. Tu alegi!

Sunt privită cu uimire de toți, inclusiv de bătrânul Incanti care până acum nu a părut impresionat de indignarea mea.

-Lasă arma, Eleonora! tonul dur al tatei răsună în încăpere.

Nu-l bag în seamă și cobor piedica pistolului observându-l pe Cezar înghițind în sec.

-Dacă tu crezi că n-o să trag, te înșeli. mă adresez bărbatului căruia am arma îndreptată. Ai multe explicații de dat. Quindi comincia a parlare. (Așa că începe să vorbești).

Bărbatul se foiește în scaunul lui de piele din spatele biroului, iar cu coada ochiului observ cum un bărbat masiv îmbrăcat în negru lângă ușă, încearcă să-și scoată arma.

-Non cosi veloce, amico. (Nu atât de repede, prietene.)

-Eleonora, astea sunt doar afaceri. vocea lui Cezar se simte mult mai lingușitoare acum. Știi și tu.

-Tocmai, bătrâne. zic și mă apropii de el mai mult. Nu știu, iar asta mă supără.

-Nora! Antonio se ridică de la locul său comod, strigându-mă mustrător, însă nu mai sunt un copil să-l mai ascult.

Nu mai sunt fragila și ușor influențabila, Eleonora. Am adunat atâta ură și nervi, încât, în acest moment îl pot amenința cu moartea chiar și pe însăși Satana. Simt cum pierd controlul asupra propriei persoane, însă îmi place, nu credeam că pot fi și astfel.

Și până la urmă.. Ești o Martucci, Eleonora. E timpul să te comporți ca atare!

Vorbele scumpului meu tată, nu ale mele.