The War of Love

Capitolul 14

C A P I T O L U L 14- "REGRETS"

     
        Privindu-mi chipul în oglindă nu mai are nicio valoare. Nu mai sunt eu de la un timp. Totul în jurul meu parcă se năruie, tot ce am clădit până acum, caracterul, viitorul meu, zidul de apărare din jurul inimii mele. Toate s-au dus. Și pentru cine?

        Pentru un bărbat pe care abia l-am cunoscut, dar pe care l-am urât de când mi-a distrus viața acum aproape 8 ani. Familia lui mi-a luat mama, iar eu ca o naivă ce sunt m-am lăsat pradă tentației pentru prima dată în viața mea și uite ce am căpătat.

        Regrete.

        Aș face orice să dau timpul înapoi, dar odată ce ai gustat din fructul interzis, nu mai e cale de întoarcere, iar Eduardo pentru mine reprezintă mărul interzis, atât de arătos și zemos. Nu mai pot face nimic acum, păcatul primordial a fost comis.

-Ești în regulă, sorella? Nu arăți prea bine și nu ai scos niciun cuvânt toată călătoria. vocea lui Antonio mă face conștientă de stadiul în care mă aflu.

       Dacă ar știi el..

-Sunt bine. murmur privind pe geamul mașinii ploaia care se abate asupra noastră.

-Dacă are legătură cu acei ruși, eu și Eduardo ne ocupăm de..

-Cum? îi retez eu fraza întorcându-mă iute spre el. Cum aveți de gând să vă ocupați de asta fără să izbucniți un război? întreb acuzatoare având în gând ochii lipsiți de viață a celor doi care m-au atacat, unul dintre ei omorându-l chiar eu.

-Ei au declarat război din clipa în care au îndrăznit să îndrepte arma asupra ta. mârâie Antonio fără să mă privească de această dată.

       Este adevărat. Dacă aia nu a fost o declarație de război, atunci nu știu ce ar fi putut să fie. Dacă nu eram acolo Carlotta ar fi fost răpită acum, iar noi am fi fost cu mult în dezavantaj. Trebuie să am mare grijă de acum în colo. Este mult prea periculos să mă plimb de una singură pe oriunde.

       Privesc în gol fără să clipesc, iar asta îmi formează câteva lacrimi ce se chinuie să curgă de-a lungul obrajilor mei, Antonio observând asta.

-Totul va fi bine, Nora. vocea lui groasă se aude pe fundal în timp ce-i simt palma aspră peste piciorul meu. Nu voi lăsa vreodată să ți se întâmple ceva, nici tata și nici Eduardo. Totul este plănuit. șoapta lui de la sfârșit mă face să-mi trag nasul și lacrimile pentru a-l putea privi atentă în ochi.

-Despre ce vorbești? întreb aproape nerecunoscând propria voce la cât de răgușită este.

-Puo vedere, sorella! (Vei vedea, surioară!)

-Ma...(Dar...)

-Dividi e conquista, sorella. La guerra e appena cominciata, ma la vinceremo. (Dezbină și cucerește, surioară. Războiul abia a început, dar noi vom ieși învingători.) mă întrerupe el de această dată privindu-mă fix în ochi cu o hotărâre mai puternică decât o stâncă.

      Își îmblânzește privirea atunci când o lacrimă se scurge pe obrazul meu drept, apoi îmi sărută apăsat fruntea, atunci nu am mai putut rezista ororii. Am început să plâng în hohote în brațele fratelui meu cedând psihic.

      Plâng pentru greșelile pe care le-am făcut. Plâng de dorul mamei. Plâng pentru persoana în care fratele meu s-a transformat din cauza mafiei. 

      Dar cel mai tare plâng din cauza dorinței arzătoare care se află în inima mea.