Despre tine

Capitolul 90

    Nu știu cât timp a trecut de când stăm în apă, în liniște. Niciunul dintre noi nu are curaj să mai spună ceva, iar tu probabil încă aștepți un răspuns de la mine. Însă, e atât de greu! Nu știu ce să fac, nu știu cum să fac față acestei situații și să trec peste. Conflictele dintre noi îmi mănâncă viața.

     — Nu știu, Aiden, spun încet. E foarte greu și foarte dureros. Am nevoie de timp...

     — Aștept oricât, Eva! Fac orice numai să nu mă părăsești! Te implor.

    Mă tragi din nou în brațele tale, iar eu mă sprijin de tine și închid ochii, savurând momentul. Cine ar fi crezut că vom ajunge vreodată să stăm amândoi într-o cadă aproape dezbrăcați și îmbrățișați!

    — Ai vorbit serios? mă întrebi peste ceva timp.

    — În legătură cu ce?

    — Că mă vei părăsi și nu o să ne mai vedem niciodată.

    Propriile mele cuvinte mă lovesc direct în inimă. Dacă pe mine mă doare atât de tare, tu cum ești? Cât de tare te-am rănit? O, Doamne!

    — Căci eu nu aș fi putut sta departe de tine...

    Ridic din umeri și oftez.

    — Nu știu, Aiden. Nu știu cât de serios am vorbit sau cât de mult timp aș fi putut sta departe de tine fără să te văd. Fără să știu dacă ești bine.

    — Aș fi fost distrus. Mult mai rău decât sunt acum, îmi șoptești la ureche.

    Îți muți mâinile de pe talia mea și îți plimbi degetele pe brațele mele, trimițându-mi fiori în tot corpul.

    — Ești atât de frumoasă, Eva! șoptești și îmi săruți umărul.

    Mă răsucești, iar acum stăm față în față. Ochii tăi ca jadul sunt triști și mă privesc fără vlagă. Niciunul dintre noi nu mai plânge, însă îți văd lacrimile uscate pe obraji și îmi ridic mâna din apă pentru a ți le șterge. Închizi ochii la contactul dintre noi și inspiri adânc, tremurând ușor. Pielea ta e fină și catifelată la atingere, făcându-mă să vreau să nu-mi mai iau mâinile de pe tine.

    Îmi cuprinzi mâna cu a ta și o duci la buze, sărutându-mi podul palmei încet și cu grijă. Atunci îți observ rănile de la oasele metacarpiene și mă înfior toată.

    — Aiden...

    Îți cuprind mâna în a mea și privesc zgârieturile.

    — Te dor?

    Negi din cap.

    — Acum că ești lângă mine, nu simt nimic.

    Inima mi se umple de fericire și zâmbesc ușor, apoi îți sărut fiecare rană în parte.