Despre tine

Capitolul 1

    Prima dată când te-am întâlnit a fost acum doi ani, în primul an de liceu. Îmi păreai atât de minunat. Ochii tăi verzi ieșeau în evidență în contrast cu pielea albă și părul șaten, ușor blond. Te plimbai nestingherit pe holurile școlii, împreună cu prietenii tăi. Te urmăream în fiecare pauză, însă tu nu mă observai niciodată. Doar prietenul tău, Hades. Mă vedea mereu, îmi zâmbea, îmi făcea ochi dulci, însă doar tu erai în sufletul meu. Doar pe tine te vedeam. De ce? Pentru că eram îndrăgostită până peste cap de tine, însă nu aveam curajul să vin să îți vorbesc.

    Vestea bună era că aveam câteva cursuri împreună. Engleză, istorie, geografie și matematică. Te remarcai mereu cu inteligența ta și mă surprindeai mereu cu cunoștințele tale. Nu ridicai mâna niciodată, însă atunci când profesorii te puneau să răspunzi dădeai întotdeauna răspunsuri corecte.

    Stăteai în penultima bancă de pe rândul de la geam. Aveam o vizibilitate bună spre tine, deoarece eu stăteam în ultima bancă de pe rândul din mijloc. Mă uitam în fiecare secundă la tine, subtil, sau mai puțin subtil, însă tu nu îți întorceai niciodată capul spre mine. Oricum, nimeni nu mă observa, deoarece eu eram fata timidă și retrasă care avea o singură prietenă, pe Mia, însă cu ea nu aveam niciun curs împreună.

    Prima săptămână trecuse fără nicio privire de la tine. Mă întristasem foarte tare. Îmi doream să mă observi, să îmi vorbești, să îmi zâmbești. Însă făceai toate astea oricărei alte fete, numai mie nu. Și nu înțelegeam de ce eram atât de invizibilă pentru toată lumea, în special pentru tine. Oare pentru că nu mergeam la petreceri? Pentru că nu eram populară? Pentru că eram o simplă fată căreia îi plăcea să învețe?

    Weekend-ul trecuse foarte greu. Mi-l petrecusem cu mama, uitându-ne la filme sau învățând și eram foarte nerăbdătoare să te văd. Să îți văd zâmbetul pe buze, chiar dacă nu îmi zâmbeai mie.

    Știi când mi-ai aruncat prima privire? În acea luni. Eram cu Mia la cantină, iar tu erai cu prietenii tăi în spatele nostru. Sala era aproape plină de elevi, iar coada era lungă și parcă interminabilă, însă am încercat să fiu cât mai răbdătoare și mi-am ocupat timpul gândindu-mă la ora ce urma și, bineînțeles, la tine.

    — Bună, Eva! mi-a zis Hades. Ce faci?

    Atunci te-ai uitat pentru prima dată la mine. Acei ochi minunați de jad cutreierau pe corpul meu, analizându-mă. La fel am făcut și eu. Purtai o pereche de blugi negri și un tricou de aceeași nonculoare ce parcă era croit pe tine. Chiar dacă era ușor larg, ți se așeza nemaipomenit de bine pe trunchi și făcea ca toate fetele să fie cu ochii pe tine. Ți-a apărut un zâmbet mic în colțul gurii și, pentru câteva secunde, m-ai privit în ochi. Inima începuse să îmi bată mai tare, iar palmele îmi transpirau, căci eram foarte emoționată. Adică, cine nu ar fi emoționat până peste cap atunci când băiatul pe care îl placi se uită la tine? Dar, din păcate, ți-ai mutat repede privirea pe produsele aranjate pe rafturi și m-ai ignorat. Ca de obicei.

    — Bună! i-am răspuns din politețe prietenului tău. O să îmi cumpăr ceva de mâncare, tu ce faci?

   — La fel, sunt lihnit.

    Mi-a zâmbit larg, iar eu am schițat un zâmbet mic în colțul gurii. Eram stânjenită de situație și habar nu aveam ce îi mai puteam spune prietenului tău. Nici măcar nu îl cunoșteam, iar până în acea zi nu mi se mai adresase, doar mă privise în pauze.

    Cu toate acestea, încercam să nu las bucuria din inimă să mi se observe pe chip, însă înăuntrul meu dansam de fericire. Mi-ai îmbunătățit ziua cu o simplă privire. Mi-ai făcut fluturii din stomac să crească și să dea din aripi mai tare ca niciodată. Inima îmi bubuia în piept mai tare ca niciodată, și îmi era frică să nu o auzi, chiar dacă în cantină era gălăgie.

    Când mi-a venit rândul, mi-am comandat ceva de mâncare și i-am mulțumit doamnei de după tejghea, apoi m-am așezat la o masă cu zâmbetul pe buze, alături de Mia.

    — Ce ai pățit de ești așa fericită? m-a întrebat curioasă.

    Ochii săi albaștri precum cerul pe timp de vară mă priveau cu intensitate, iar pe buzele sale rozalii și cărnoase ce erau date cu luciu avea un zâmbet mic. Mia era extrem de frumoasă în comparație cu mine. Avea o siluetă de invidiat, era suplă și avea forme ce făceau băieții să umble ca niște cățeluși după ea, chiar dacă ea le dădea metru cu flit.

    — Nimic, doar am luat un zece la franceză, am găsit eu rapid o scuză, cu toate că era adevărat.

    — Tu iei zece la toate materiile!

    Și așa era. Îmi plăcea să învăț și aveam numai note mari. Nu eram o tocilară, nu îmi petreceam tot timpul învățând, însă Mia așa mă considera. Timpul liber mi-l petreceam alături de ea sau de mama, mergeam la cumpărături, ieșeam la plimbări, ascultam muzică și, cam două ore pe zi, după școală, învățam. Nu stăteam toată ziua cu nasul în cărți și în caiete. Nu îmi petreceam timpul în biblioteci, ci făceam lucruri tipice unui adolescent obișnuit. Exceptând mersul la petreceri, băutul alcoolului și fumatul.

    În acea zi nu mi-ai mai aruncat nicio privire, iar eu am plecat acasă tristă. Din nou.