A Strange Summer (Book 1&2)

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟕 ❤

Aveam engleză, ultima oră din zi. Abia aşteptam să ajung acasă şi să mă joc jocuri dress-up cu păpuşi cât timp Leah era la cumpărături cu tata...ca apoi cum auzeam cheia răsucindu-se în broască să sar de pe scaun pe jos, unde erau câteva caiete împrăştiate -loc unde de obicei făceam eu temele.

În timp ce rezolvam în clasă un exerciţiu stupid cu asociaţi coloanele, s-a auzit alarma ce ne dădea de ştire că e o simulare de cutremur, exact cum făceam şi simulări de incendiu.

Profa a început să ne dea indicaţii...şi primul lucru pe care ni l-a zis a fost "orice s-ar întâmpla, ieşiţi pe scara de urgenţă".

Ironia sorţii a fost că...pentru început era doar o simulare, nu a prevestit nimeni un cutremur real !

Evident, panicaţi, am început să ţipăm atunci când am văzut că tot ce era în jur se clătina.

O altă problemă constituia frica mea de înălţimi.
Nu eram foarte afectată de această frică, erau momente şi momente...dar când m-am văzut la etajul doi doar pe nişte scări care stăteau să cadă şi vedeam în jur blocuri şi case care se mişcau din cauza cutremurului...m-am blocat.

Eu eram în faţa lui Cassidy, eram ultimele rămase în şirul indian pe care-l formase clasa.

Picioarele mi se înmuiaseră iar mintea mi-era complet umplută de scenarii deloc plăcute care mi s-ar fi putut întâmpla.

Mă ţineam de barele scării şi aproape leşinam de frică.

-Mişcă-te odată! strigase Cassidy la mine.

Mi-am închis ochii şi am încercat să-i explic frica mea de înălţimi, mai ales într-un moment ca acela, dar nu a înţeles. Aş fi lăsat-o să treacă fără să mă gândesc de două ori...dar era loc doar pentru o persoană.

A mai ţipat de câteva ori, alături de profesoara de engleză şi apoi Cassidy a hotărât să treacă de mine indiferent în ce mod.

Copii fiind, nu gândeam totul aşa complex ca acum.
Ea voia doar să treacă de mine ca să ajungă la ceilalţi...şi ca să reuşească asta, trebuia să mă împingă peste bare...şi aşa a făcut.

M-am trezit împinsă de Cassidy...şi am rămas agăţată de partea exterioară a scărilor.

Auzeam vocile colegilor şi profesoarei care strigau la mine să nu îmi dau drumul, dar tot ce făceau ei era să-mi alimenteze şi mai mult frica.

Puteau urca la mine, dar o greutate mai mare ca a mea pe timpul unui cutremur ar fi putut dezintegra scara aceea instabilă.

Am început să plâng şi să ţip în timp ce o priveam pe Cassidy cum cobora rapid scările ca să ajungă la restul clasei.

În acea clipă am văzut moartea cum mi-a trecut prin faţa ochilor.
M-am oprit din plâns şi am încercat să mă calmez, dar inima aproape că-mi exploda de frică...până ce am simţit două mâini cum mă luau în braţe şi mă desprindeau uşor de barele acelea.

Tot ce-mi mai aduc aminte e că am căzut într-un somn profund, iar când am deschis ochii eram în cabinetul medical al şcolii, cu tata şi Leah lângă mine - care era mai preocupată de noua sa manichiură decât de starea mea.

-Evelyn, mă asculţi măcar !?
Vocea uşor agitată a lui Ish m-a trezit din transă ca două pocnituri din degete.

-Scuze...Ce ziceai ?
-Ziceam că...sper să ne lase în pace.
-Şi dacă nu o s-o facă...te asigur că nici ea nu o va duce prea bine. O urăsc. Sunt în stare de orice ca s-o fac să sufere.
-Nu ştiu Eve, nu cred că e o idee bună...