Can we kiss forever?

X-MAS II

Capitolul special de Crăciun II

     Rahat! Am făcut-o de oaie și de data asta.

     De cum am plecat de la orfelinat, tot încerc să organizez treaba asta cu petrecerea, dar nu mă pricep deloc. În conac era și așa multă agitație din cauza sărbătorilor, iar mie mi s-a sculat că vreau o pre-petrecere.

     Simțeam cum înnebunesc în toată agitația aia, așa că am decis să iau o pauză, iar acum doar stau pe balcon, rezemat de balustarda din lemn, trăgând aprig dintr-o țigară.

     Fumul îmi invadează repede plămânii și simt cum gâtul îmi ia foc.

     — Aimee o să își iese din minți când va vedea asta! tresar când Seb își face apariția lângă mine.

     — Spune-mi ceva ce nu știu. Dacă nu reușesc cu căcatul ăsta de petrecere, Aimee o să-mi zboare capul. La propriu.

     — Care cap? râd scurt la întrebarea fratelui meu.

     Chiar dacă Seb este cel mai mic dintre noi, este cel mai inteligent. Gândește și născocește cele mai bune răspunsuri, lăsându-te fără replică. Uneori uit că este făcut din același aluat ca mine și Easton, iar mai devreme sau mai târziu își va scoate latura de nemernic la suprafață.

     — Ești un bou, îi răspund scurt.

     Râde.

     — Știu. Dar tu și Easton sunteți doi și mai mari, îndrăgostiți de aceeași fată.

     Rămân blocat la cuvintele pe care le spune. Cum mama dracului i-a trecut prin cap o asemenea tâmpenie? Da, o plac, dar nu am fost îndrăgostit niciodată, iar Aimee nu o să fie o excepție. Știu foarte bine ceea ce simt. În schimb, fratele meu se îndrăgostește de o altă fată la fiecare cinci minute așa că este foarte posibil ca una dintre acele fete să fie chiar ea.

     — Adică, continuă, nu e așa greu să-ți dai seama că petrecerea asta nu o faci pentru orfani. Încerci mai mult să îi intrii în grații lui Aimee.

     Mă gândesc câteva secunde la ce aș putea să-i răspund. Are dreptate, totuși, cu un singur lucru. Petrecerea o fac mai mult pentru ea, nu pentru copii. Am vazut cât de tristă era din cauza acelor bani și mi-am dat seama că nu conta cât de mari erau conturile noastre bancare pentru că noi nu avem puterea de a face mai multe decât am făcut. Deși acei bani nu erau din conturile noastre, ei proveneau de la oameni la fel de înstăriți ca noi. Puțini au ales să îi ofere o bucurie unui copil în dimineața de Crăciun, iar cei care nu au făcut-o au ales să-i păstreze pentru confortul personal. Poate până la urmă și eu sunt la fel de egoist ca acei oameni cheltuindu-mi banii pe o petrecere care va strange într-un sfârșit alți bani, totul doar pentru fericirea unei fete, dar nu am de gând să îi ofer fratelui meu satisfacția de a avea dreptate.

     — Vorbești prostii. Și dacă mai spui căcaturi din astea, urmatoarea țigară, ți-o voi stinge pe limbă.

     — E o amenințare?

     — Hmm, stau câteva secunde pe gânduri. Poți să îl iei mai mult ca pe un avertisment, spun după care pun mugurul țigării în scrumiera și îl aud cum murmura un idiot printre buze, dar nu mă mai obosesc să îi răspund.

***

      Este deja foarte târziu atunci când ies din duș. Nu mică îmi e mirarea când îmi văd celălat frate cretin, pe Easton, gol pușcă la mine în cameră, cotrobăind prin sertarul cu boxeri.

     — Frate, n-am chef să-ți văd scula, așa că mișcă-te de acolo. Oricum, o să îți vină largi, încerc să fac o glumă.

     Se întoarce cu fața spre mine arătându-mi membrul său în toată splendoarea. Nimic neobișuit.