Can we kiss forever?

Capitolul 3- "După mine nu intră nici Președintele"

     Aimee

     Dimineața următoare sunt trezită de către prostia de alarmă a telefonului. Mă anunță că a sosit momentul să mă trezesc, altfel voi întârzia la liceu.  Opresc soneria și mă întorc cu fața în sus, privind în gol tavanul alb. Vacanța aceasta a trecut atât de repede. M-a maturizat și mi-a arătat cum stă treaba cu prietenii. Care sunt oamenii pe care ar trebui să îi ți lângă tine, și care nu.

     Vestea pe care Easton mi-a dat-o cu o seară în urmă m-a șocat, recunosc. Nu mă așteptam ca primul plod al familiei West să se întoarcă din Atlanta doar pentru un an de liceu. Clar este ceva la mijloc, dar atât timp cât nu mă afectează în mod direct, sunt ok.

     Mi-l amintesc foarte bine pe Rainer. Pe atunci era un băiețel de statura medie, fără vreun mușchi lucrat. Purta aparat dentar, iar chipul său era acoperit de mici monștrii ce nu-i dădeau pace.

     Însă pe cât de neatrăgător era aspectul lui fizic, pe atât de înfiorătoarea era privirea lui. Până și în cele mai întunecate colțuri ale minții mele, ochii lui Rainer mă urmăresc. Plini de ură și răutate. Îmi trimiteau fiori până în măduva oaselor de fiecare dată când îi priveam și pun pariu că asta nu s-a schimbat nici acum.

     Dar cu toate astea, mi-a plăcut Rainer. Pe lângă ceilalți boboci pe vremea aia la Constance, el a fost singurul cu capul pe umeri. Față de fratele său pe care atunci nu îl părăseau problemele, Rainer a fost, și poate încă este, cel mai conștiincios băiat de la Constance Billard, liceul privat și de tot rahatul în care învăț.

     Acum însă, sunt hotărâtă să îl înfrunt direct. 

     Dintr-o dată ușa albă a camerei mele se deschide și mă trezește din visare. Pe ea intră Tori fericită, urmată de Rose.

     Încerc să nu par dezgustată de fața perfect machiată a mamei mele vitrege, și reușesc atunci când atenția mea îi aparține cu totul surioarei mele. Îmbrăcată cu un tutu roz și un tricou alb simplu, aceasta se urcă pe pat și începe să țopăie.

     — Sus Aimee! Este plima zi de școală, spune cât își dă la o parte câteva firicele de par blond de pe ochi.

     Se așează în fund, lângă mine, și îmi arată cel mai strălucitor zâmbet al ei, chiar dacă îi lipsește un dințisor din partea de jos. Îi zâmbesc cald și o strâng în brațe, lăsându-i un sărut pe frunte.

     Rose doar ne privește cu adorație din pragul ușii.

     Mă gândesc, oare ce îi trece prin minte când mă vede așa apropiată de Tori, dar atat de rece cu ea și tata?

     Poate că dacă nu ar fi o diferență de doisprezece ani între ei, aș putea să o privesc cu alți ochi.

     Nu am încercat niciodată să o cunosc mai bine. Pentru mine este de ajuns să știu că s-a căsătorit cu un bărbat mult mai bătrân decât ea și foarte bogat, apoi i-a turnat un plod, iar acum urmează altul.

     Încă nu sunt împăcată cu ideea de a mai avea încă un copil mic în casă, și încerc să nu dau prea mare importanță acestui aspect. Cel mai probabil voi fi deja plecată când bebelușul o să înceapă să meargă sau să vorbească, așa că nu o să am ocazia să mă atașez prea tare de el așa cum am făcut cu îngerașul acesta.

     — Iubito, gata. Ai trezit-o pe sora ta, acum haide. Poate o deranjăm.

     Și pentru prima dată de când se află aici, Rose m-a deranjat cu ceea ce a spus. Mă simt prost pentru că nu lasă dulceața asta de copil să își petreacă mai mult timp cu mine acum sau oricând altcândva.