A Strange Summer (Book 1&2)

𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟒 - 𝑭𝒂𝒏𝒕𝒐𝒎𝒆𝒍 ❤

Am făcut ochii mari când am auzit asta. Acum că o spune, probabil m-aş fi gândit că a uitat de mine în totalitate şi îşi trăieşte viaţa, când ea de fapt nici nu mai era în lumea asta.

-Ish -
-Dar iată-mă aici. Îmi pare rău şi mie, încă nu sunt familiarizată cu atitudinea ta. Nu am încercat să te cunosc cum eşti tu acum, ci doar mi-am imaginat că eşti la fel ca întotdeauna. Scuze Eve, mi-a spus în timp ce mă îmbrăţişa puternic.

-Nu credeam că am să spun asta cuiva vreodată...dar...mulţumesc.

Nu voiam să-i mulţumesc.
Voiam să o strâng în braţe şi să îi spun cât de bine mă simt când ştiu că-i pasă cuiva de mine, voiam să-i mulţumesc că a supravieţuit pe vasul acela şi multe altele, dar nu aveam curajul.

Niciodată nu am avut tăria necesară să-mi recunosc sentimentele.

-Apropo, din vocea aceea de piţigoi strâns de gât pe care o aveai când erai mică...a ieşit o voce destul de bună!
-Hei !!!

-Ai luat lecţii?
-Da, duşul meu e foarte mândru de mine, sunt eleva lui preferată. Tu în schimb ai luat lecţii de balet...

-A trebuit să joc într-o piesă de teatru... Nu mă încânta baletul, mi se părea o pierdere de timp şi o plictiseală totală...dar m-am înşelat amarnic, aşa că am continuat.

-Te descurci minunat.
-Heh, mersi. Te-aș putea învăța.

-Eu abia merg pe picioarele mele și tu vrei să stau pe vârfuri și să fac piruete?

-Baletul nu înseamnă numai piruete, Eve.

Am continuat să vorbim banalităţi, dar la un moment dat am zărit o lumină puternică în colţul sălii ce m-a făcut să tresar.

-Cred că mai e cineva cu noi, i-am spus lui Ish ridicându-mă de pe jos. Am văzut o lumină. Părea o lanternă...sau chiar mai puternică decât o lanternă.

- Poate -

-Măi să fie dulceaţă, cauţi probleme?

Vocea puternică a lui Roxanne a făcut toată sala să vibreze, şi în acelaşi timp şi nervii mei.
Cu braţele încrucişate la piept şi aceiaşi ochi de viperă pe care şi-i fixa asupra mea, s-a îndreptat spre mine.
Fantastic. Ea lipsea.

-Eram pe cale să plecăm, i-am răspuns eu simplu.
-Ca şi criminalii când fug de la locul faptei.

-Încetează Rox -
-General. Denver.
-General...Denver. Nu am făcut nimic, dă-mi pace.

-Mâine să dai o fugă pe la mine pe la birou. Dacă nu eşti la șase acolo...vin şi te târăsc din pat ca pe un şarpe.

-Ce...dar - !
-Fără comentarii. Acum mişcaţi-vă la voi în cabană, în cinci minute vin în inspecţie, a spus ieşind din sală şi aranjându-şi gradele.

Ish m-a privit puţin speriată, ceea ce mă făcea să cred că în sfârşit a realizat că e o scorpie.

-Acum mă crezi?
-Puţin?
-Mi-am uitat jacheta pe bancă. Ia-o înaintea mea, nu vreau să ai şi tu probleme.
-Ok. Dar grăbește-te, a spus Ish fugind spre cabană.

Acum că sunt singură, să vedem ce-i cu lumina care tot apărea...chiar şi când era Roxanne aici.

Afară deja se întunecase, lumina felinarelor fiind foarte slabă.

Împăcată cu gândul că voi fi pedepsită de "General Denver", am hotărât să mai rămân în sala aceea, aşa că am urcat la etaj unde erau vestiarele - acolo văzusem ultima dată lumina.