My Secret Love

Capitolul 3

     

                           Jungkook
 
Am intrat în curte și mi-am parcat mașina, lăsând în urmă un oftat puternic, după care am ieșit.

În timp ce mergem pe aleea curții, îmi venise în minte din nou acea fată cu ochii verzi. Ochi frumoși ca ai ei nu am mai văzut. Ei o fac specială.

Ies din gândurile mele când o voce de băiețel mult prea cunoscută, se aude din casă, la scurt timp văzându-l pe micuț cum aleargă spre mine și mă i-a în brațe, făcându-mi ziua mai bună.

—Tati! Ai venit! Exclamă acesta fericit.

—Am venit, iar acum sunt numai al tău!

—Asta înseamnă că ne vom juca toată ziua?

—Da. Asta înseamnă, dar mai întâi vom lua cina, bine?

—Bine!

Îl iau de mână și înaintăm spre intrare.

Văzând casa pustie și liniștită, o stare de supărare pusese stăpânire pe mine.

—Chan, unde este mami? Nu este acasă?

—Nu, tati... îmi spune acesta, lăsându-și privirea în jos. Pot să-ți spun ceva?

—Spune-mi.

—Promiți că nu-i vei spune lui mami? Spune, iar eu îngădui din cap. Cred că mami nu mă mai iubește. Adaugă imediat, eu rămânând uimit de ceea ce putea gândi el la cei doar cinci ani a-i săi.

—Chan, de ce spui asta?

—Mami nu se mai joacă cu mine. Nu mă mai ia de la grădiniță și nici pupicul de noapte bună nu mi-l mai dă. Spune și începe să plângă, determinându-mă să îl iau în brațe.

—Nu-i adevărat. Spun eu, cu toate că știam că are dreptate. Mami doar are treabă și nu poate sta cu tine mereu, dar promit că voi vorbi cu ea și vom rezolva.

—Bine, tati...

—Haide. Fugi și spală-te pe mânuțe și vino să mâncăm împreună.

—Am înțeles. Spune și se dă jos din brațele mele, fugind spre baie.

Aish. Trebuia să discut neapărat cu Jieun.

M-am săturat de comportamentul ei, iar acum și fiul meu suferă din cauza asta, doar din vina tatei cu prostia lui de căsătorie.

                          YooJung

—Te rog spune-mi că nu-i adevărat! Te rog nu mă lăsa și tu singură!

—YooJung, scumpa mea, nu plânge. Nu este nimic grav. Se poate vindeca.
   
—Ai cancer. Ce poți face?Haide să ne îmbrăcăm și să mergem la spital!

—Scumpa mea, te rog nu te panica. Ai încredere când îți spun că nu-i nimic grav. Cancerul nu este avansat, doar trebuie să fac o operație și chimioterapie. În câteva luni mă voi vindeca, doar că...

—Doar că ce?

—YooJung, nu am destui bani pentru operație. Îmi spune aceasta lăsându-și privirea în jos.

—Promit că voi face rost de bani, că îți vei reveni și voi fi alături de tine. Nu te îngrijora în privința asta. O să mă descurc eu cumva. Spun, printre suspinetele ce nu aveau să înceteze, conținând să îmi șterg lacrimile ce curgeau.

—Te iubesc așa mult, micuța mea! Spune, luându-mă în brațe, dând și ea frâu lacrimilor.

—Nu plânge. Și eu te iubesc!

                           Jungkook

—Vine avionul! Aaaa!

—Mm! Ce bun este! Mai vreau, mai vreau !
 
—Gurița mare! Îi spun eu, el înfulecând tot ce era în linguriță.

—Gata am terminat tot. Acum haide să ne jucăm! Îi spun, vrând să mă ridic de la masă, însă sunt oprit de persoana ce tocmsi venise acasă. 

Ușa de la intrare se deschise, pe ea intrând Jieun, urmând să vină spre noi, în bucătărie.
 
—Mami. Spune Chan, sărindu-i în brațe, însă ea îl dă jos și se duce la frigider de unde își ia o sticlă cu apă.

Văzându-i comportamentul m-am încruntat, simțind cum furia punea stăpânire asupra mea.

—Chan, du-te sus și pregătește-ți jucăriile să ne jucăm. Voi veni și eu imediat, dar mai întâi am ceva de vorbit cu mama ta.

—Bine, tati. Spune și pleacă în camera lui, puțin trist.

—Vino să vorbim puțin. Îi spun eu lui Jieun.

—Despre ce?

—Despre faptul că îl neglijezi pe Chan. Ce a fost faza de mai devreme? Tu te gândești măcar puțin la el?

—Nu am vrut să-l iau în brațe pe mucosul ăla. Ce-i cu asta?

—Jieun nu mă enerva. Vorbește frumos, doar este și fiul tău. Are nevoie de tine. Tu știi ce mi-a zis azi? Că nu-l iubești.

—Are dreptate. Eu nu-l iubesc.

—JIEUN! Revino-ți și nu te mai prosti! Este copilul tău!

—Chan este copilul tău, nu și al meu. Este făcut dintr-o greșeală. Ai înțeles? Eu am vrut să-l avortez, dar nu m-ai lăsat. Spune ea țipând.

—Jieun, nu mă enerva. Cum poți spune așa ceva? Voiai să te las să-mi omori copilul? Chiar dacă a fost o greșeală, tot parte din noi este.

—Eu nu am vrut copil cu tine acum. Eu doar am vrut să mă iubești. Copilul ăsta nu înseamnă nimic pentru mine.

—Jieun, fi atentă la ce îți voi spune acum. Eu m-am căsătorit cu tine doar pentru afacerea părinților noștri, nu din iubire, iar tu știi foarte bine asta. Cât despre Chan, da a fost o greșeală, însă nu regret. Eu îl iubesc și el nu merită o mamă așa ca tine. Încă puțin și tata îmi va lăsa firma mie, iar când o va face,  voi divorța și îl voi lua pe Chan cu mine.

—Tatăl tău nu va fi de acord cu asta niciodată.

—Nu mă mai interesează. Mi-a distrus odată viața, nu-l voi mai lăsa s-o facă încă odată. Spun, urmând să plec spre camera lui Chan, lăsând-o pe ea singură în bucătărie.

                           ***

—Nu pot avea o mămică nouă?
 
—Chiar vrei o mămică nouă, Chan? Îl întreb eu în timp ce îi sărut fruntea, stând în pat, iar el ținându-mi degetul mare în mânuța lui mică.

—Da. Vreau o mămică care să mă iubească, să doarmă cu mine și să mă îmbrățișeze, să mă ducă la grădiniță. Îmi poți aduce altă mămică, tati?

—Voi vedea ce pot face. Îi spun eu chicotind puțin, dar pe urmă întristându-mă gândindu-mă la ce poate simți el. Haide. Dormi acum, mâine mergem la grădiniță.

—Bine, tati! Noapte bună. Te iubesc!

—Și eu te iubesc, fiule... și eu.

                              °°°°°