My Secret Love

Capitolul 1

—YooJung! Haide trezește-te!

—Încă cinci minute! Te rog!

—YooJung, ridică-te din pat, altfel nu-ți voi da nimic de mâncare.

—Aish! Cât este ceasul?

—Este ora șapte și jumătate. Du-te și fă-ți un duș, iar pe urmă vino să mănânci, dar repede că altfel vei întârzia la lucru.

—Of! În regulă...

Era o altă zi de lucru, pe care urma să o pierd muncind din greu.

Mă ridic din pat și mă duc să-mi iau haine de schimb din dulap, după care intru în baie și îmi las cămașa de noapte să cadă de pe mine, intrând în cabina de duș.

Locuiesc împreună cu bunica mea, de șase ani încă de când părinții mei au murit într-un accident grav de mașină cauzat de un tir.

Înmormântarea lor am făcut-o în Busan, unde locuiam înainte cu aceștia.

Acum locuiesc în Seul, într-o căsuță mică și drăguță alături de femeia ce mi-a purtat de grija mereu, ea fiind singura ființă ce mi-a fost alături de când părinții mei au murit.

După ce mi-am terminat dușul, am ieșit și m-am schimbat în hainele pe care mi le-am luat din dulap.

Cu pași repezi m-am dus în bucătărie, unde bunica îmi așeza micul-dejun pe masă, fără să îi piară zâmbetul de pe buze.

—Ah. YooJung, ai terminat?

—Da. Mm, ce bine miroase. Ce mi-ai pregătit bun?

—Mâncarea ta preferată. Spune femeia din fața mea, chicotind veselă. Mănâncă și fugi repede ca să nu prinzi autobuzul.

—Am înțeles, dar tu nu mănânci?

—Eu am mâncat cât timp te-ai pregătit.

—Mănânci fără mine ca de obicei...

Aceasta râde și continuă să mă privească cu un zâmbet larg și strălucitor.

—Poftă bună, frumusețea mea mică. Îmi spune ea, după care îmi dă un pupic pe frunte și pleacă în camera ei, eu rămânând singură în bucătărie să mănânc.

                               ***

Vântul bătea cu putere, însă nu atât de tare încât să acopere căldura de afară.

Eram în stație și așteptam autobuzul, privind scurt din când în când persoanele ce treceau prin fața mea, sperând să treacă repede și această zi plină.

Lucrez într-un restaurant drept chelneriță de aproximativ doi ani de zile și chiar dacă la început mi-a fost greu, fiind o persoană foarte împiedicată și neîndemânatică, pe parcurs m-am obișnuit.

Mi-am făcut chiar și o prietenă, cu care mă înțeleg foarte bine și pe care o consider o soră. Ea este și va rămâne printre puținele persoane care mă înțeleg.

Ies din gânduri și urc în autobuzul ce tocmai se oprise în fața mea, după care mă așez pe primul loc din față lângă geam.

După câteva minute, odată ajunsă la destinație, cobor din autobuz și mă îndrept spre restaurant unde mă așteaptă altă zi lungă și plină de clienți complițit sau răutăcioși.

—Ah! YooJung, ai venit. Îmi spune colega mea, venind în grabă spre mine.

—Ușor, Eunbi. Inspiră și Expiră. Ce ai pățit de alergi așa?