Emerald

9. Ești sigură ?

     Ok, ok, ok ! Viața mea este aparent o pura coincidență, în care am impresia că trăiesc constant momente de deja-vu ! Și eu nici măcar nu cred în chestiile astea. Adică nu cred că există reîncarnarea și nu cred în toate concepțiile, filozofiile și teoriile care au apărut în urma lansării ideii de "reîncarnare".
     Deci, m-am trezit în fața biroului doamnei Kelly, în brațele unui bărbat (!nu oricărui bărbat!), simțind ritmul accelerat al bătăilor inimii mele de la sperietura pe care am tras-o !
     Același lucru s-a întâmplat exact acum o săptămână, în fața agenției, în timp ce îi prezentam toate schițele mele Luizei ! Și culmea, cu același om "amabil" care a vrut să mă ajute să strâng toate foile, dosarele și caietele care erau împrăștiate pe jos în urma ciocnirii mele cu el !!
    
-Pardon ! spun eu, abia pronunțând cuvântul.

-Nu este nici o problemă ! spune el, ridicându-mă din poziția :"suspendată de brațele lui" în care mă aflam. Sunt obișnuit deja.

-Acum chiar a fost vina mea. Nu am fost atentă. Presupun că eram căzută pe gânduri.

-E ok ! Acum suntem chit ! Data trecută eu am fost ăla care nu a fost prea atent...

-Mă numesc Emerald ! și îi întind mâna pentru a face cunoștiință.

-Iar eu mă numesc...........

Și fix atunci ne întrerupe tonul lui de apel. Îi suna telefonul !

-Alo ? George, deja ai ajuns ? Bine.... vin cât pot de repede !

Închide telefonul, și începe să se îndrepte spre ieșirea din agenție. La un moment dat, după ce face vreo cinci pași, se oprește, se întoarce spre mine, și îmi spune zâmbitor:

-Mi-a părut bine !

-Și mie ...........................mi-ar fi părut bine dacă îmi spuneai și tu cum te cheamă !

    Desigur, până am apucat să spun și continuarea propoziției, el deja ajunsese la ieșire. Asta e. Momentele ciudate nu se opresc deloc în ultimul timp.
    Intru în biroul doamnei Kelly, îi înmânez dosarul, și îi povestesc tot ce am observat și modificat la el. I-am prezentat un proiect asemănător făcut de mine, și i-am sugerat să le combinăm în așa fel încât să se completeze unul pe celălalt. După îndelungi discuții, ajungem la un numitor comun, îmi strâng schițele și mă ridic pentru a părăsi biroul ei. Însă, m-am întors pentru a o întreba ceva:

-Doamnă Kelly..... vă pot adresa o întrebare ?

-Desigur !

-Când va veni noul nostru patron ? Fiul domnului Barton.

-Domnul Karin ? Nu știu. Cred că acum are ceva treabă..... Dar va veni. De ce ? Ai vreo nelămurire ?

-Nu..... Doar eram curioasă.

-Atunci fugi repede la treabă !

-Am înțeles doamnă !

-Aaaaaa...... și te rog spune-i lui Louise să îmi aducă un espresso !

-Da doamnă !

Mă îndrept cu pași alerți spre Louise, îl anunț de cerința doamnei Kelly și, urmărindu-l cum făcea cafeaua, îl întreb:

-Auzi ?

-Aud draga mea! Slavă Domnului, nu sunt surd !

-Karin ăsta.......domnul Karin.....sau cum i-or ziceți voi....fiul domnului Barton....cum e ? Ce fel de persoană e ?

-Domnul Karin ? De ce, mă rog ? De ce te-ar interesa pe tine ?

-Păi mă interesează. În fond, el va conduce firma, va fi responsabil de tot ce se întâmplă aici...... are un rol major în funcționarea firmei !