Miraculos: Buburuza şi Motan Noir Volumul 3

Aniversarea de 20 de ani partea 2

Şi Adrien pleacă. Adrien ajunge la mama sa şi spune:

Adrien: Mamă…
Emilie: Ce e, fiule?
Adrien: Mamă… ei… nu vin. Natalie a spus că au treabă.
Gabriel: Păi, mă duc să le spun că le dau liber toată ziua de mâine şi atunci vor putea veni şi ei.
Adrien: Nu… adică… mâine… Natalie a zis că mâine se duc la… prietena lor… în vizită.
Gabriel: Aa, bine. Măcar mă duc să le spun că au liber.
Adrien: Tată, mă duc eu să le spun, bine?
Gabriel: Bine.

Şi Adrien pleacă spre cei doi. Gabriel şi Emilie rămân în locul anterior şi vorbesc.

Între timp…

Adrien ajunge la Natalie şi Gorila şi spune:

Adrien: Tata v-a dat liber mâine pentru toată ziua.
Natalie: Excelent! Acum avem destul timp ca să organizăm petrecerea.
Adrien: Aşa-i. Ar trebui să-i invităm şi pe mama şi tatăl lui Marinette, aşa-i?
Natalie: Da. Ne ocupăm noi de tot. Tu du-te la părinții tăi şi bucură-te cu ei.
Adrien: Dar nu vă pot lăsa doar pe voi să vă ocupați de toată organizarea petrecerii. Vă ajut şi eu.
Natalie: Nu trebuie să te temi, Adrien, că noi vom face asta singuri.
Adrien: Ce?
Natalie: I-am invitat şi pe prietenii noştrii şi o să ne ajute cu toată organizarea petrecerii. Deci, nu ai motiv de îngrijorare.
Adrien: Bine… dacă aveți nevoie de ceva, orice, puteți să mă sunați. Bine?
Natalie: Bine.

Şi Adrien pleacă la părinții lui, iar Natalie şi Gorila rămân. Natalie începe să-şi sune o prietenă.

*Conversație telefonică*

?: Da?
Natalie: Maya, poți să mă ajuți cu organizarea unei petreceri?
Maya: Normal că da, Naty! Doar sunt expertă în organizarea de petreceri!
Natalie: Ştiu, Maya. De aceea te-am sunat.
Maya: Bine, Naty. Ne întâlnim mai târziu în parc?
Natalie: Desigur. La ce oră?
Maya: Păi, în 20 de minute, e bine?
Natalie: Da.
Maya: Bine. Pa, Naty! Pupici!
Natalie: Paaa!

*Conversație telefonică încheiată*

Natalie: Gorila, trebuie să mergem în parc să ne întâlnim cu Maya.
Gorila: Hm?
Natalie: Maya, prietena noastră. Mergem?

Gorila dă din cap în semn aprobator şi ambii pornesc spre parc.

Pov Natalie
Ştiu că Maya este sora Juliei, fata care i-a frânt inima fratelui meu, dar n-aveam de ales. Mâine trebuie să organizăm o întreagă petrecere pentru şefii mei şi altă organizatoare de petreceri cu experiență nu puteam găsi.

Natalie şi Gorila merg în parc aşa cum au spus. În 15 minute ajung în parc şi se întâlnesc cu Maya.

Maya: Prietenii mei cei mai buni! Ați venit! De când nu ne-am mai văzut? Hei!
Natalie: Bună, Maya.
Maya: Bună, amândurora!
Natalie: Deci, în legătură cu petrecerea…
Maya: Naty! Serios? Mă iei încă de la început cu petrecerea?
Natalie: Da.
Maya: Ei, bine, de petrecere ne ocupăm mâine. Deja am dat câteva telefoane ca să ne aducă ce ne trebuie pentru mâine. Tema petrecerii eraaa… parcăăă… o zi aniversară a căsătoriei?
Natalie: Da, exact asta.
Maya: Pfiu… bine că n-am greşit!
Natalie: Ce vrei să spui?
Maya: Ştii? Păi… cam uitasem ce temă avea petrecerea şi… am luat-o la nimereală. Hihi!
Natalie: Puteai să ne suni.
Maya: Da, dar credeam că aveți treabă.
Natalie: Ne trimiteai un mesaj.
Maya: Dacă şefii tăi vă prindeau când vă uitați la telefon? Nu puteam risca.
Natalie: Bine, Maya. Nu cred că avem un sens pe care să mergem aşa că ne oprim aici.
Maya: Doar nu ai de gând să pleci, nu?
Natalie: Nu. Din câte mi-ai spus cred că totul va fi bine pentru mâine.
Maya: Da.
Natalie: Bine. Atunci de ce ne-ai chemat?
Maya: Ca să petrecem puțin timp împreună. Haide, Naty! Nu
ne-am mai văzut de cinci ani lungi de zile.
Natalie: Ai dreptate.
Maya: Da. Gorila, tu ce mai faci?
Gorila: …
Maya: Naty, de ce nu vorbeşte?
Natalie: Fratele meu… a făcut un jurământ de tăcere.
Maya: Un ju…ce?
Natalie: Un jurământ de tăcere. A jurat că nu va mai vorbi niciodată.
Maya: Dar de c… aaa…
Natalie: Dap.
Maya: Gorila, nu crezi că ar fi mai bine să renunți la acest ju…cum şi să treci peste?
Natalie: N-are rost! De câte ori am deschis subiectul despre asta, el se face că nu aude.
Maya: Auch!
Natalie: Apropo, am o întrebare.
Maya: Ok, spune-mi-o!
Natalie: De ce nu poți pronunța cuvântul " jurământ " ?
Maya: E o poveste destul de lungă… hihi… - punându-şi mâna la ceafă, zâmbind ciudat -
Natalie: Cred că avem destul de mult timp.
Maya: Bine. Nu trebuie să mă rogi de două ori. Îți spun!
Natalie: Bine.
Maya: …

Şi aşa trec 30 de minute în care Maya îşi povestea povestea sa de viață din cauza unui cuvânt pe care nu-l putea pronunța, acela fiind cuvântul " jurământ ".

Mai pe scurt… Maya nu poate să pronunțe cuvântul " jurământ " pentru că din cauza unui jurământ făcut de ea acum vreo 10 ani
i-a murit cățelul de abia un an.
Ea a jurat că va avea grijă de el în tot timpul pe care îl are şi aşa a şi fost.
Ea a primit cățelul când avea doar 16 ani, iar acum are 26 de ani.
Într-o zi, cățelul a vrut să iasă pe uşă să se plimbe, dar Maya avea teme de făcut şi nu a fost prea atentă la ceea ce avea nevoie cățelul ei şi şi-a continuat temele când cățelul ei părăsise casa.
Cățelul, fiind prima oară când ieşea pe stradă, a fost foarte vigilent pe trotuar când umbla, dar când a trecut strada, el se uitase în stânga şi în dreapta, dar nu de o singură dată, ci de trei ori, şi când a vrut să traverseze strada, a traversat-o, dar numai o secundă lipsea să se ducă pe cealaltă parte a străzii, dar prea târziu. O maşină cu viteză de 160 de km/h a trecut peste cățelul de abia un an ca un fulger, iar cățelului i s-au zdrobit toate osişoarele din el şi a murit pe loc.
A doua zi, Maya a aflat de tragedia ce tocmai avusese loc şi inima ei parcă se fărămiți-se pe loc. Durerea era prea imensă ca să poată fi povestită exact cu cuvintele potrivite.
De atunci, Maya n-a mai făcut niciun fel de jurământ cu excepția ultimului său jurământ care era " Jur că nu voi mai face niciun fel de jurământ toată viața mea! " având lacrimi de durere în ochii şi dinții aproape măcinați de durerea ce tocmai îi pătrunsese în suflet.

După ce toate acestea au fost povestite de Maya, ea având capul lăsat în jos şi din ochii ei ieşind lacrimi de durere exact ca acum 10 ani, Natalie o întreabă:

Natalie: Maya, te simți bine? Ai începând să plângi din nou din cauza durerii pe care ai simțit-o atunci. Eşti bine?
Maya: Da, Naty… sunt… bine… - schițând un zâmbet vizibil -
Natalie: Dar nu pari.
Maya: Lasă, Naty… o să-mi revin eu.
Natalie: Bine, Maya. Dar…
Maya: Dar? - ridicându-şi capul încet -
Natalie: Cum îl chema pe cățelul tău?
Maya: Azurel… - zâmbind cu aceleaşi lacrimi -
Natalie: Azurel?
Maya: Da… mă gândisem că acest nume inventat de mine ar fi fost cel mai potrivit petru el. Am schimbat doar o literă.
- zâmbind -
Natalie: E foarte frumos numele… Dar… să nu mai dezgropăm securea trecutului şi să vorbim despre prezent, bine?
Maya: Bine. - ştergându-şi lacrimile -

Chiar atunci…

Va urma…

Sfârşitul capitolului!
Sper că v-a plăcut!
Ştiu… a fost cam melodramatic, dar aşa mi-a
venit în minte să spun povestea Mayei. Nu mă judecați!
Să aveți o zi miraculoasă!