Miraculos: Buburuza şi Motan Noir Volumul 3

Aniversarea de 20 de ani

Emilie & Gabriel: Ăăă… - ruşinați -
Emilie: Ăăă… haideți la m-masă. Am făcut om… omletă pentru toți.
Gabriel: D-da. Nu am vrea să se r-răcească.

Apoi, Adrien, Natalie şi Gorila spun:

Adrien & Natalie & Gorila: Bine.

Încercând din răsputeri să nu râdă, ceea ce e imposibil pentru că, nu după mult timp ce s-au pus la masă, au şi început să râdă de le-au dat lacrimile. Nu ştiu ce a fost aşa de amuzant. Au văzut doi oameni iubindu-se… chiar dacă… nu mai contează.

Deci, când Gabriel şi Emilie au văzut asta ei doi se întristează şi Emilie spune:

Emilie: V-ați cam umplut de râs. - concluzionează ea - Ne spuneți şi nouă de ce râdeți aşa toți trei? Ca să rădem şi noi.
Gabriel: Da.
Adrien: Ăm… n-nu pot! Râd prea tare! - continuând să râdă -
Emilie: Parcă sunteți neb… nu mai contează.
Gabriel: Hai să plecăm, dragă.
Emilie: Bine. A, da! Să nu uit. Sunteți toți trei pedepsiți!
Ei: Stai, cum?
Adrien: La mine înțeleg, dar la ei?
Natalie: Doamnă Agreste, pe noi nu ne puteți pedepsi.
Emilie: Ba da, pot. Chiar dacă acum te porți ca un adult, mai devreme ce făceați? Să te aud!
Natalie: Ne purtam ca un… copil.
Emilie: Exact! Şi copiii trebuie să mai fie pedepsiți uneori când fac greşeli.
Natalie: Am înțeles.
Emilie: Haideți! Treceți la colț toți trei.
Adrien: Bine, mamă.
Natalie: Bine, doamnă.

Şi toți trei stau la colț, iar Emilie şi Gabriel urcă sus.

Adrien: Credeți că am mers cam departe cu farsa asta?
Natalie: Cam da. Ar trebui să facem acea petrecere aniversară a căsătoriei lor de 20 de ani cât mai repede posibil.
Adrien: Ai dreptate. Gorila?
Gorila: Hm!
Adrien: Hmmm… Gorila, pot să te întreb ceva? - acesta dând din cap afirmativ - Tu de ce nu vorbeşti niciodată?
Gorila: …
Adrien: Natalie, tu ştii?
Natalie: Ştiu… dar n-am voie să spun.
Adrien: Gorila, te rooog! Poate Natalie să-mi spună? Te rog frumooos!!!

Gorila dă din cap însemnând " da ".

Adrien: Mulțumesc foarte mult! - îmbrățişându-şi bodyguardul -

După câteva secunde, Adrien îl lasă pe Gorila în pace.

Natalie: Adrien, îți spun?
Adrien: Da, Natalie.
Natalie: Păi, e vorba despre un jurământ.
Adrien: Un jurământ? - uitându-se la Gorila - Ce fel de jurământ?
Natalie: Un jurământ al tăcerii. A jurat că o să tacă până când va…
pierii…
Adrien: De ce a făcut un astfel de jurământ?
Natalie: Cred că din cauza… prietenei lui…
Adrien: Cum??
Natalie: Cum ai auzit. Of… - punându-şi mâna pe fruntea sa -
El crede că din cauza lui a murit prietena lui Julie şi a făcut acest jurământ! Uneori nu-l înțeleg deloc. Am încercat să-l fac să uite de ea şi de jurământ, dar nu vrea. Pur şi simplu nu vrea! E foarte încăpățânat.
Adrien: Dar tot te întreb. De unde ştii toate astea?
Natalie: Păi, nu ți-am spus?
Adrien: Ce să-mi spui?
Natalie: Nu ți-am spus… ei bine, eu şi cu el suntem frați.
Adrien: Sunteți frați?
Natalie: Da! Te rog, Adrien, fă-l să vorbească! Pe mine nu mă ascultă.
Adrien: Gorila? - vrând să-i atragă atenția - Poți să renunți la jurământ? - Gorila dându-i un răspuns negativ - De ce? - Gorila nemaifăcând niciun gest -
Adrien: Bine. Nici pe mine nu mă ascultă.
Natalie: E ok. Lasă aşa.

La Emilie şi Gabriel în cameră…

Emilie şi Gabriel stau pe pat şi vorbesc.

Emilie: Le-ai văzut fețele când i-am pedepsit şi i-am pus la colț pe toți trei? A fost foarte amuzant. - râzând -
Gabriel: Da, foarte. Crezi că mai sunt acolo?
Emilie: Nu ştiu. Ne uităm?
Gabriel: Da.

Şi Emilie şi Gabriel se duc jos. Imediat îi văd pe cei trei pedepsiți cum stau la colț. Tot ei doi coboară scările şi Emilie spune:

Emilie: Încă sunteți aici?
Adrien: Da, mamă.
Emilie: Hai, veniți încoace!

Şi se îmbrățişează toți cinci. După îmbrățişare, Adrien spune:

Adrien: Să înțeleg că a fost doar o farsă?
Emilie: Dap!
Adrien: Mie nu prea îmi plac farsele.
Emilie: Dar tot le faci, nu?
Adrien: Uneori. - zâmbind -
Emilie: Aşa e şi tatăl tău uneori.
Gabriel: Nu e adevărat!
Emilie: Ba da, e!
Adrien: Gata, mamă şi tată! Important e faptul că suntem cu toții împreună. Acum familia noastră e completă.
Emilie: Da, fiul meu. Aşa e.

Şi se îmbrățişează din nou. După îmbrățişare telefonul lui Gabriel sună, acesta răspunzându-i la apel.

*Conversație telefonică*

Gabriel: Da, Audrey!
Audrey: Gabriel, te-am sunat ca să te întreb… adică să te întrebăm… dacă tu şi familia ta veniți la picnicul organizat de mine. Veniți, da?
Gabriel: Nu ştiu. O să-i întreb.
Audrey: Bine, Gabriel. Paaa!
Gabriel: Pa!

*Conversație telefonică încheiată*

Emilie: Te-a sunat Audrey?
Gabriel: Da. Ne-a invitat la un picnic.
Emilie: De când n-am mai fost şi noi la un picnic…
Adrien: E uimitor! Mergem?
Gabriel: Da. A zis să venim cu toată familia.
Emilie: Bine. Şi Natalie cu Gorila fac parte din familie. Deci venim toți cinci. Corect?
Gabriel: Corect.
Adrien: Când, unde şi la ce oră trebuie să mergem?
Gabriel: Mi-a trimis un mesaj cu data şi ora când trebuie să mergem.

Gabriel îşi deschide telefonul şi deschide aplicația mesagerie şi citeşte mesajul, după spunând:

Gabriel: Scrie că mâine la ora 10 e picnicul. Şi mai scrie să venim în parcul din centrul oraşului.
Emilie: Bine.
Adrien: Ar trebui să-i anunțăm şi pe Natalie şi Gorila ca să ştie şi ei.
Emilie: Da.
Adrien: Îi anunț eu.
Emilie & Gabriel: Bine, fiule.

Şi Adrien se duce la Natalie şi Gorila să-i anunțe despre picnicul ce va avea loc mâine.
După un timp, Adrien dă de cei doi şi le spune:

Adrien: Natalie, Gorila. Trebuie să vă spun ceva.
Natalie: Ce e, Adrien? A pățit ceva doamna sau domnul Agreste?
Adrien: Ce? Nuu.
Natalie: Atunci?
Adrien: Mătuşa mea, Audrey, ne-a invitat la un picnit mâine la ora 10 în parcul central.
Natalie: Bine, Adrien. Dar nu putem să venim. Poimâine e aniversarea lui Gabriel şi Emilie de 20 de ani de căsătorie. Trebuie să facem pregătirile.
Adrien: Aa, bine. Mă duc să le spun că nu veniți.
Natalie: Bine. Poate altădată.
Adrien: Daa…

Şi Adrien pleacă. Adrien ajunge la mama sa şi spune:

Adrien: Mamă…

Va urma…

Sfârşitul capitolului!
Sper că v-a plăcut!
Să aveți o zi miraculoasă!