Ce naiba fac?

103 5 1
                                    

Ce-am făcut să merit asta?

Încearcă să pari normală. Nu te lăsa afectată. Încearcă să pari normală.

- Bună, sparg gheața și schimburile de priviri dintre noi dintr-o dată se îndreaptă doar spre mine.
- Bună, îmi răspunde fata de lângă Luke cu un zâmbet larg de ți-ar putea pătrunde până în suflet.

Nu e de mirare că e în sufletul lui Luke.

Dacă nu l-ar ține de mână aproape că aș place-o și eu. Aproape.

- Giulia, continuă întinzând mâna spre mine.
- Ellie, o prind de mână fixându-l cu privirea pe Luke, afișând cel mai fals zâmbet al meu. Iar ea e Olivia, arăt spre Oli care abia dacă realizează ce se întâmplă.
- Ești nouă pe aici, nu? vocea Oliviei mă face să tresar.

Pentru un minut rămân inconștiență. Mintea mea nu mai procesează ce se întâmplă și nu pot înțelege durerea pe care o simt până în măduva oaselor.

- Da, chiar sunt, chicotește, am venit să-mi văd iubitul, continuă fluturând-și genele către Luke, făcându-l să schițeze un mic zâmbet.

Iubitul.

A venit să-și vadă iubitul.

Îmi frânge inima cu fiecare cuvânt pe care-l scoate pe gură fără măcar să știe.

- Ai de gând să rămâi prin preajmă?
- Inițial nu aveam asta în plan, dar e frumos la voi, și în plus, voi aveți marea. Sunteți așa norocoși.
- Ăsta e un da sau un nu? îi scapă Oliviei un rânjet, ironic desigur, dar numai eu pot vedea asta.
- Ăsta e un poate.
- Bine păi noi vă lăsăm atunci. Apropo, bună și vouă, nu credeți că e puțin penibil să ajungem în stadiul în care nici măcar nu ne salutăm? E vorba doar de bun simț, nu Mark?

Olivia scuipă venin. Aș vrea să o pot opri dar e puțin incitantă conversația asta. Recunosc.

- Nu are ce sa vorbească cu tine, intervine Sarah și pot simți cum pulsul Oliviei crește.
- Tu sa taci! țipă, crezi că n-o să-ți facă ce mi-a făcut mie? râde ironic, dacă tu chiar crezi că are vreun sentiment pentru tine țin să te anunț că ești demnă de milă.
- În momentul de față e cu mine, nu cu tine, și să-ți reamintesc că te-a lăsat de două ori pentru mine? se apropie de fața Oliviei privind-o în ochi, pe tine nu te-a iubit niciodată.
- Lasă, sigur o sa te iubească pe tine și pentru mine, nu Mark? Confirmă-i și ei că o iubești.

Olivia are lacrimi în ochi. Pot simți cum va ceva din clipă în clipă. Idiotul de Mark nici măcar nu se obosește să îi răspundă sau să se bage în conversație. Tot ce face e să fumeze amuzându-se de situația pe care a creat-o.
Luke mă privește insistent, de parcă vede prin mine. Și asta aș vrea, să vadă ce se află în interiorul meu în momentul de față. Încerc să îi evit privirea, când l-am cunoscut și am avut acel sentiment de neliniște legat de el, ei bine, trebuia să îl ascult și să am mai multă încredere în instinctele mele. E un dobitoc.
Giulia încearcă să îi acapareze toată atenția lui Luke, fața ei cerând răspunsuri despre ce naiba se petrece aici.

- Haide Oli, nu merită, intervin, oamenii nu se schimbă peste noapte.
- Observ, spune aproape lăcrimând, vă meritați unul pe celălalt.

O trag de braț în zona opusă dar nu înainte de a-i arunca o ultimă privire lui Luke.

- Mai ai chef de facultate? o întreb ironic.
- De două mai mici, îmi răspunde chicotind scoțând o țigară din geantă.
- Tu de când fumezi?
- Habar n-am. Cred că fumez doar ocazional.
- Să înțeleg că asta e o ocazie?
- Ellie, asta e o ocazie pentru a fuma un pachet deodată. Vrei să încerci?
- Nu, mersi.

LUKEWhere stories live. Discover now