LUKE

Ce-am făcut să merit asta?

- Îmi vreau tricoul înapoi! strigă încercând să-și abțină râsul.
- Ești bolnav! îi răspund arătându-i degetul mijlociu.

Așa ceva nu e posibil. Nu știu ce ma sperie mai rău, faptul că tata se poate trezi în orice secundă sau faptul că povestea mea cu Luke nu pare să se sfârșească. O parte din mine e fericită să-l vadă acolo, dar cealaltă parte își dorește ca Luke să se ducă dracului și să nu se mai întoarcă vreodată.

- Nu știi că nu e frumos să arăți cu degetul? pufnește iritat.
- Nu știi că oamenii dorm la ora asta? îmi arcuiesc o sprânceană aplecându-mă pe fereastră.
- Doamne, Ellie! Tu și gesturile... stai, ăla e cumva tricoul meu? râde necontrolat. Chiar aveai de gând să dormi în el?

Idiotul. A uitat că am plecat plângând? Ce mai vrea de la mine? Și de ce sunt atât de naivă și atât de confuză când sunt în preajma lui? Urăsc asta. Iar el știe asta, urăsc efectul pe care îl are asupra mea iar el iubește să dețină controlul. Urăsc că nici măcar nu pot să mă prefac că sunt supărată.

Valurile de sentimente care mă inundă atunci când sunt în preajma lui mă fac să-mi doresc să rămân sub apă toată viața. Îmi doresc ca Luke să fie colacul meu de salvare, să se incolăcească în jurul taliei mele și să nu se desprindă vreodată de acolo.

Dar cu Luke e diferit. Luke nu se poate salva nici pe el. Iar faptul că în momentul de față se află la geamul meu, nu o să schimbe nimic.

- Luke, doar pleacă, te rog! șoptesc cu regret, conștientă de faptul că prezența lui aici doar înrăutățește lucrurile.
- Asta vrei, Ellie? mă întreabă confuz, o urmă de tristețe apărând pe fața lui.
- Da...nu, șoptesc. Eu nu știu exact... hai să vorbim mâine, te rog.

Sunt o idioată. Despre ce să vorbim? Noi doi nu avem ce să vorbim, de ce naiba nu-mi intră asta în cap?

- Facem cum vrei tu, dar să știi că nu pentru tricou am venit aici. îmi spune urcând în mașină.

Un gol în stomac îmi străpunge tot corpul și încet încet, simt cum mă lasă piciorele. De ce simt cum mi se rupe sufletul? Chiar ești o idioată, Ellie, îmi spun în minte. Tot ce am vrut a fost ca Luke să se deschidă în fața mea, să îmi dea șansa să îl cunosc, iar când în sfârșit pare să facă asta, îl alung? Cred că eu sunt cea bolnavă din ecuația asta.

Sau cred că suntem amândoi bolnavi. Și mai cred că doar împreună ne putem vindeca.

Luke pornește motorul mașinii, își aprinde o țigară și pleacă. Și pleacă cu o parte din mine, pentru că cealaltă parte se roagă ca tata să nu se fi trezit.

Mă arunc înapoi în pat, îmi șterg o urmă de lacrimă care dă să cadă și adorm fără să-mi dau seama.

Noaptea trece repede. Mă trezesc buimacă, cred că mai extenuată decât aseară, fac un duș și mă pregătesc de facultate.
Vreau nu vreau, trebuie să mai merg și pe acolo. Și în plus, chiar am nevoie de o distragere de la Luke.
Mă îmbrac cu o pereche de blugi negri, cu două tăieturi în genunchi, un tricou alb simplu, îmi las părul să cadă peste umeri și plec.
Pe drum mă întâlnesc cu Olivia, noroc că s-a întâmplat așa, pentru că eu am uitat complet că azi trebuia să ne vedem.
Din vorbă în vorbă ne hotărâm amândouă să nu mergem la facultate și să ne oprim la o cafea.
Ne așezăm pe terasă, Olivia își comandă o cafea și o apă plată, din insuficient timp de gândire, îmi comand și eu la fel și începem să vorbim.
Olivia își aprinde o țigară, mă uit la ea șocată dar nu-mi dă importanță. Îmi povestește de Mark, care a plecat iar, naiba știe unde și de ce.
Încerc din răsputeri să o ascult dar mintea îmi fuge la Luke, la faptul că ceva din mine arde de nerăbdare să îl vadă. Mă uit prin Olivia, o mai aprob din când în când, realizez că de fapt mi-a lipsit asta, mi-a lipsit să stau cu ea. Am petrecut ceva timp cu Luke și am uitat cum e să vorbești cu o persoană normală, cu o persoană care nu are probleme de comportament. Îmi spune că Mark a lăsat-o tot pentru Sarah. Aș vrea să îi spun "ți-am spus eu" dar cred că asta doar ar înrăutăți situația.

- Apropo, Ellie, ți-l amintești pe Luke, nu?
Inima mea tresare, nu sunt obișnuită să aud acest nume din gura altcuiva.
- Um...da, ce-i cu el? o întreb încercând să ascund faptul că oricât de mult aș vrea, pe Luke nu pot să-l uit.
- Știai că scârba aia le-a făcut cunoștință? Și că Sarah e cea mai bună prietena a iubitei lui?
Și inima mea mai tresare o dată, de durere. Despre ce iubită e vorba și cum pot să o întreb pe Olivia fără să-și dea seama că mai am puțin și explodez de gelozie, și de nervi, și am o invazie de sentimente în corp?
- Nu știam că nesuferitul ăla are o iubită. răspund sec amestecând în cafea.
- Ei bine, da, chiar îl suportă cineva, dacă îți vine să crezi. continuă uitându-se în gol. În fine, nu asta e ideea, îmi pare rău că nu te-am ascultat, trebuia să mă aștept la asta.
- Stai liniștită, toate facem aceleași greșeli. zâmbesc în coltul gurii, important e să realizăm la timp în ce naiba ne băgăm, și să ne oprim cât putem de repede. continui zâmbind trist, simțind cum mi se frânge inima la cuvintele pe care singură le scot pe gură.

Încerc să trec peste momentele astea și peste durerea pe care o am în piept. Nu îi pot povesti Oliviei despre Luke, Luke este secretul meu. Și se pare că secret va rămâne...
În timpul ce urmează îmi mai povestește câte ceva despre ai ei, despre faptul că a cunoscut alt băiat, iar când îi spun că în viața mea nu a avut loc nicio schimbare, și că e mult mai plictisitoare decât era înainte, clatină din cap dezamăgitor, spunându-mi că am o viață, și că trebuie trăită.

De-ar ști ea că în momentul de față toată viața mea se concentrează pe Luke fără ca eu sa pot împiedica acest lucru...

Ne terminăm băuturile, cerem nota, plătim și ne ridicăm. Pornim amândouă pe jos plimbându-ne prin oraș. Toată atenția mea era îndreptată către Luke, nu-mi puteau ieși din minte cuvintele Oliviei.
Probabil de asta e atât de rece cu mine, din cauza asta nu mă vrea în preajma lui. Dar dacă ar fi fost asa, de ce a mai venit la mine? Și de ce mi-a zis de fapt că nu a venit pentru tricou? Oare era vorba de acea Giulia?
Prostuța și naiva Ellie... Normal că de ea era vorba, o mie de gânduri și de întrebări îmi treceau prin minte, de ce și-ar bate joc de mine în halul ăsta atunci?
O las pe Olivia să vorbească, eu doar aprobând din când în când iar pe alocuri, mai falsez un râs.
Nu mă pot concentra la mai multe lucruri, cel puțin de când Luke mi-a invadat viața, nimic nu mai are sens pentru mine.

Fără să ne dăm seama ajungem în parc, un fior rece îmi dansează pe șira spinării amintindu-mi de ultima dată când am fost aici. De când ma legau atâtea lucruri de Luke și cum de am permis una ca asta?
Mergem pe malul lacului, vântul adie ușor ameliorând căldura de afară în timp ce Olivia nu se mai oprește din vorbit. Dar nu mă deranjează, într-un fel mi-a lipsit.

- O, Doamne! exclamă puternic întorcându-se cu spatele.
- O, Doamne, ce? întreb chicotind.
- Ești cumva chioară? Mark, Luke și cățelele lor vin fix spre noi. continuă gesticulând în stânga și în dreapta. Haide, să ne întoarcem înapoi.

Picioarele mi se blochează. Într-un final îi văd și eu. Ochii îmi fug la mâna lui Luke, care o strânge puternic pe cea a blondei de lângă el.
Vreau să fug, să mă arunc în lac, să dispar pur și simplu.
Luke se schimbă la față, fata de lângă el e frumoasă. E blondă, înaltă, pare că are niște ochi verzi mai ceva ca iarba din parc, un zâmbet superb și un păr lung până la spate.
Se apropie de noi, Olivia mă trage de braț dar e deja prea târziu, ajung în dreptul nostru iar eu nu mă pot opri din holbat.
Ce-am făcut să merit asta?