LUKE

Suntem cumva doi?

- Numele ei încă îmi rănește inima.

Am tresărit la auzul acestor cuvinte iar dintr-o dată, uitatul pe geam era cel mai plictisitor lucru din lume. Am simțit cum mi-au pătruns direct în inimă, cum glasul cu care le-a spus era răvășit de durere, de dor, de furie și neputință.

- Îmi... pare rău. Reușesc să spun aproape în șoaptă. Nu trebuie să faci asta dacă nu vr-
- Ba da, trebuie. Mă întrerupe. Îți sunt dator măcar cu atât. Continuă uitându-se în continuare la drum.

Următoarele câteva minute sunt de-o liniște tulburătoare, rămân nemișcată pe scaunul din dreapta în timp ce Luke își aprinde o țigară. Deschide puțin geamul, suflă cu putere fumul și își întoarce privirea spre mine.

- Ea a fost... Ea de fapt n-a fost, cum să zic, ea de fapt nu a fost chiar iubita mea. Se bâlbâie. Ce-am avut cu ea a fost ceva diferit, a fost un fel de relație la distanță doar că nu am fost împreună, ne-am văzut o singură dată.
- Nu înțeleg... Îl întrerup.
- Atunci nu mă mai întrerupe și lasă-mă să termin. Îmi răspunde nervos accelerând mai tare.
- Scuze.
- Și vorbeam non-stop, aveam planuri împreună, era alături de mine, îmi spunea că o să fim fericiți, că o să ne mutăm împreună și că pentru ea sunt doar eu. Așa cum ea era doar pentru mine.
- Luke, e în regulă... Îl întrerup din nou văzându-l cu ochii înlăcrimați
- Taci! Răbufnește. Și de fapt ea nu era doar pentru mine. Continuă mărind viteza mașinii în timp ce șiroaie de lacrimi îi inundă obrajii. Când eu așteptam să vorbesc în fiecare zi cu ea, ea umbla cu altul, unul oficial. Și și-a bătut joc de mine tot timpul ăsta. Și m-a făcut să o aștept doi ani de zile, să o iubesc necondiționat, să nu pot să o uit, să o caut în fiecare femeie din viața mea și totuși să nu o găsesc.
- Luke, gata! Țip, simțind mașina mișcându-se într-o parte și în alta.

A tras cu putere de volan spre dreapta și ne-am oprit pe marginea drumului. Nimeni nu spunea nimic, eu priveam șocată în gol iar Luke și-a lăsat lejer capul să se sprijine de volan. Nu eram șocată de poveste, ci de reacția lui și de sentimentele pe care le are pentru acea fată.

- Tu ce vrei de fapt de la mine? Mă întreabă aproape în șoaptă scoțând o țigară din pachet.
- Eu? Cum adică? Îi răspund prefăcându-mă confuză deși știam exact ce vrea sa afle.
- Cum adică... Adică de ce te-ai întors? Și de ce încă ești aici? Oftează lung.

Nu știam ce să îi răspund. Nu voiam să cred că aș putea simți ceva pentru el, mai ales într-un timp atât de scurt, dar nici nu voiam să îl fac sa plece. Îmi doream din tot sufletul să existe o cale de mijloc deși, din păcate pentru mine, nu eram nici măcar pe aproape de a găsi una. Nu înțelegeam cum era posibil ca o persoană să dea buzna în viața ta și brusc, toate ideiile pe care le ai să se împrăștie creeându-se o harababură care era totuși plăcută.

- Ai de gând să îmi răspunzi și mie? Mă întreabă întorcându-se spre mine, trezindu-mă la realitate.
- Da, scuze, eu... M-am întors să văd dacă ești ok, m-am simțit prost că te-am lăsat acolo în starea în care erai. Îi răspund evitându-i privirea.
- Ba nu, te-ai întors pentru că mă placi.

Își aruncă țigara, se întoarce spre mine căutând-mi disperat privirea în timp ce mâna lui dreaptă ajunge pe piciorul meu. Se spune că atunci când simți ceva pentru o persoană ai fluturași în stomac, ei bine, în acel moment, puteam să jur că în al meu se află toată gradina zoologică.

- Te-ai purtat urât cu mine de când ne-am cunoscut prima dată, de ce crezi că te plac? Îi răspund arogantă dându-i mâna de pe piciorul meu. Orice aș fi simțit pentru el, era doar o iluzie.
- Pentru ca asta te atrage.
- Cred că ești puțin bolnav dacă chiar ți se pare normal lucrul ăsta.

Râde ironic pornind motorul mașinii.

- Unde mergem? Întreb confuză.
- Acasă. Îmi răspunde sec cât sa audă doar el.

Cum ajunsesem la conversația asta? Acum 5 minute plângea după fosta sau ce naiba a fost ea iar acum îmi spune că-l plac? Eu? Nu aș putea fi niciodată cu un băiat ca el, spre deosebire de el, eu am planuri de viitor, eu nu ma bat cu nimeni, eu chiar mă gândesc la binele meu.
Nu știu care din noi doi era mai bipolar totuși. El că într-un minut e drăguț cu mine iar peste două nu mai exist sau eu că sunt conștientă că înseamnă ceva pentru mine dar nu vreau să-mi recunosc mie asta pentru că nu îmi doresc acest lucru?

Următoarele 20 de minute sunt absorbite de liniștea care era la rândul ei absorbită de fumul de țigară al lui Luke. Ajungem într-o zonă necunoscută iar el oprește mașina în fața unei case galbene, cu un gard înalt din beton, înconjurată de alte clădiri în construcții, toate acestea fiind pe o stradă neasfaltată.

- De ce ne-am oprit? Întreb confuză.
- Am ajuns acasă. Îmi răspunde sictirit.
- Păi eu nu sunt acasă.
- Păi cine a zis ceva de casa ta? Te-am adus să faci un duș să nu te vadă taică-tu sau ceva. Îmi spune chicotind în timp ce deschide poarta.

Nici măcar nu știam de ce l-am urmat. Luke era ca o carte deschisă care mă prindea în fiecare pagină și oricât de mult încercam să mă opun și să-mi impun că nu vreau asta, era în zadar.

Trecem de poartă, dau să mă duc spre ușă dar picioarele refuză să mă mai asculte atunci când un animal mare, cred că mai mare ca mine, aleargă în dreptul meu. Avea în jur de 80 de cm înălțime și fără să exagerez, vreo 40 de kilograme, și totuși era doar un câine. Am zis că gata, aici mor.

- Stai liniștită, nu te mănâncă. Îmi spune Luke văzând că sunt stană de piatră.
- Gen nu mă mănâncă acum pentru că e sătul, nu? Îl întreb întorcând-mi doar capul spre el.

Închide într-un final poarta cu cheia iar ursul blănos de lângă mine fuge imediat spre el. Sare pe el, îl linge puțin pe mâini, se joaca preț de un minut iar apoi câinele scoate un chițăit de supărare plecând de lângă noi. Max, îl chema Max.
Luke deschide ușa, intrăm înăuntru și îmi face semn să îl urmez sus, dau aprobator din cap și merg după el. Eram prea crispată să mă uit prin jur, era o casă mare, mult mai mare decât a mea. Ajungem sus, în capătul holului imens se afla o cameră, singura cameră de la etaj care avea ușa deschisă, bănuiam ca aia este a lui. Se duce glonț acolo, făcând-mă să măresc pasul, intrăm și închide ușa.

- Ia asta. Îmi spune întinzând un tricou alb, simplu, spre mine.
- Mersi.
- Prima ușă pe dreapta. Adaugă trântindu-se în pat.

Chiar nu aveam starea necesară să procesez tot ce se întâmplă. Cum de acum două ore îmi luam bătaie iar acum sunt în baia lui Luke? Dau drumul la duș, las picăturile de apă să-mi lovească corpul și îmi închid ochii. În mod normal m-aș fi gândit la ziua de azi și mi-aș fi făcut un milion de filme dacă as fi fost acasă, dar aici trebuie să fiu rapidă. Mă spăl repede, ies din duș, mă îmbrac în tricoul lui Luke și în pantalonii mei scurți, arunc un ochi în oglindă în timp ce îmi prind părul și apoi părăsesc baia.
Mă întorc în camera lui.

- Ce faci cu telefonul meu? Întreb nervoasă grăbindu-mă spre pat.
- Nimic, ți-a sunat de mai multe ori. Îmi răspunde în timp ce mi-l dă.

Iau telefonul din mâna lui Luke și văd că am 4 apeluri ratate de la tata.

- Căcat!