Mă fascinează...

160 9 0
                                    

- Bună, eu sunt Luke.
- Ellie, îmi pare bine. Îi zâmbesc larg întinzînd mana către el.

Spre surprinderea mea, nici nu a zâmbit, nici nu a întins mâna, nici nu m-a privit. Ce e in neregulă cu el? Nu știe cum se face cunoștință cu o persoană? Încerc să nu ascund cât de penibil mă simt și astept sa văd ce se întâmplă în continuare.
Nu era suficient că nu ma distrăm absolut deloc, trebuia sa mai vină și neauferitul ăsta. E prieten cu Mark, normal că e un nesimțit.

Pe cât de nesimțit, pe atât de bine arăta. Îl priveam insistent. Olivia scria mesaje iar Luke împreună cu Mark vorbeau despre mașini, jocuri, sume mari de bani, oameni dubioși si alte lucruri "normale" pentru ei.

Îl priveam insistent. Ceva din el mă făcea să vreau să-l cunosc, dar tot ceva din el imi spunea să stau departe, acest gen de băieți nu sunt pentru mine.
Și totuși il priveam. Deschisese portbagajul mașinii sale și stătea cu fundul aproape înăuntru. Ceea ce recunosc, pare mult mai comod decât piatra pe care stau eu si care mi-a facut fundul sa înghețe.
Felul în care își mișca capul atunci când o șuviță de par îi intra în ochi, felul în care scotea fumul de țigară, de parcă era un nor care pleca acasă, felul în care vorbea, își calcula fiecare cuvânt, și deși vorbea cu un simplu prieten, avea grijă să nu scoată vreo prostie pe gură.
Mă fascina.

- Oli, mai stăm aici? Întreabă Mark în timp ce o sărută pe frunte.

Nenorocitul, o sărută pe frunte, nu înțeleg ce este în capul Oliviei.

Tușesc- Cred că o să vomit
- Mhm... mormăie Mark în timp ce imi arată degetul mijlociu.
- Un adevărat domn, ca întotdeauna. Rostesc privind cu dispreț la amândoi.
- Dăm o tură de oraș iar apoi mergem? Intervine Olivia.
- N-am nimic împotrivă.
- E ok, Luke?
- Mh, cum vreți.
- Bine, păi eu merg cu Mark iar Ellie cu Luke.

Nu cred că imi face asta. După ce că seara asta a fost de tot rahatul, mă pune să merg cu el? Ea nu a văzut că nici măcar nu a făcut cunoștință cu mine? Abia au fost câteva schimburi de vorbe între noi patru iar acum sunt nevoită să mă plimb cu el?

Mă schimb vizibil la față, e un necunoscut totuși, de ce m-ar pune să merg cu el? Și în plus, am impresia că nici măcar nu mă place.

- Eu merg singur.

A fost singurul lucru pe care mi l-a spus privindu-mă în ochi. De parcă mă cunoștea de-o viață și de parcă i-am facut vreun rău.

- Haide, Luke! Eu și Mark trebuie să ne oprim undeva dupaia și nu o putem lăsa pe Ellie acasă. Îl spune Olivia în timp ce se îndreaptă spre el.

Serios? Așa o povară sunt in momentul de față? Nu puteau să-mi spună de la început?

- E ok, o să-mi chem un taxi, nu vă deranjați.
- Vezi? O să-și cheme un taxi. Îi răspunde Luke plictisit, urcând in mașină.
- Nu te superi pe noi, nu?
- Nu, Oli, mergeți voi, eu trebuie să ajung acasă oricum.
- Ești cea mai bună prietenă! Se apropie de mine și mă ia in brațe. - Ne vedem mâine.

Normal că m-am supărat. M-am simțit prost toată seara, eram în plus aici. Acum trebuie să-mi mai chem și taxi dacă nu vreau sa fiu închisă în casă pe viață.
Olivia și Mark au plecat, nici nu le mai văd mașina. Luke a plecat și el, însă nu a ajuns foarte departe.
Formez numarul de taxi, apelez și astept sa mi se răspundă.
Văd o mașină neagră care se apropie de mine așa că mă întorc cu spatele pentru a nu-mi creea singură neplăceri. Oprește în dreptul meu. De obicei nu ma sperii atât de ușor, dar fiind noapte afară, eu fiind singura pe plajă, am simțit cum tot sângele mi se urcă la cap. Cred că a si înghețat până când a ajuns sus. Dau să mă întorc când o voce își face apariția.

- Urcă în mașină.

Mă întorc și îl văd pe Luke. În acel moment am simțit cum sângele mi se duce inapoi la locul lui, fața mi se luminează iar tensiunea din corp dispare.

- De ce te-ai întors? Îl întreb fericită si confuză în același timp.
-Vrei să ajungi acasă la timp sau nu? Imi răspunde trăgând adânc din țigara pe care doar ce și-o aprinsese.
- Da, iți dai seama că vreau.
- Bun, atunci urcă odată. Oftează vizibil deranjat de faptul că el este cel care mă duce acasă.

M-am urcat pe scaunul din dreapta și i-am băgat adresa pe waze, să nu fiu nevoită să îi explic fiecare străduță.

Nu spunea nimic. Și-a aprins din nou o țigară și își vedea de drum. Eram fascinată. Atât de fascinată încât nu ma puteam abține din holbat. Îmi plăcea felul în care conducea, conducea cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă trăgea cu poftă cancerul în piept. Îmi venea pe dos, dar normal că nu am spus nimic. Îmi plăcea felul în care își întorcea pur și simplu capul pentru a se asigura, îmi plăceau venele lui, mă simțeam flamandă și imi doream să mă hrănesc cu cât mai multe informații despre el.
Ma hotărăsc într-un final să rup tăcerea.

- Iți multumesc că te-ai răzgândit. Îi spun puțin crispată, neștiind dacă a fost in regulă că am stricat acea liniște.
- Mhm. Îmi răspunde sictirit fără măcar să mă privească.
- Te-am supărat cu ceva? Continui la fel de crispată știind că imi forțez norocul.
- Nu mai vorbi.

M-am conformat. Nu știu de ce, dar am facut-o. Nu puteam sa înțeleg ce este cu el și mă frustra acest lucru.
Am ajuns în fața casei.

- Iți multumesc încă o dată.
- Cu plăcere.

Atunci a fost a doua oară  când m-a privit în ochi. A fost pentru o fracțiune de secundă, dar puteam vedea întregi galaxii în ochii lui albaștri. Iar pe lângă asta, am văzut durere, valuri de durere.
Mă fascina tot ce era legat de el, voiam pur si simplu să aflu mai multe.

Cobor din mașină.

LUKEWhere stories live. Discover now