Umbrele trecutului: Asasinul

Prolog

Four Seasons Hotel, San Francisco

      Hotelul avea aproape o sută de etaje. Un gigant din geamuri albastre și marmură de cea mai bună calitate care-i dădea impresia că se ciocnește de nori. Nu oricine îşi permitea să închirieze o cameră în luxuriantul hotel. Asasinul ştia că ţinta lui nu era o persoană obişnuită. Scoase din interiorul paltonului un carnețel şi se mai uită odată la ce notase în urmă cu două ore în timp ce vorbea la telefon:

Nume: Jacques Baptiste

Vârsta: 56

Ocupaţia: Om de ştiinţă CERN.

      După cum îl descrisese clientul său, Jacques Baptiste era puţin mai grasuţ și avea o mustață bleagă. Francezul trebuia să ajungă în seara asta la hotel. El avea să susţină a doua zi un discurs despre un combustibil nou, o energie alternativă pe care  o descoperise împreună cu echipa sa.

Însă nu toată lumea era încântată de descoperirea savantului.

Clientul său îi spusese pe un ton aspru:  „Cu orice preţ, trebuie să moară în seara asta! Ne-am înţeles?"

Asasinul se uită la ceas, era ora 18:45. Apoi ridică încet ceaşcă de cafea şi mai luă o înghițitură.

Ţinta lui trebuia să apară dintr-un moment în altul.

      Mulţimea de pe terasă îi blocase acum vederea către hotel. „La naiba şi cu vremea asta, proştii ăştia se agită ca furnicile." spuse el in sinea lui.

Un ospătar bătrân venise zâmbitor către el:

— Mai doriţi ceva?

— Nu, mulţumesc, sunt bine.

      Ospătarul se întoarse, păstrându-și încă zâmbetul. Exact în acel moment un BMW X5 negru, se opri în faţa hotelului iar din el ieşise un individ grăsuţ cu un palton cafeniu şi o mustată bleagă şi se indrepta cu paşi grăbiți cu o umbrelă în mână către hotel. Asasinul zâmbise uşor... „El trebuie să fie."

— De fapt... reluă el conversaţia cu ospătarul.

Ospătarul se întoarse către el aplecându-se puţin.

— Să va servesc cu ceva?

— Mă gândeam ca poate aveţi o umbrelă pe care să o împrumutaţi... eu sunt cazat la hotelul de peste drum. O s-o înapoiez puţin mai târziu.

Ospătarul zâmbise politicos.

— Îmi pare rău domnule, dar nu avem aşa ceva.

— În regulă atunci, aș vrea să plătesc cafeaua.

Asasinul scoase o bancnotă de o sută de dolari.

— Păstrează restul. Spuse el şi zâmbind scurt. Ospătarul dădu din cap, zâmbi politicos și apoi plecă.

După cinci minute se întoarse cu o umbrelă.

— Poftiți, este umbrela mea personală.

— Oh, mulțumesc! spuse el puțin surprins.

— Numele meu este Martin spuse ospătarul prietenos așteptând să se prezinte și el dar asasinul răspunse doar:

– Mulțumesc, Martin!

Când ieşise din cafenea vântul rece îl făcu să se înfioreze puțin, apoi îşi deschise umbrela și se uită în jur.