XLII «Prima cearta, prima discuție»

978 49 1
                                    

Capitolul 42

Prima cearta, prima discuție

Blake Richardson

Acum totul se terminase. In sfarsit eu si cu Sarah vom putea avea timp pentru noi. Fără sa ne mai gandim la probleme, nu mai avem niciun caz de rezolvat. Totul este atat de perfect acum. Ma puteam relaxa, ne puteam relaxa.

Odata cu lasarea noptii care venise destul de repede din cauza timpului petrecut la tribunal, eu si Sarah am mers spre casă, fara niciun taxi, fara nicio masina. Pur si simplu am mers, pe jos, in aerul curat si rece al Los Angeles-ului. Ținuți de mana ca orice pereche parca de adolescenți, eu si îngerul meu ne plimbam la pas încet pe trotuarele pustii. Stelele erau minunate, cerul era la fel. Simteam cum aerul curat intra in plămâni si ma relaxa complet. Nu mai aveam niciun stres, si nici nu ar trebui sa am. Macar pentru seara aceea. Macar pentru un moment.

-- De ce noaptea nu este nimeni pe strada? De abia acum Los Angeles-ul este frumos. -- întrebase Sarah după puține minute comode de tăcere.

-- Oamenii sunt superficiali. Folosesc ziua pentru treaba, agitație, cumpărături si chiar plimbări, iar noaptea, cand totul este pus in valoare, raman in case. Poate le place agitatia, prezenta celor din jur dar spune-mi, Sarah, cine mi-ar mai invidia sau observa rochia scumpa daca as ieși seara in plimbare? -- îngerul scoase un ras prostesc vazandu-mi si auzindu-mi teatrul de prost gust.

-- Rochia zici?

Plimbarea nu a fost prea lunga, dar a fost suficienta pentru a ma simti bine alaturi de persoana pe care am început să o ador si, odata ajunsi acasa, ne-am pus in pat, îmbrățișati, așteptând sa ne prindă un somn adânc de care aveam mare nevoie.

Cand seara se terminase, la prima oră a diminetii Sarah nu era lângă mine. Eu aveam bratul întins spre partea in care ar fi trebuit să-mi fie îngerul si, pentru moment, am avut o mica teamă că totul a fost un vis. Ma ridicasem din pat cu putin efort din cauza pozitiei mult prea comode pe care o aveam si am pășit pe parchetul rece al camerei încercând să suport schimbarea bruscă de temperatură.

Am mers direct in bucătărie simțind mirosul unui perfect mic dejun care nu mi-a adus doar pofta de mâncare, ci si gandul ca Sarah nu plecase. Acolo imi găsisem îngerul, punând in farfuriile deja întinse pe mica si modesta masa cate un ou prăjit, o mica porție de salata, niste mici felii de șuncă alaturi de o ceasca de cafea însoțită de o bucata de ciocolată pentru fiecare dintre noi doi.

-- Tocmai voiam să te trezesc. -- imi spune Sarah cand imi aude pasii.

-- Atunci trebuia sa mai stau in pat. Ce ghinion pe capul meu. -- ii spun in timp ce înaintam spre ea dandu-i un scurt si dulce sărut.

-- Te-ai trezit bine dispus? -- ma întreabă cu un frumos zâmbet asezandu-se la masa.

-- Am avut o zi excelenta, la fel si seara. Ma bucur atat de mult ca am scapat de toate.

-- Si eu. Crede-ma ca si eu ma bucur.

După terminarea deliciosului mic dejun, am ajutat-o pe Sarah sa strângă farfuriile de pe masa ca apoi sa ma ofer eu sa le spăl.

-- Blake? -- imi atrase Sarah atenția dupa ce am pus farfuriile la locul lor.

-- Da, Sarah? -- ii întorc întrebarea intr-o simpla forma de raspuns.

-- Am mai vorbit despre asta si stii ce urmeaza. Trebuie să îmi aflu povestea asa ca ar trebui sa facem o călătorie.

Stiam la ce se referea dar nu puteam sa o las sa intre in ambele lumi. Pentru a-i afla povestea nu este necesar sa mergem doar in Rai, ci si in Iad iar eu mi-am promis ca picioarele Sarei nu vor călca pămanturile Iadului. Acolo era periculos, înfricoșător, totul era mai oribil decat cineva si-ar putea imagina. Nu cazane cu smoală, nu oameni inecati in focurile infernului. Pur si simplu suflete pentru ca asta erau făpturile care intrau în Rai sau Iad, doar suflete. Suflete prefăcute in spirite, unele usor vizibile iar altele crud auzite. Infernul este gata pentru a înșela, pentru a speria iar asta se va întâmpla când vom calca îndepărtatele tărâmuri si nu eram de acord, mai ales pentru Sarah.

-- Nici sa nu aud. -- i-am spus trantind pe masa prosopul pe care il aveam in mâini fara sa provoc vreun zgomot puternic.

-- Dar Blake!

-- Nu, Sarah. Intelege. Clar nu te pot lasa!

-- Trebuie sa aflu cine sunt, Blake! Am nevoie de asta. Am nevoie sa stiu ce se intampla si ce s-a intamplat cu mine. Vreau sa imi stiu rostul si sa am macar o dovada ca ce va urma va fi bine!

Se isca o cearta si voiam să o opresc, dar eram sigur Sarah nu putea sa inteleaga pentru ca pur si simplu nu ma lasa sa ii explic, iar daca m-ar lasa, nu ar intelege efectele unei călătorii in taramurile de dincolo de lume.

-- Nu mai vreau sa discut despre asta. Am spus că nu vei merge nicăieri. -- i-am spus mergând spre camera din care inainte ieșisem.

-- Poti sa ma înțelegi si pe mine?! Am nevoie de asta, Blake!

-- Poti sa nu mai tipi? Nu. Vei. Merge. -- ii spun facand pauze si articuland mai repede.

Nu voiam să mă enervez si stiam ca ochii mei au prins culoarea specifica sentimentelor mele asa ca tot ce am facut a fost sa imi iau haina si papucii si sa părăsesc apartamentul lasand-o pe Sarah singura fara sa gandesc.
Străzile erau din nou aglomerate, zgomotul devenise din nou la fel de puternic ca in fiecare dimineata. Tot ce se auzea erau țipetele copiilor, claxoanele mașinilor si un zumzet care se forma din cauza micilor zgomote pe care le făceau oamenii vorbind, dar toate făceau acelasi lucru: ma enervau. Totul ma enerva si nimic nu îmi putea schimba starea asa ca aveam nevoie sa ma calmez doar ca unica problema era ca nu stiam ce sa fac si unde sa merg. M-am plimbat ore in sir încercând să gasesc un loc linistit dar fiind intr-un oras mereu aglomerat, mi-a fost greu sa-l gasesc. Odata ce am mers printre locurile mai putin cunoscute ale orasului si mi-am gasit liniștea, am rămas in acelasi loc un timp care apoi s-a transformat in ore.

Am decis sa merg acasa, inapoi in apartament si inapoi la Sarah pentru ca aveam nevoie de o conversatie in care sa ii explic ce trebuie. Cand am ajuns in apartament si am pășit înăuntru, după strigari nenumarate si căutări disperate, imi era clar ca Sarah plecase. Ma luase panica pentru ca nu stiam ce se putea intampla, ce putea sa faca. A iesit afara iar situația din jurul meu nu a facut altceva decât sa ma surprindă.

Nimeni nu se misca. Totul era parca pus pe pauza ca într-un joc stupid iar asta mi-a confirmat tot ce era mai rău.

Portalul se formase, porțile Raiului se deschisera si cu siguranta Sarah era cea care urma să pășească printre suflete.

M-am uitat spre cer iar totul mi se confirmase. Îngerul meu deja era pe drum.

















*capitol corectat de pe telefon. Va rog să îmi spuneti daca găsiți vreo greseala.*

O Iubire DemonicaOù les histoires vivent. Découvrez maintenant