Toate focurile

Capitolul 28

O iubire atât de puternică nu poate însemna decât o slăbiciune extrem de evidentă. Maximilian a crezut că iubirea pentru Ra îl va omorî în cele din urmă, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat este aproape sigur că iubirea pentru fiica lui îi va aduce sfârșitul.

Toate aceste gânduri nebunești se pierd ca un zumzăit în negura nopții, în timp ce Ra și Maximilian adorm nevoit, ca doi oameni a căror fericire trece de orice nivel terestru. Dar, ca orice fericire, nu poate trece nevăzută. Așa că liniștea casei este spartă de câțiva pași apăsați și siguri, care se aud tot mai aproape de dormitor. Lumina se revarsă încet în încăpere când ușa este deschisă lent și o pereche de ochi mătură camera.

Având un simț în plus, dezvoltat de-al lungul anilor, ochii lui Maximilian par să se deschidă, ceea ce și fac, doar că prea târziu.

Clanc. Bine-cunoscutul și nenorocitul clanc.

— Cnoc-cnoc, Storm. Am uitat să bat la ușă!

Accentul rusesc îl încremenește pe Maximilian mai tare ca gura armei care îi împunge tâmpla. Inima îi sare o bătaie, dar se reglează rapid și își păstrează oarecum calmul, până când nu își vede fiica și soția în jur.

— Max... o aude pe Ra murmurându-i numele cu o disperare sufocată, de undeva în dormitor.

E tot ce are nevoie pentru a se ridica deodată din pat, dar nu este atât de ager încât să iasă din raza armei pe care Serghei o ține cu încredere. El este mâna dreaptă a lui Lenin, iar Mischa, mâna dreaptă a lui Serghei, o ține pe Ra. Drake, mâna dreaptă a lui Mischa, o are pe fetiță în brațe. Maximilian a prevăzut o situație ca asta, a calculat-o în nenumărate rânduri și niciodată nu se ajungea într-un asemenea punct. De ce nu a fost atent? De ce Ra trebuie să fie îngrozită, cu obrajii umezi și cu o armă lipită de jugulară, iar fiica lui de nici o lună trebuie să se afle în brațele unui străin... din cauza lui?

— Credeai că n-o să aflăm, ha? întreabă Serghei cu același zâmbet malefic pe care îl are pe buze încă de când s-a născut. Credeai că o să trăiești fericit până la adânci-batrâneți?

Reușind să își înghită nodul din gât, Maximilian rostește răgușit:

— De ce v-a trimis?

În continuare distrat, Serghei începe să facă pași prin camera slab luminată, trecându-și un deget peste comoda cu oglindă, de parcă ar vrea să verifice de praf.

— Știi, Storm, ai făcut o greșeală teribilă crezând în povestea asta naivă. Nimeni nu e fericit în război. Mai ales pe front. Mai ales când ai datorii.

Ajungând în fața lui Ra, Serghei o privește cu atenție în ochi.

— Ești sânge din sângele unui criminal, iubito, altfel nu văd cum ai fi putut să fii cu cel care ți-a omorât părinții. Atingându-i bărbia, Serghei continuă: Leită Natalie ești, zău!

Ra își trage capul din atingerea lui și privește cu groază spre Maximilian, care a rămas împietrit și lipsit de putere în partea opusa a dormitorului.

— Ce cauți aici, Serghei? rostește apăsat, întrebându-se pentru o fracțiune de secundă unde a găsit puterea de a vorbi. Putem să rezolvăm asta...

— Nu-ți e chiar deloc rușine, Storm? Așa tată, așa fiu, bănuiesc. Cosa Nostra te-a protejat în tot timpul ăsta și datorită nouă n-au aflat că tu ai omorât un om de-al lor. Și, lăsând la o parte faptul că Roman era un membru de seamă în Cosa Nostra... era și sânge din sângele tău. Nu mă face să cred că nu știi ce înseamnă asta pentru noi toți, te rog.