Capitolul 31

7.1K 454 79
                                    

„Iubirea este o fugă de adevăr. Şi iubim cu adevărat numai când nu vrem adevărul. Iubirea împotriva adevărului, iată o luptă pentru viaţă, pentru propriile extazuri şi pentru propriile greşeli."

Emil Cioran

CAPITOLUL 31

EA

Totul se întâmplă cu încetinitorul.

Mii de secvențe din trecut se îmbulzesc și se mi se frâng în minte.

Razele soarelui, mângâindu-mi fața pe un câmp înverzit. Puii roz-pastel de elefant, care zornăie deasupra mea, învârtindu-se într-un carusel zgomotos. Mirosul floral al așternuturilor proaspete, mirosul de balsam al hainelor curate – arse nici prea mult, nici prea puțin de soare... Stelele și planetele fosforescente de pe tavanul din camera mea. Brațele blânde ale mamei, ridicându-mă cu grijă din cadă, împotriva protestelor mele de a rămâne. Degetele calde ale tatei încolăcindu-se în jurul gleznelor mele, asigurându-se că nu cad de pe umerii săi. Bakersfield noaptea, radiind a viață mai tare ca niciodată când noi cutreieram străzile fără vreo destinație. Colegii de la școala primară din Bakersfield. Ședințele cu părinții. Sfaturile drăgăstoase ale învățătorilor mei. Picnicurile avute cu mama și tata, și vacanțele în parcul de distracții. Pozele anuale de familie. Zilele mele de naștere. Numele meu.

Raegan.

Raegan.

Raegan Stood...

Toate, fără excepție, devin fum.

Mi se ivește în minte clipa în care am stat minute în șir privindu-mă cu furie în oglindă, după ce mama și tata au încetat din viață. Am văzut o tânără singură, care nu putea găsi o cale de ieșire din mizeria în care trăia. Am văzut o fată rătăcită și distrusă, cu sufletul zdrobit. Un copil care credea că a pierdut tot ce avea pe lume. Am urlat și am lovit acea oglindă în van, pentru că acum totul capătă alte valențe și începe să se rotească cu repeziciune în jurul meu. Cred că o parte din mine a știut întotdeauna că nu m-am spulberat când părinții mei au încetat din viață. Nu. Eu m-am spulberat de dinainte să prind viață.

Sebah îmi strânge cu prudență mâna și mă readuce la realitatea crudă care se desfășoară sub privirea mea. Gura mi s-a uscat și parcă îmi este din ce în ce mai frig. Ochii mă ustură din cauza lacrimilor pe care mă sforțez să mi le abțin. Îmi trec limba peste buzele uscate și inspir adânc aer în piept. Dar aerul din jur este contaminat, încărcat parcă cu o pulbere înecăcioasă – poate că răul prinde formă și mai nou are consistență. Și nu m-ar mira, zău. Acești oameni ar putea inventa a opta minune.

Deodată, mă doare pieptul. Poate că, în sfârșit, inima îmi crapă și adevărul pe care îl caut de atât de mult timp iese la suprafață. Asta dacă, desigur, adevărul se află în interiorul meu și pe de altă parte îmi fac griji în privința inimii mele – oare ea este, cu adevărat, a mea?

Participanții încep să aplaude delicat prezența de pe scenă care le urează bun venit în mai multe limbi și spre care eu nu mai îndrăzesc să îmi îndrept privirea încețoșată.

Mă apropii de urechea lui Sebah, care pare că se abține să nu facă vreo mișcare nepotrivită.

— Du-mă de aici, te rog, îi cer moale și cu vocea răgușită.

Toate focurileUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum