Toate focurile

Capitolul 4

"Trebuia să stăvilesc goana iute a amintirilor înainte de a tremura în faţa jalnicului prezent." - Charlotte Brönte

CAPITOLUL 4

Intimidare

Mi-am păstrat, cu un efort aproape supraomenesc, atenția concentrată pe predatul monoton al profesorului. Nici nu știam măcar dacă vorbește cu noi sau cu tabla, având în vedere că ne trata cu spatele încă de când începuse cursul. Nu exista nicio diferență între liceu și facultate; cu exepția faptului că nu ne cicălea nimeni să ne luăm notițe. Pe lângă asta, nu aveam idee nici măcar la ce curs eram. Trebuia să trec pe la secretariat ca să fac rost de program.

Stomacul îmi era ghem. Preferam să cred că de vină erau clătitele cu ciocolată și că nu-mi picaseră prea bine după o lună întreagă de ceaiuri și alimente care nu-mi răsfățau papilele gustative în niciun mod. Însă eram mai mult decât conștientă că prezența lui Hank mă intimida. Nu erau nici treizeci de centimetri distanță între noi. Puteam jura că emana o căldură sufocantă pentru că în mod inexplicabil începusem să transpir și să îmi simt pielea arzând. Aceeași senzație o aveam în timpul somnului. Aceeași undă dogoritoare care-mi traversa corpul; din creștet până în tălpi și înapoi. Aceeași stare de agitație și nesiguranță.

Aveam nevoie de aer. Mult aer şi de preferat unul lipsit de parfumul său.

Nu puteam deduce nimic diferit la persoana lui, față de cele pe care le cunoscusem, dar sezația redată de el era cu totul străină. Și nu mă refer la cea de parcă stăteam lângă un foc în plină expansiune, ci cea pe care n-o puteam explica cu niciun soi de cuvinte. Probabil aveam prima mea reacție fiziologică față de o altă persoană, având în vedere că nu interacționasem cu prea multe de când mă născusem. Cel puțin, nu cu un tip care să îmi înmoaie genunchii și, totodată, să mă facă să vreau să fug și alerg spre el în același timp. Eram, într-adevăr, tulburată. Nu voiam asta. Uram să simt asta. Cu atât mai mult când venea din partea lui - Sebah Hank, despre care nu știam nimic și totuși aveam impresia că știu totul. Îl catalogasem deja ca fiind arogant și grandoman. Era suficient să te uiți la el și să tragi concluzia asta. Mă înșel că îi putea rezista cineva; atât femei, cât și bărbați. Nu cred că cineva s-ar fi încumetat să îl contrazică sau să îi arunce măcar vreo privire urâtă. Forța care iradia din întreaga sa ființă ar fi putut fura vigoarea din oricine.

Încercam să îmi mențin respirația normală. Refuzam să mă las intimidată, și cu atât mai mult de el. Mă simțeam exact ca în cazanele iadului, cu toate că nu aveam nici cea mai vagă idee cum e acolo. Îmi era suficientă prezența lui ca să îmi pot imagina.

Mi-am strecurat palma în geanta pe care o așezasem pe jos, lângă scaun, și am scos sticla cu apă. Am băut. Jumătate. Și nu îmi fusese de ajuns, dar nu puteam să o beau pe toată; ar fi fost prea evident și mai mult decât atât, știam că mă privește. Măcar cu coada ochilor și tot o făcea. Era imposibil să nu, luând în considerare distanța frustrant de redusă dintre noi.

Când m-am aplecat să vâr sticla înapoi, Echo m-am tras de braț, spre ea.

- Îl cunoști pe Hank? a șușotit ea, cu ochii mai mari decât limita normalului. De ce s-a așezat lângă tine?

M-am încruntat, uluită fiind de reacția ei.

- Întreabă-l pe el asta, i-am zis simplu și am revenit la locul meu, cu privirea țintă la profesor.

Am ignorat privirea ei confuză care parcă-mi implora detalii. Nu aveam ce să îi spun, evident. Nu înțelegeam însă de ce ele și băieții se fereau să interacționeze cu frații Hank. Doar nu erau dușmanii și chestii de genul, nu? În definitiv, erau doar niște adolescenți.