03

7.6K 471 82
                                    

Yoora îl privea pe Yoongi, în timp ce se ridica ușor și se ștergea de praf. Își simțea obrajii încălzindu-se în timp ce zâmbetul ei timid se mărea.

Înainte ca el să apuce să zică ceva, ea a fugit fără să scoată un cuvânt. El stătea acolo, mirat.

"E interesantă," a spus el.

~  

Yoora și-a petrecut restul zilelor evitându-l pe Yoongi cât de mult posibil. Fugea de el pe holuri sau lua rute mai lungi spre clasă. Privirea lui o făcea să-și piardă mințile, iar ei îi era rușine.

Era în drumul ei spre clasă, dar dintr-o dată a fost trasă într-un colț de prietena ei cea mai bună, Minji.

"M-Minji! Nu mă speria așa," a exclamat, lovind-o în joacă în umăr.

"Scuze! Yoora, e totul în regulă? Nu te-am mai văzt recent," a spus ea.

Yoora a privit împrejur, ca să se asigure că nimeni nu le auzea.

"Ah, îl evit pe Min Yoongi și încerc să fiu discretă," a spus ea.

"Yoongi? De ce l-ai evita? Ai vorbit măcar vreodată cu el?"

Yoora a oftat în timp ce se juca cu degetele ei, agitată.

"D-Defapt, i-am trimis un nude, cu anonim, dar totuși-"

Încearcă ea să-i explice dar este întreruptă Minji.

"AI FĂCUT CE!?"

Yoora i-a acoperit gura, spoi și-a pus un deget pe buze. "Taci, nimeni nu trebuie să știe."

Minji și-a alocat un minut ca să se calmeze. "Știe Yoongi că ai fost tu?"

Yoora a dat din cap. "Mersi doamne, nu, nu știe și mi-ar plăcea să rămână așa."

"Cum de ai reușit să faci asta totuși? Ești speriată să vorbești cu străini, să fi lăsată singură, dar apoi să trimiți nude-uri unui băiat foarte popular cu care nu ai vorbit niciodată!" spune ea chicotind.

Yoora a roșit, aranjându-și tivul de la fustă.

"A fost un accident, poveste lungă."

Minji i-a ciufulit părul, urmărindu-i mișcările agitate.

"Okay, o să vorbim despre asta altă dată, trebuie să merg la chimie acum."

Și așa a rămas Yoora singură. Se putea ruga doar ca Minji să-și țină gura închisă. Singurul lucru de care avea nevoie era să știe toată lumea ce făcuse ea. Era sigură că ar trebui să se mute la altă școală în acest caz.

Ce totuși fetele nu au observat, a fost un băiat curios care stătea câțiva metri mai încolo, ascunzându-se după un perete. A auzit fiecare cuvânt pe care l-au zis. A ieșit din ascunzâtoare și și-a plasat mâinile adânc în buzunar, având o față amuzată.

"Mister rezolvat," a șoptit el în timp ce un zâmbet apăru pe fața lui.

✔Play With Me | myg (Tradusă în română)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum