Sub nori negri de ploaie şiroaie se adună
Şi caută cu lumanarea cuvinte să spună
Să răpună liniştea şi audiţia de astre
Venele rare de oxigen ajung albastre
Nu vorbesc singur ci mă cert cu soarele
Degeaba mă rog să nu mai cadă astrele
Plouă cu mană în ciuda celor trecute
Diferenţa o face inima celor multe
La capăt de ceartă între zilele reci
Se termină cuvintele, folosite prea seci
Cu umezi ochi încetezi a asculta
a lor ceartă şi-ţi doreşti altceva.
