Suflet purtat de dor ( volumul 4 )

( * 19 * )

Eva îl privi șocată, nu ....nu putea să îl lese pe el să plătească pentru mizeria ei, așa că se ridică în picioare, Amir intuind ce urma să facă Eva îi vorbi.
- Eva urcă sus la copii, și ai grijă de ei, ții încredințez și sunt sigur că îi vei crește ca și cum ar fi copii tăi.
- Amir, nu ....nu te pot lăsa, se apropie de el și își așez mâinile pe pieptul lui, nu este drept.
- Toate aceste lucruri le-ai trăit din cauza mea, dacă nu a-și fi plecat, totul ar fi stat diferit.
- Nu, Amir te rog, se așeză în genunchi în fața lui, nu voi putea trăi astfel....
- Iubito, să știi că nu-mi pare rău că l-am omorât, a primit exact ce trebuia, începu Amir să vorbească văzând interesul cu care îi ascultă polițistul.
- Domnule avocat îmi pare rău dar trebuie să ne însoțiți la secție, se pregăti să își scoată cătușele dar Amir îi făcu un semn cu mâna.
- Nu este nevoie, voi merge de bună voie și vă voi declara tot ce doriți, Eva, își îndreptă din nou atenția spre ea și o ridică de jos, ai grijă de copii, părinții mei sunt sigur că vor înțelege.
Cu un ultim sărut de adio Amir ieși din casă însoțiți de polițiști.
Eva nu urcă în camera copiilor ci căzu din nou în genunchi pe podeaua rece încă murdară de sângele diavolului , se întinde peste balta de sânge și începe să o lovească cu palmele .
- De ce îmi distrugi viața și acum că ești mort , de ce trebuia să vii aici, de ce trebuia să se întâmple asta , de ce nu mă lași să fiu fericită, de ce nenorocitule  , să te ia dracu! țipă plângând în hohote.
- Eva, ce s-a întâmplat? Unde este Amir? Unde sunt copii ? intră în casă Zonia și Adam speriați.
- Este doar vina mea, se așeză în fund și refuză să-i privească.
- Ce s-a întâmplat aici? țipă Zonia încercând să nu își piardă firea, Unde este Amir? Ce a pățit? De ce este sânge pe jos? Își duse mâinile la cap îngrozită.
- Eva, răspunde acum, îi ordonă fără menajamente Adam.
- Amir este la poliție arestat.
- Arestat? repetă Zonia.
- L-am omorât.....își puse mâine în cap și începu să se legene.
- Pe cine la dracu? Vorbește? Odată femeie, țipă Adam.
- Fostul meu soț s-a dovedit a fi prietenul lui Amir....
- Cine?
- Darius...
- Darius Toma? întrebă Zonia.
- Da, s-au luat la bătaie , mi-a fost frică să nu îl bată la fel de rău așa cum a făcut-o și cu mine și .... i-am spart vaza de cap..... l-am omorât, repeta din nou Eva.
- Și Amir ce caută la poliție?
- A luat întreaga vină asupra lui, nu vreau ca el să plătească , vă rog, merse în genunchi până în dreptul lui Adam, trebuie să-l convingeți să renunțe și să mă lese pe mine să-mi ispășesc pedeapsa.
- Copii? unde sunt copii? întrebă Zonia.
- Sus , cu Silvia, nu știu nimic.....
- Adam eu mă duc să iau copii , tu te duci la poliție după Amir, îi spuse rapid, nu am de gând să las copii aici și tu să fii în preajma lor, ai auzit? arată cu degetul amenințător spre Eva.
După plecarea copiilor cu Zonia și a lui Adam la secție, Eva se gândi să își pună capăt vieții, dar în ce mod ?
Ar putea lua un pumn de somnifere să adoarmă și să nu se mai trezească niciodată, dar exista riscul să fie găsită de cineva și salvată.
Să se arunce în fața trenului sau a unei mașini ar însemna din nou să implice alți oameni în nenorocirea ei așa că nici această variantă nu era cea bună.
Străzile erau cufundate în întuneric , neașteptat de liniștite pentru acea zonă, semn că Dumnezeu o va lăsa să își pună capăt zilelor.
Se apropie de un pod, dar nu foarte înalt, așa că își continuă călătoria, plină de sângele diavolului care era acum uscat, pe mâini pe față, primul gând a fost că trebuia să scape de el și cum altfel decât cu apă.
Eva se opri pentru câteva clipe în loc, trebuia să găsească un lac, o apă în care să dispară și știa exact că cel mai potrivit este lacul de acumulare de la periferie, așa că porni spre el cu pași grăbiți.
Nu avea la ea nimic, doar mâinile murdare de sânge pe care le ascunde în buzunarele pantalonilor de trening.
Ajunsă în apropierea lacului privi luna care trona mândră pe cer și se oglindea în apă.
- Iartă-ma tată, nu am știut cum să te fac să te simți mândru de mine, te rog să veghezi asupra lui Amir și a copiilor, le-am distrus viața , se așeza pe iarba cu picioarele sub ea.
- Nu merit ca Amir să se sacrifice pentru mine, nu merit pic de milă pentru că am ucis  un om cu sânge rece, acum sunt o criminală, cine ar vrea acum să aibă aproape o criminală? Zonia a avut dreptate că cei mici nu pot rămâne în preajma mea nici o clipă.
Eva simțea că mai trebuia să mai facă un lucru înainte să își încheie socotelile cu viața, dar părea imposibil, ar fi avut nevoie de o foaie și de un pix, pentru a scrie o ultimă scrisoare de adio, dar unde să le găsească acum?
Privi în jurul ei și văzu lumina aprinsă la o casă din apropiere, dar cum era să se prezinte așa la ușă? Plină de sânge? Probabil proprietarul s-ar fi speriat și ar suna imediat la poliție iar ea nu își va putea duce planul la bun sfârșit.
Se apropie de apă și bagă mâna ușor, temperatura scăzută a apei o făcu să se cutremure, se spală pe mâini , pe față, pe gât, încercă să  șteargă sângele și de pe haine însă mai rău făcea, așa că renunță.
Ajunsă în fața casei modeste, apasă pe butonul soneriei așteptând ca cineva să își facă apariția.
Apasă și a doua oară, să se fi culcat? Nici nu știa cât este ceasul , dar își încerca norocul apăsând și a treia oară, o bătrânică ieși cu greu la ușă sprijinindu-se în baston.
- Bună seara, îmi cer scuze că vă deranjez la această oră, am nevoie de o foaie și un pix, credeți că puteți să mă ajutați?
Bătrâna o privi prima oară cu teamă apoi îi zâmbi.
- Bineînțeles, imediat îți aduc, poți intra măcar în curte dacă dorești?
Deși bătrână avea vederea slabă , curtea era mult prea luminată iar Eva nu voia să o vadă murdară de sânge așa că rămase la poartă.
După câteva minute, bătrâna reveni cu un carnet și cu un pix pe care i-l întinse.
- Uite, sper să te ajute, îi vorbi cu bunătate bătrânica.
- Vă mulțumesc, îmi pare rău că v-am deranjat la această oră, o seara buna, spuse Eva imediat ce lua cele două lucruri din mână bătrânei și se întoarse cu spatele la ea vrând să plece însă vocea bătrânei o opri.
- Copilă nu lasă diavolul să te conducă din nou , având în vedere că tocmai ai scăpat de el.
Eva se întoarse spre ea și o privi șocată.
- Multă durere văd în inima ta, dar te poți vindeca.
- Nimeni nu mă poate ajuta, vorbi Eva.
- Ba da, spuse încrezătoare, două suflețele mici, reprezintă viitorul, iar unul care este dispus să facă totul pentru tine prezentul.
- Nu....nu știu despre ce vorbiți , îmi pare rău , o seara bună, se întoarse din nou cu spatele la bătrâna.
- Iubirea te poate salva copilă, crede în ea , te iubește cu adevărat.
- Știu asta, se opri din nou însă de data aceasta nu se întoarse,dar chiar și în numele iubirii nu pot permite că el să plătească pentru mine.
- Gândește-te la ce ți-a încredințat!
Speriată de ceva auzite Eva o rupse la fugă,cine era acea bătrână? De unde știa atâtea lucruri? Trebuia să termine ce a început înainte să fie oprită de cineva.
Ajunsă din nou pe malul lacului, Eva se așeza pe iarba și își poziționă carnetul pe genunchi pregătită să își scrie ultimele gânduri.

      " Amir, vreau să cred că ai să mă poți ierta......probabil cândva, nu aș fi putut trăi cu această greutate pe suflet, aici nu mă refer la moartea acelui diavol ci la vina luată asupra ta.
Nu pot permite ca tu să plătești , să pierzi ani grei într-un loc negru și rece departe de copii tăi.
Mereu mi-am dorit să facem dragoste, să mă dăruiesc ție singurul care merită acest lucru, singurul care mi-a arătat că dragostea este compusă dintr-un amalgam de sentimente.
Mi-aș fi dorit să facem dragoste pe biroul tău ieri dar noile senzații pe care mi le-ai oferit m-au speriat așa că involuntar creierul meu a făcut comparație cu " momentele intime" dintre mine și diavol.
Te iubesc mai mult decât viața mea și știu că și tu mă iubești dar refuz că tu să plătești în locul meu.
Dacă Dumnezeu îmi va permite voi veghea asupra ta și a copiilor.
Iartă-ma, te iubesc! "

Cu ochii în lacrimi, așeză carnetul pe iarbă, peste el o piatra cât să îl țină în loc.
Se ridică în picioare și din nou privi cerul, ce ar trebui să mai facă acum? Să își spună o rugăciune? De ce? Pentru ce i-ar mai fi servit acum? Oricum diavolul era cel care îi făcea semne disperate să intre în lacul liniști.
Cu pași înceți dar siguri se apropie de apă, înaintând încet corpul începu să-i tremure, dar nu din cauza apei reci......
Deși se îndepărtă destul de mal apa îi ajunse abia până la brâu, chiar dacă apa era mică ea putea să se înece și într-o baltă de pe asfalt oricum nu știa să înoate, așa că începu din nou să înainteze.
Luată prin surprindere piciorul călcă în gol, iar lacul o trase la fund, dacă instinctiv începu să de-a din mâini, aceasta se opri, începea numerotarea inversă până când întregul ei corp se va umple cu apă, așa că închise ochii și își lasă corpul moale, lacul o trase la fund, luna martoră ar fi vrut să plângă , dar poate era mai bine așa.