Suflet purtat de dor ( volumul 4 )

( * 3 * )

Atât Eva cât și Amir atunci când au deschis ochii au văzut echipamentele medicale care erau la capătul patului lor și echipa de medici care mișunau ca furnicele pe lângă ei.
Singura diferență era că la ușă salonului stăteau îngrijorați părinții lui Amir așteptând din clipă în clipă să își revină pe când Eva era singură, a nimănui.
- Mamă, tată, copii mei , Oana ? Unde sunt? întreabă Amir speriat.
- Copii sunt bine, în acest moment sunt acasă la părinții Oanei, răspunse Zonia tristă.
- Și Oana?
- Îmi pare rău, pentru Oana impactul a fost fatal, adaugă Adam.
Amir căzu pe perna cu ochii în lacrimi.
- Este vina mea, se acuză.
- Nu, nu este vina ta , încerca să-l liniștească Zonia, impactul ar fi fost inevitabil, acel șofer adormise la volan.
- Și în acest moment unde este Oana? începu să plângă .
- Ieri au avut loc funerariile.
- Spune-mi mamă că visez, și că soția mea trebuie să intre pe acea ușa din clipă în clipă.
- Îmi pare rău fiule.
- Ba da este vina mea, dacă nu aș fi venit acasă mai devreme , dacă nu mi-ar fi venit ideea unei plimbări, continuă Amir cu acuzațiile.
- Așa a fost să se întâmple, îmi pare rău fiule, se apropie Zonia de el și îi sărută fruntea.
- Dumnezeu mă pedepsește mamă, mă pedepsește pentru că am părăsit-o pe Eva.
- Fiule nu înțeleg ce spui, se apropie și Adam de patul lui.
- Trăiam o frumoasă poveste de dragoste cu cea mai minunată fata , era colega mea de clasă, dar i-am frânt inima.
- Noi de ce nu știm acest lucru? îl întrebă Zonia.
- Pentru că ea nu a vrut ca voi să știți de existența ei.
- De ce? îl întrebă Adam curios.
- Pentru că era săracă.
- Asta este o prostie, și eu am fost săracă când l-am cunoscut pe tatăl tău, trăiam într-un apartament cât o cutie de chibrit.
- M-a pus să-i promit că nu o să vă spun despre ea, voia să își înceapă studiile și abia după ce ar fi reușit prin forțe proprii să ajungă acolo unde și-ar fi propus.....
- De ce nu ai luat-o cu tine în Maroc atunci când ai plecat?
- Nu ar fi mers, tatăl ei era imobilizat la pat, bolnav și ea nu ar fi acceptat niciodată să aibă o relație la distanța, era de părere că ochii care nu se văd se uită.
- Gata fiule, suficient nu are rost să te întristezi mai mult , încearcă să îți reiei viața alături de copii tăi, ei sunt cei care au nevoie de tine în acest moment.
- Vreau să merg la mormântul Oanei, își înlătură pătură după el Amir cu rapiditate.
- Stai, încă nu ești recuperat, încerca Adam să-l oprească.
- Nu-mi păsa, trebuie să merg să-i cer iertare.

*********

- Unde sunt? încerca să își miște capul dar durerile erau mult prea puternice pentru a reuși.
- Stai liniștită Eva, acum ești pe mâini bune, încerca o asistentă în vârstă să o liniștească, afară așteaptă doi polițiști care vor să îți pună câteva întrebări, acum că te-ai trezit crezi că îi poți primi?
- Nu.....nu vreau să răspund la nici o întrebare vreau doar să fiu lăsată în pace, începuse Eva să plângă.
- Draga mea, ești victima unei agresiuni , indiviul trebuie pedepsit.
- Nu, vă rog, se agață cu mâinile de ea, nu vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat, dacă o voi face mă va omorâ.
- Momentan nu s-a interesat nimeni despre soarta ta, dă-mi un număr de telefon să anunțăm pe cineva.
- Nu am pe nimeni, vorbi cu tristețe.
- Of draga de tine, asistenta își trase scaunul lângă patul ei. Cum este posibil, părinții?
- Sunt orfană, mama a plecat să muncească în străinătate când abia începusem școală și acolo a rămas, și-a întemeiat o familie cu un străin, uitând de mine și de tată, care a murit în urma cu 4ani, după ce a stat imobilizat la pat.
- Iar cel pentru care credeam că însemn ceva m-a părăsit imediat după ce am terminat liceul.
- De ce?
- De fapt câteodată stau și mă gândesc că nu a fost doar vina lui, a plecat din țară împreună cu familia lui.
- De ce nu ai plecat cu el?
- Și tata? era imposibil să-l părăsesc .
- Atunci de ce nu a-ți ținut o relație la distanță.
- Nu există relații la distanță, chiar mama mea mi-a demonstrat asta.
- Și nu a mai încercat să i-a legătura cu tine?
- Ba da, dar nu am vrut să mai știu nimic de el.
- Hmmm și să înțeleg că te-ai avântat într-o căsnicie total nepotrivită.
- Când am început să lucrez la restaurant, acest diavol venea des, se purta foarte frumos, îmi jura că mă iubește, mă aștepta de fiecare dată când terminam programul și mă conducea până acasă.
- Și ai crezut că astfel vei scăpa de amintirea și dorul pentru celălalt.
- Da, își lasă capul jos.
- Îmi pare rău draga mea, și acum unde vei locui? o întreabă asistenta.
- Nu știu, probabil că voi pleca din oraș și voi încerca să-mi pierd urma.
- Dacă vrei poți veni să locuiești cu mine și cu sora mea.
- Dar....
- Vei fi în siguranță, nu avem o situație strălucitoare și o casă mare dar tu vei avea loc.

*************
Acesta a fost un capitol al destăinuirilor, este trist să vedem cum cei de lângă noi cu sau fără voia lor ne influențează în luarea deciziilor, aici mă refer la mama Evei.😥