Suflet purtat de dor ( volumul 4 )

( * 15 * )

- Prinț? repetă Amir privind în urma ei, de unde ști asta oare Eva? Își duse o mâna la tâmplă.
- Clar, mama, ieși din bucătărie și intră în salon unde întreaga familie îl aștepta pentru a începe să se înfrupte din bucatele așezate în fața lor.
- Hai Amir că îmi era foame, pe unde umbli? îl certă Zonia.
- Unde ai fost și tu când ai intrat în casă, îi răspunse nervos în timp ce se așează pe scaun.
- Ah.....își dădu seama imediat despre atacul pornit la adresa ei, plăcintă este excepțională.
- Sunt convins de asta, îi răspunse ironic , totuși a-și vrea să-mi spui și mie despre ce ai vorbit cu Eva?
- Lucruri femeiești, îi răspunse scurt.
- Nu știam că statutul meu și eticheta mea este chiar un subiect bun de bârfă.
- Amir orice fată visează la un prinț.
- Dar nu și ea, așa că te rog data viitoare să....
- Fiule știu exact ce am făcut și ce am vorbit, Zonia își abandonă tacâmurile și își îndreptă întreaga atenție spre Amir, Eva este făcută pentru tine, Eva trebuie să fie soția ta și cea care va ocupa locul Oanei.
- Mamă nu înțeleg.
- Am vrut să văd cum reacționează la anumite lucruri, am vrut să mă conving că...
- Și? o întrebă nerăbdător.
- Da fiule, te va face fericit, acum totul ține de tine.
- Îți multumesc mamă.
Eva nu-și mai facu prezența decât atunci când au terminat de mâncat, intră cu privirea în pământ rușinată și se îndreaptă spre cei mici pe care îi luă și urcă în camera lor pentru a-i pregăti de somn, între timp părinții lui Amir plecă.
Convinsă că cei doi năzdrăvani dorm profund coboară grăbită cu gândul de a merge în bucătărie și de a le ajuta pe cele două femei la curățenie când o voce o făcu să se oprească.
- Eva, crezi că ai putea avea un moment liber? se răsuci pe călcâie și îl văzu pe Amir care stătea în fotoliu destul de relaxat.
Privit mai atent chiar avea aliura de prinț își spuse în gând Eva, forma perfectă a feței ochii albaștri, felul lui de a se comporta, de a vorbi, asta este mediul în care acesta crescu, care ar fi vina lui că s-a născut bogat și ea săracă?
- Eva??? Amir se ridică din fotoliu și se apropie de ea, ești bine iubito?
- Da, sunt bine, ce dorești?
- Vreau să-mi explici ce s-a întâmplat în bucătărie de ce mi-ai vorbit așa, o trase de mână și o îndemnă să se așeze pe canapea.
- Îmi pare rău Amir, chiar nu știu ce s-a întâmplat cu mine.
- Chiar crezi că un titlu moștenit te împiedică să mă iubești?
- Nu, clar nu, se repezi aceasta, doar că am rămas șocată de ceea ce mi-a spus mama ta.
- Mi-ai fi dat voie să vorbesc ? Să îți povestesc când tu încă ai aceleași idei bine întemeiate în creierașul tău?
- Îmi pare rău, nu este vina ta că te-ai născut pentru a fi prinț și eu pentru...lasă capul în jos dar Amir cu două degete puse sub bărbie o determina să îl ridice înapoi și să-l privească.
- Iar tu te-ai născut pentru mine , îi depuse un sărut pe frunte, nu mai încerca să mă alungi de lângă tine , din viața ta, te iubesc și te vreau pentru mine, doar pentru mine.
- Totul este atât de frumos, câteodată am impresia că visez.
- Iubirea noastră este un vis care va deveni realitate, toată treabă este să fim uniți.
Aceste cuvinte o linișteau așa că se cuibări la pieptul lui unde se simțea atât de bine, iubita și în siguranță.
- Eva îmi dai numele acelui nenorocit?
- De ce? se îndepărtă de el.
- Să începem divorțul, nu ar avea nici o șansă să te țină captivă , ultimul tău certificat medical este suficient, și câteva mărturii cum ar fi a celui care te-a găsit căzută pe stradă și a Anisoarei.
- Te rog Amir, încă nu sunt pregătită să dau cu ochii de diavol.
- Of.....Bine , dar nu putem lăsa mult timp să treacă, sunt nerăbdător să fii soția mea.
- Merg la bucătărie să le ajut, copii dorm liniștiți.
- Nu este datoria ta să stai la bucătărie Eva.
- Știu dar îmi face plăcere să le ajut având în vedere că cei mici dorm nu pot sta degeaba.
- Atunci am o idee.
- Încep să mă tem de ideea ta.
- Am și eu nevoie de o bonă, așa că vreau sa ai grija de mine acum.
- Ești grozav și ce anume a-și putea să îți fac? se apropie provocator de el, lucru care îl mulțumi.
- Vrei să te schimb de haine? își plimbă un deget pe obrazul lui fin.
- Mai degrabă aș prefera dezbrăcat. ridică o sprânceană.
- Să te hrănesc? continua jocul
- Cu trupul tău.... îi cobora mâinile pe fese.
- Ești obraznic.
- Merit pedepsit sunt convins.
- Cred că de această dată voi trece cu vederea, se îndepărtă zâmbind de el spre nemulțumirea lui Amir care rămase cu buzele în aer.
- Dar îmi doresc să fiu pedepsit
- Acum nu , dată viitoare poate, îi trimise un pupic în aer și plecă în bucătărie.
- Eva, chiar voiam să vin după tine, o întâmpină Silvia .
- Ce s-a întâmplat?
- Nimic doar că astăzi vei pleca singura acasă, eu voi merge cu Luminița la un control.
- Sigur, nu este nici un fel de problemă, acum vă rog să îmi spuneți cu ce as putea sa vă ajut.
- Cu nimic draga mea, tot este aproape gata , în plus mai ai puțin și trebuie să pleci.
- Da, voi urca înapoi să vad daca cei doi s-au trezit , să-i îmbrac și apoi plec, ne vedem acasă.
Ieșind din bucătărie Eva văzu că Amir nu mai era în salon așa că urca în cameră celor mici care tocmai coborau din patul lor și porneau în căutarea ei.
Îmbrăcați și veseli  așa îi lasă să se joace Eva.
- Amir? intră în birou.
- Da.
- Eu plec , ne vedem mâine, își așeză geanta pe umăr.
- De ce trebuie sa pleci? De ce nu rămâi?
- Unde?
- Aici, te poți muta aici, este destul loc.
- Nu, mulțumesc, îmi este foarte bine unde locuiesc.
- Nu mai continui să-ți mai spun ceva pentru că știu că această discuție nu v-a duce nicăieri, se ridică de pe scaun și o luă în brațe.
- Ne vedem mâine, reuși Eva să se sustragă din brațele lui după ploaia sa săruturi marca Amir care se abătu asupra sa.
- Te duc eu acasă.
- Nu, ne vedem mâine, îi făcu din mână și ieși.
Amir rămase pe loc și o privi, știa că așa era mai bine, nu voia să o forțeze, totul va veni de la sine.
Purtata de gânduri Eva se trezi în fața porții, avea să facă un duș și apoi să pregătească ceva de mâncare când o voce o opri.
- Mai să fie....în sfârșit te-am găsit! auzi vocea din spatele ei și se întoarse speriată.
Diavolul era la o distanță de un metru în spatele ei cu brațele deschise și cu un zâmbet arogant.