Amanta regelui

⚜ Capitol 1: Batista ⚜

Îmi amintesc spaima cu care se gonea pe scările palatului. Încă mai aud aievea focurile de armă și mirosul înțepător al prafului de pușcă. M-am ghemuit cu mama într-un colț al unei camerei, fiindu-ne prea teamă să ridicăm măcar privirea pe geam. Auzeam încrucișările armelor și urletele de spaimă și groază. Măcelul începuse demult, însă abia acum strigătele deveneau din ce în ce mai puternice și mai aproape de noi. Nu puteam înțelege prea bine ce se întâmpla. Mama își făcea de zor cruci, în timp ce tremura și mă strângea mai tare la pieptul ei. Se auzise o bubuitură puternică. Apoi o a doua. Credeam că palatul avea să se dărâme sub noi, strivindu-ne pe amândouă până în momentul în care aveam să trecem în neființă. Răzvrătiții voiau să intre în palat. Încercau c-un buștean să dărâme porțile masive făcând un zgomot infernal.

După mai multe încercări de a le sfărâma, reușiseră într-un final să pătrundă în interior. Urlau și alergau, distrugând totul în calea lor. Urletele femeilor silite de rebeli m-au speriat într-atât de tare încât începusem să plâng. Auzisem un ordin care spunea că oricine le-ar fi apărut în cale, să fie scurtat de cap. Acele puține gărzi care erau însărcinate să păzească palatul, erau probabil moarte pe cine știe unde, ori probabil că dezertaseră.

Zgomotul produs de săbii era atât de intens și de ascuțit. Mă gândeam dacă aveau într-adevăr să ne găsească și pe noi în cele din urmă. Credeam că tatăl meu fugise precum gărzile regelui. Îl credeam un laș. Tatăl meu, un laș! Însă brusc, auzisem un scâncet de durere. Mă cutremurasem și ochii mi s-au lărgit instinctiv în direcția ușii.

—Tu erai de-al nostru! auzisem pe cineva mârâind.

— M-ați fi trădat oricum! tunase vocea tatălui meu.

Eram gata să nesocotesc ordinele părintelui meu, vrând să deschid ușa, să alerg și să îl îmbrățișez mândră. Însă mâna mamei mă cuprinse și mă trase îndărăt. Săbiile se auzeau lovindu-se cu și mai multă putere.

— Ești un prost! adăugase iar prima voce. Ce-ar putea să facă mucosul ăsta?

— Mai multe decât Gaston!

— Ești doar un prost! icnise iar cealaltă voce.

Săbiile se ciocneau, apoi un geamăt scurt de durere se auzi din nou. Mama mă strângea mai tare în brațe asigurându-se că nu aveam unde să fi fugit, apoi câteva lacrimi i s-au furișat din ochi și a început să tremure ușor. Spadele se atingeau cu putere, scoțând sunete ascuțite. Cineva căzuse la pământ. Auzisem o împunsătură, apoi horcăieli și tuse. Mă bucuram naivă, crezând că tata îl răpuse pe trădător, în timp ce pe chipul mamei se adunau șiroaie de lacrimi. Nu se mai auzea nimic, în afara muribundului care-și lăsa sufletul în seama Celui de Sus. Îmi amintesc că priveam din nou clanța ușii. Când brusc, aceasta era încercată cu forța. Uitasem de revoltă. Uitasem de pericol. Tata izbutise!

— Viviane! tresărisem la auzul numelui meu. Viviane, deschide, draga mea! Sunt eu, tati! îmi replicase acea voce, apoi încercam să mă smucesc din brațele mamei, însă aceasta nu-mi dădea libertate, ba chiar îmi astupase gura cu mâna ei, înainte să pot scoate vreo iotă. Viviane! se auzea din ce în ce mai tare vocea. Deschide ușa, nenorocito! replicase apoi vocea, iar eu zbierasem de teamă, însă urletele mele s-au stins înăbușite în palma mamei.

Rosteam singura rugăciune pe care o știam, printre șiroaiele de lacrimi ce se prelingeau pe chip, în timp ce ușa rezista cu greu să nu se deschidă. Bubuiturile erau din ce în ce mai puternice și mai dese. Îmi îmbrățișasem mama, ținându-ne strâns, imaginându-ne ce ar putea urma.

— Toată lumea după mine! răsunase pe hol o altă voce puternică.

S-a auzit o ultimă bușitură în ușă, apoi mai mulți pași tropăind, iar urletele se îndepărtaseră de noi. Tremuram încă de spaimă, însă părea că era un moment prielnic să evadăm. Mama a scos repede cheia dată de tatăl meu, apoi a deschis ușa. M-a prins de mână și m-a tras puternic după ea. Am trecut pe lângă un cadavru zăcând într-o baltă de sânge. Privirea îi era încețoșată și pierdută, iar firicele de sânge se prelingeau pe chipul său. Atât. Atât mi-a fost de ajuns să îmi dau seama că acel cadavru a fost, de fapt, tatăl meu. Încă alergam, fiind trasă de mână cu putere de mama, în timp ce încercam să mă întorc la tatăl meu.