Being Chased

Capitolul 15

             "Ce faci acolo, scumpo?"

           "Scriu, mami."

          "A, da. Și îmi spui și mie ce scrii?"

         "O scrisoare."

        "O scrisoare? Pentru cine?"

         "Tati. Vreau să-l cunosc și poate dacă îi voi scrie nu o să mai fie supărat pe mine și va veni acasă."

         "Oh, scumpo! Ai doar opt ani. O să înțelegi mai târziu că tatăl tău nu a fost cel mai bun om și că nu e vina ta că el este un nemernic."

           "Mami, nu mai vorbi urât! Și dacă nu e vina mea atunci a cui e?"

          "A nimănui... nu e vina nimănui. Tati nu e supărat, e doar..."

        "Și atunci de ce nu stă cu noi, aici?"

        "Pentru că așa e cel mai bine pentru noi. E mai bine să stea cât mai departe posibil."

         "Sunt destul de mare, mami.Spune-mi! Vreau să știu de ce tati nu vrea să mă vadă."

            "Draga mea, dacă ai înțelege tu cât de întunecată este lumea asta și câte secrete ascunde, nu cred că ai mai vrea să afli atâtea lucruri."

          "Mami?"

           "Da, scumpo."

         "Pot să te întreb ceva? Dar să-mi răspunzi sincer."

        "Desigur. Te-am mințit eu vreodată?"

        "Crezi... crezi că tati mă iubește?"

        "Sunt sigură că dacă te-ar vedea, fie pentru câteva secunde, te-ar iubi mai mult ca oricine. Te-ar adora, la fel cum o fac și eu."

         "Da, dar cum nu m-a văzut, nu mă iubește."

         "Pierderea lui. Nu știe ce fată deșteaptă și frumoasă are."

          "Eu tot îi voi scrie, poate se va răzgândi."

          "Tu vei rămâne Believe a mea cu sau fără el. Sunt sigură că regretă nespus de mult că nu te-a cunoscut."

 

           Ce naiba a fost aia? Oare visez cu ochii deschiși? Ce se întâmplă cu mine? Nu am cum să-mi imaginez așa ceva. Poate e o... amintire, dar e imposibil. Mi-am pierdut memoria... Doctorii m-au diagnosticat cu o amnezie temporală, dar după șapte de așteptare încetezi să mai speri.

           Dar atunci ce a fost? Și mai important, de ce mama mi-a spus Believe?

           Stateam în fața oglinzii din camera, holbându-mă la imaginea ce se reflecta în ea. Aveam la gât colierul atât de prețios mie, degetele strângând pandantivul. Câteva raze au pătruns în cameră printre draperiile de culoare lila, așternându-se în jocuri de culori pe pat. Din cauza luminii ce-mi cadea pe păr, acesta părea o nuanță mai deschisă.

            Poate că de asta am visat cu ochii deschiși... părul mi-a adus aminte de pozele cu mama...

           Lacrimile îmi inundau ochii de un albastru care a devenit și mai pal decât înainte. Mi le-am șters cu tivul mânecii. Nu vreau să încep săptămâna cu tristețe și durere. Însă comemorarea acelei zi blestemate va sosi în curând. Nu îmi pot suprima sentimentele așa cum aș dori. O scâteie de suferință tot rămâne nestinsă, oricât m-aș chinui. Urma accea din suflet îmi reamintește de trecutul meu.