Being Chased

Capitolul 12

          "Nu-mi vine să cred că ai recunoscut asta! Visez cumva? Poate apa din urechi mi-a afectat auzul sau am ajuns într-un univers paralel..." glumesc, râzând.

         "Mai taci! Sarcasmul nu ți se potrivește." mă plesnește jucăuș peste umar.

       "O să devin mai bună. Promit!"

         M-am schimbat destul de mult în ultimele trei săptămâni de când i-am cunoscut  pe ea și fratele său. Nu pot să îmi dau seamna dacă este o schimbare bună sau rea. Probabil puțin din ambele. Dacă Lucy mi-a alungat timiditatea exagerată, Chase a adus la suprafață ce e mai rău din mine. Până acum nu obișnuiam să jignesc sau să mă gândesc la diferite moduri prin care să omor o persoană, însă cu Chase e diferit. Nu cred că am mai avut atâtea sentimente contradictorii înainte și nici nu cred că am fost vreodată atât de înțepată cu cineva.

           "Sper doar ca cei doi să nu facă vreo prostie mai mare decât cele de până acum." vocea lui Lucy era o șoaptă.

         "Am crezut că tu nu ai nicio idee despre ce fac ei. Eu am aflat de curse de la niște majorate care vorbeau depsre ei în baie, dar nu mă gândeam că și tu știi."

          "Trebuia să-ți dai seama până acum că tot ce ține de Chase se află imediat. E ca un fel de vedetă prin orașul nostru. E destul de enervant pentru că afli lucruri care nu știi dacă sunt adevărate sau nu. Oricum bănuiam că ascunde ceva de când a început să plece în mijlocul nopții de acasă și să nu se mai întoarcă." 

          "E un fel de Justin Bieber?" întreb pentru a mai destinde atmosfera.

         "Putem spune și asta... da" răspunde, chicotind. "Ar fi fost mai bine dacă era cunoscut pentru lucruri bune, ca salvarea pisicuțelor din copaci, dar e exact invers. Mă sperie faptul că celelalte zvonuri sunt la fel de adevărate ca aceste curse." mărturisește, strângând volanul mai mult.

           Oare despre ce zvonuri vorbește?

          Vedeți ce spun? În urmă cu trei săptămâni nu aș fi fost atât de curioasă despre viața cuiva. Însă, încă odată Chase câștigă teren.

         "Lucy, știi cine este acel tip, Drake?" 

         Era o întrebare care mă sâcâia încă de când am plecat de la plajă. Nu mi-a inspirat nimic bun acel băiat. Lucy trebuie să știe sau măcar să bănuiască cine e.

         "D-da... Nu e un tip cu care ai vrea să te întâlnești vreodată. Dacă în cazul lui Chase zvonurile nu au o certitudine, la el este altă poveste." vocea ei era gravă.

           Ce poate face?

         În afară de a te omorî, mai nimic.

       Bine punctat!

          "Dacă mă întâlnesc cu el o să fug." 

        "E mai bine să nu te întâlnești." avea buzele strânse într-o linie subțire.

         "Am înțeles, șefa. Uneori semeni atât de mult cu fratele tău..." am murmurat ultima parte.

         "Doar suntem rude, nu?" zice, chicotind.

           Lucy cea bine dispusă revenise, făcând tensiunea din atmosferă să se risipească. Aveam impresia că mergem într-o excursie, în niciun caz că ne ducem să vedem ce mai fac prietenii noștri, delicvenții orașului. Râdeam și glumeam prea mult pentru a da ceva de bănuit. Dacă până acum am zis ca mutarea din Seattle în Los Angeles a fost o idee proastă, în acest moment gândesc total diferit.