Dramione:Lumea uitării

Capitolul 25

Gaura neagră prindea totul din calea ei.Rostul?Cum a apărut?Umbrele se duc acolo?
-De acolo vin păienjeni uriași!!Nuuu,Hermione,plecăm acum!
-Ron,de acolo nu vin păinjeni și în niciun caz să nu fugi căci te vei duce către ea,adică contrar direcției în care alergi!Stai...Acolo...Acolo sunt părinții mei,dați-vă,trebuie să-i salvez!
-Harry,de ce ai încremenit?
-Nu știu cum îi vedeți pe parinții lui Hermione sau păinjeni,dar eu îl văd pe Voldemort!!Cum este posibil?!A
..murit!
-Ce?!Harry!Hermione!Ron!Nu este nimic acolo!Stați...Eu mă văd pe mine singur și suferind și simt că trebuie să mă duc acolo!
-Trebuie să mergem acolo!Acum!Nu-mi pot pierde părinții și a doua oară!
Un țipăt care a cuprins tot tărâmul s-a auzit din spatele gaurei,de pe un loc unde aceasta nu se întinsese.Alice și Jack făceau semne pentru ca ei să rămână pe loc și să asculte.
-Nu mergeți către gaură!Ignorați tot ce vedeți că iese din ea!Sunt doar iluzii-iluzii ale celor mai mari frici ale voastre!Pentru că am revenit întreaga Eu știu foarte bine acest episod pentru că se mai întâmpla pe aici.Gaura neagră va trece,nu se întinde,e doar într-un punct care se întâmpla a fi centrul tărâmului și atrage către el tot ce este aici prin diferite frici ale lor dându-le senzația că intrând în gaură le vor rezolva.Nu vă mișcați și nu lăsați cea mai mare frică a voastră să vă mănânce de vii.Puteți să rezistați!
Cuvintele ei păreau cât se poate de adevărate la fel ca și iluziile lor.Cu toate că știau că trebuie să le ignore totul era prea real, îi atrăgea acolo și dacă Alice era o iluzie care voia să-i îndeparteze? Da, imposibil,mai ales că ei văd lucruri diferite care vin din acea gaura neagră.Au ales să rămână pe loc. Alegerea care i-a făcut să trăiască și să afle mai multe despre această lume de la Alice.
-Mă bucur că nu ați căzut pradă acele găuri.Apar foarte frecvent în ultima vreme datorită tulburărilor de pe aici.Adică a intrărilor unor ,,străini" aici.Sunt consecințe pentru asta.Puteți să scăpați de ele.Doar să nu credeți ce vedeți.
-Dacă o amintire se ducea în gaură ce se întâmpla?
-Nu s-ar fi dus pentru că asupra lor nu are efect.Voi sunteți cei care trebuie să fie eliminați de aici.Hai să facem vraja și să plecăm teferi de aici.Pentru deja înca suntem aici,gaura aceea este nimic pe lângă ce va urma.
-Stai!Draco...nu și-a găsit amintirea,iar până acum nu mi-am întâlnit părinții!Este singura mea șansă să-i mai văd!Singura.Dar ai dreptate.Plecați!Eu voi rănâne și Draco dacă vrei să-ți recapeți amintirea vino,dacă nu,te implor du-te cu ei.Promit că mă voi întoarce teafără.
-Eu nu prea cred.Hermione,m-ai ajutat să o recapăt pe Alice,după atâția ani!Nu o să te las singură.Nu o să te lăsăm.Hai să-i găsim.
Harry și Ron sperau ca tot episodul din locul acesta straniu să ia sfârșit cât mai repede cu toate că au trăit lucruri și mai grave de atât.Până la urmă erau doar iluzii.Ce avea să se întâmple?

Liniștea cuprinsese tărâmul. Umbre nefamiliare zburau în această liniște asurzitoare,însă nici urmă de parinții ei sau Draco.
-Hermione, căutăm de câteva ore în care inexplicabil nu s-a întâmplat nimic îngrijorător, este suspect, simt că nu trebuie să fim aici, mai ales că te cred și....te iubesc, iar dorința de a-ți revedea părinții...este imposibilă date fiind împrejurările.
-Știu, Draco,știu,dar nu vreau, nu pot! Este foarte greu să treci pe lângă părinții tăi și ei să nu te recunoască! Doar să le mai aud vocea dulce spunându-mi numele...Încă puțin!
-Te credem,dar...Draco are dreptate, nu aș fi crezut vreodată că am să zic asta.
-Copii, uitați acolo! Acele umbre par interesate să se arate și să vină la noi.
Umbrele capătă figurile palide specifice..Își strâng mâinile și privesc cu tristețe, uimire și iubire fata cu ochi ciocolatii care la simplul contact vizual începe să plângă.
-Mama! Tata!
-Hermione, draga noastră fetiță curajoasă! Cum să te pui atât în pericol?! Ești pedepsită!
Ochii ei râdeau și plângeau în același timp...Simpla atingere cu părinții ei era de nesimțit...Ea îi transformase în așa ceva!
-Iertați-mă!! Dacă aș fi știut unde v-am trimis...niciodata nu aș fi făcut asta! Vă iubesc, vă ador și vă mulțumesc pentru că ați existat așa alături de mine.
-Noi nu suntem reali, Hermione, eu și tatăl tău suntem doar amintirea a toata viața noastră alături de tine, adică, practic, suntem cea mai fericita parte a vieții noastre, nu suferim. Te înțelegem de ce ai făcut toate astea...și te iubim!
-Mama....și eu eu!
-Ești mai frumoasă acum! Ce mai face blondul?
-Tata?!! Ce...ce blond...
-Umbrele vorbesc.
-Ooo...păi și lui i-am făcut vraja și îl căutăm. Ați vorbit vreodată cu el sau de unde știți?
-Da și nu, de vorbit cu el, da, am vorbit...știm toată povestea voastră, foarte frumos și trist...
-Când??Unde e??
-Nu știm, dar știm că nu e bine ca voi să fiți aici, cum am zis nu simțim suntem doar amintiri vii, dar avem un mod de a comunica cu acest tărâm și știm multe despre el și ce are să se întâmple, iar voi, voi trebuie să plecați acum dacă nu vreți...să deveniți și voi o amintire.
-Hermione, plecăm acum!
-Harry....dar...Draco...
-Granger, ți-ai revăzut părinții și eu...te cred...și simt ceva puternic pentru tine! Nu îți este de ajuns? Este mai mult decât perfect.
-Draco, eu...eu vreau ca tu să...
-NU! Acum ne întoarcem nu vreau să ne pierdem iar.
-Du-te, draga noastră! Te iubim.

Acru și dulce.
Se învârte în jurul acestor gusturi.
Acru dacă pleacă fără să îl ia pe Draco.
Dulce dacă va fi fericită cu acest Draco.
Confuză căci nu le vrea pe niciuna.Dar le vrea pe amândouă.

Baghetele flutură vraja blestemată care a născut tărâmul ăsta. Jack și Alice dispar, urmați de Harry și Ron care o țin de mână pe Hermione, iar palmele lor se evaporă rapid și alunecă la fel ca un praf din mâinile ei. Draco și Hermione rămân singuri. Se privesc adânc, privirile fiind de ajuns. Știu că nu vor reuși. Dar le va fi bine și așa. Poate. Poate că nu. Toată iubirea pe care i-a purtat-o e aici, însă în el s-a născut una geamănă cu aceea.

Ea nu mai îi simte degetele la fel de calde când i le atinge și știe că oricât el ar începe să o iubească nu va fi ca atunci și de aceea va greși. Greșește atât de mult încât și-ar fi dorit să fi plecat atunci când a avut ocazia.