Dramione:Lumea uitării

Capitolul 20

Hermione stătea în fața lui Hermione,adică o parte din ea era prizonieră deja în lumea asta fără ca ea să știe,deci cineva îi făcuse Obliviate...Normal că nu-și amintea dacă era în fața umbrei sale din Lumea Uitării.
-Ce...caut eu aici?
-Eu?!!!Sunt eu,adică eu fară mine de aici,dar sunt eu!Cum ai ajuns aici?Ești chiar tu,adică eu...adică..înțelegi ce vreau să zic.
-Normal că da,doar suntem una și aceeași persoană.Cum de sunt...ămmm...ești aici?Știi ce ,ca să simplificăm dialogul pe care îl purtăm noi care facem parte din aceeași persoană,eu sunt eu și tu ești tu ca să putem să ne înțelegem.Deci,cum de ai ajuns aici?Ce amintire ești?
-Ai putut să trăiești foarte bine și fără mine.Era noaptea de după războiul dintre Voldemort și Harry,când binele îmbrățișase iar lumea noastră.Eram la Hogwarts ,terminasem de vorbit cu McGongall despre curajul lui Snape,Harry și al nostru.Mai erau acolo câțiva oameni care rămăseseră pentru a discuta despre reînnoirea Hogwarts-ului și când va avea loc.Era și Malfoy pe acolo.
-Da,îmi amintesc asta.
-Tu îi așteptai pe Harry ,Ron și familia sa ca să plecați la ei.Venise doar Ron cu mașina albastră.
                                  ***
-Hermione!!!
-Unde sunt ceilalți?Unde i-ai lăsat?
-Sunt la o butterbeer să sărbătorească,acolo vom merge și noi,dar înainte,vreau să-ți zic ceva,e foarte important pentru mine,nu mai pot să țin în mine!
-Ron,ești bine?Spune-mi orice,ți s-a întâmplat ceva rău...?
  În timpul acela Malfoy își fixase privirea la discuția noastră,știam,dar îmi plăcea că-l interesez...
- Nu pot,mi-e frică,poate...Of...o să-ți zic oricum...Hermione,eu ...de când...ămmmmm....am încercat să nu....
-Nu te înțeleg ,Ron,râsul îmi înseninase fața prăfuită;încercam să-l fac gelos pe Malfoy care se uita la mine,nu are rost să ne mințim știm amândouă că suntem îndrăgostite de Malfoy cu toate că am negat mult...
-Nu pot să-ți zic!
-Cum nu poți,Ron!!!!Dacă nici mie nu poți să-mi zici....
-Hermione, crede-mă,nu pot să zic ce vreau,parcă sunt vrăjit!
-Vorbești serios?Mă sperii...bine atunci arată-mi ce vrei să-mi spui!
   Nu mă gândisem deloc la ceea ce avea să facă,era singura variantă pe care nu o luasem în calcul...Chiar crezusem că e vrăjit,mă speriase mult,dar atunci...M-a sărutat.Eu m-am retras cât am putut de repede,uimită,jenată,dezamăgită și mai ales furioasă pentru că văzuse Draco.Imediat după sărut m-am uitat dupa Draco care plecase.Ron văzând asta și faptul că îi răspunsesem la sărut cu o expresie dezamăgită,a scos bagheta și a strigat :,,Obliviate".
                                ***
-Poftim??Mi-e milă de Ron!Deci de aia Malfoy mă întrebase dacă sunt cu Ron...și făcuse criza de gelozie la joc susținând nervos că o făcuse intenționat!!!
-Despre ce vorbești?Cum ai ajuns aici?
-Ohoo,e o poveste lungă...totul a încep...
Brusc i-a căzut bagheta în spatele umbrei sale din această lume,s-a aplecat după ea intrând prin umbră care este ca o fantomă,transparentă ,nepalpabilă dar atingându-se cu ea de aici o lumină roșie ca sângele explodase din atingerea lor.Ambele părți s-au contopit,amintirea îi pătrunse înapoi în suflet unde era și durere și iubire și acum speranță deoarece avea o idee:Știu cum să te aduc înapoi,Draco!

Sângele îi izbucnea din venele verzi care-i ieșeau din mâinile tremurânde de emoții,nu mai putea să-și țină bagheta în mână...Sufletul parcă ieșea din ea datorită entuziasmului pe care nu-l mai avusese demult prea mult timp.În interiorul său simțise o pace așternută în toată ființa ei pe care nu a avut-o încă de atunci,se simțea întreagă.

,,Draco,te aduc înapoi!".Ultimul gând de pe această lume.Strigă ,,Obliviate" și se trezi înapoi în încăperea din care plecase.Camera era la fel.Un ceas îi atrăsese atenția,trecuseră doar 2 zile de când era plecată,era weekend,iar la ora asta,jumătate din școală este afară,în curte,sau Hogsmade.Cobora scările cu repeziciune când îl întâlni pe Harry.Din graba care se instalase în ea nu-l observase pe cel care i-a sărit în brațe,plângând de fericire.
-Hermione!!!!Ești bine!!!
-Harry!Da...și am și soluția ca să-l aduc înapoi!
-Toți profesorii au întrebat de tine,mi-am făcut griji!Să nu mai pleci!
-Harry,am soluția!!!!
I-a povestit tot ce i s-a întâmplat în Dimensiunea fantomă.
-Și acum ai de gând să îți iei părinții din lumea încuiaților și să-i duci acolo?Ai zis ca singura modalitate de a intra în lumea aia de bună voie,este să-ți faci singur ,,Obliviate",ei sunt încuiați,plus că ai văzut că între partea lor de acolo și ei nu este o legătură așa de puternică la fel ca la noi,vrăjitorii,mai mult,partea încuiaților din Lumea Uitării e o amintire,fantoma,umbră,cum vrei tu,care știe doar amintirea care le lipsește oamenilor!
-Harry...Te rog,nu spune asta...adică...of,ai dreptate nu pot să-mi readuc părinții înapoi!!!
Lacrimile îi pocniseră din ochii ciocolatii ca niște gloanțe...
-Hermione, ești totuși norocoasă,poți să-l salvezi pe Draco,ai găsit cartea.
-Nu doar pe el,o voi salva pe Alice,iubita lui Jack Dreymon care m-a ajutat,i-am promis!
-Cum vei face asta?Știi că este internată la Sf Mungo,dar să-l convingi pe Draco să-și facă Obliviate,bine,asta se rezolvă,cred,dar pe ea care nu știe nimic despre cine este și ce poate,cum o vei convinge să-și facă Obliviate,și în modul corect,desigur?!!!?
-Nu știu,Harry,dar tu și Ron mă puteți ajuta,doar suntem o echipă,ca pe vremuri!Am salvat Hogwarts,împreună putem face orice.Te bagi?
-În ce să se bage?întrebă Ron curios,zâmbitor și sărindu-i în brațele fetei curajoase din fața lui.
   Cei trei se întorseseră,cum a spus creața vrăjitoare,erau ca înainte,gata de o noua aventură și de salvarea altor vieți,păcat că planul lor ajunsese la urechile lui McGongall.