Dramione:Lumea uitării

Capitolul 13(adevărul-partea1)

S-a întâmplat demult pe când eram de vârstă cu voi,în ultimul meu an.Eram îndrăgostit nebunește de o fată ...Alice...Alice Colins...ce fată frumoasă era,o astropuf cu părul negru,drept căzându-i mătăsos pe fața ei alba,lipsită de imprefecțiuni,ochii îi scoteau în evidență trăsăturile sumbre ,îi arătau puritatea și veselia,erau de un albastru rar întâlnit,un albastru de cristal,așa îi păreau ochii.Era foarte veselă și prietenoasă,vorbea cu toată lumea,încerca să înveselească pe toți,era cu adevărat o persoană deosebită,până și cu mine ,un viperin antisocial .Mi-a zâmbit o dată,pe hol,de atunci am început să o urmăresc zilnic,nu mai ieșeam cu prietenii mei,o urmăream,voiam să o cunosc.Era și foarte inteligentă.Într-o zi a venit prin spatele meu și mi-a zis:
-Cauți pe cineva?
Chicotea.Era adorabilă.Perfectă.
-Nu!am zis eu rece.
-Cum te cheamă?Cred că ști cum mă numesc din moment ce mă urmărești,puteai să vii direct la mine,vreau prieteni noi.
-Nu te urmăream!
-Cum zici tu,deci cum te cheamă ,viperinule?
-Jack Luis Dreymon,îmi poți spune Jack.
-Bine,Jack!Hai să ne cunoaștem.
Am vorbit multe cu ea ,am râs,nu făcusem prea des asta,mi-a plăcut,dar îmi păstram orgoliul.
Au mai trecut câteva săptămâni.L-am auzit pe Dumbeldore vorbind cu McGongall despre o carte care trebuie să dispară neapărat,altfel,Tom o va descoperi și de atunci Dumbeldore avea mici bănuieli despre el,nefiind sigur,doar că nu voia să ajungă acea carte la el.Eram curios,dar a trebuit să-mi desprind urechile de ușă căci aveam să mă întâlnesc cu Alice în curtea școlii.Până să ajung acolo niște viperini,foștii mei prieteni s-au luat de mine,râdeau că mă văd cu un astropuf,râdeau pentru că începusem să nu mai fiu ca ei,eram eu.Anturajul mă făcuse să fiu altcineva.Prietenii mei care îmi fuseseră cei mai buni mi-au spus niște cuvinte pe care nu vreau să mi le amintesc acum,erau  despre mama mea care a fost internată la Sf Mungo după ce a înnebunit când și-a văzut părinții murind...asta e altă poveste care acum nu este deloc importantă.S-au luat de cea mai mare durere a mea,îmi dăduseră lacrimile,dar nu le-am lăsat să-mi cadă din ochi.Își băteau joc de mine făcându-mă să zbor ....Atunci o voce firavă dar hotărâtă a unei fete gingașe s-a auzit:Rictusempra.I-a apucat gâdilatul pe nemernicii ăia de ,,prieteni".Au plecat.Am rămas doar eu cu ea.
-Ești bine?Ai lacrimi în ochi!
-Sunt bine!Eu nu plâng!
Atunci se apropie de mine lipindu-și buzele de ale mele.Nu mai simțisem niciodată asta....Pluteam,dar eram pe pământ,visam,dar eram treaz,era magic.Inima îmi bătuse așa tare încât cred că a auzit și ea.După ce ne-am desprins din sărut ,eu,confuz și dur în același timp am zis:
-Ce a fost asta?
-Un sărut,un mod prin care mi-am arătat afecțiunea,chicotea ea.
-Atunci mai fă-l o dată!
Am râs și ne-am sărutat iar.A fost cea mai frumoasă zi din viața mea,trebuia să v-o spun mai ales că nu am mai avut cu cine să vorbesc despre Alice în afară de mine însumi.Au trecut 4 luni în care eram cel mai fericit alături de Alice.A venit ziua din care m-am urât.Mă certam cu un nemernic.A scos bagheta la mine și a zis ,,Obliviate".Nu mi-a venit să cred că voia să mă facă să-mi pierd cunoștiința.Era îndrăgostit de Alice și extrem de gelos și dușmănos,era fostul ei iubit ,unul egoist și rău care voia să mă facă să uit de mine ca apoi să o consoleze el și poate să se întoarcă ea la el.Toată scena s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă.Nu am avut timp să mă feresc dar iată-mă aici,întreg la minte.Da,știu la ce vă gândiți și da așa a fost.Alice s-a aruncat în fața mea.A uitat cine e ,a uitat tot.Nenorocitul de Justin a fugit plângând.Normal că regreta ,ca noi toți.Până la urmă a trecut peste incident,dar Alice a mea e de atunci la Sf Mungo....ce soartă ,nu?Și mama tot acolo e.Alice nu e nebună dar nu știe cine este...deci o putem încadra tot acolo,la nebuni.Mă urăsc fiindcă nu am văzut-o aruncându-se!!
-Domnule Dreymon,liniștiți-vă,chiar nu sunteți dumneavoastră de vină aici,acum,puneți-vă în locul meu,ar trebui să ma omor acum pentru că l-am făcut să uite de mine pe Draco.
-Tocmai,l-ai făcut să uite de tine,doar de tine....Aș fi fost mai liniștit dacă așa era și în cazul lui Alice.
Draco privea confuz,începea să o creadă în adâncul lui pe frumoasa creață de lângă el.
-Continuați povestea.
-Imediat după ce i-a făcut ,,obliviate" a fost dusă la Sf Mungo.În durerea și suferința mea de atunci mi-am adus aminte că îl auzisem pe Dumbeldore vorbind despre o carte secretă.