Pasiune neprevazuta

Capitolul 12

Reyna se trezi in dimineata urmatoare plina de anticipare si speranta. Mai ramasera doar doua saptamani pana la nastere, doua saptamani pana isi va putea tine copilul in brate. Si emotia parea sa creasca cu fiecare ora ce trecea. De asemenea urma sa se casatoreasca in doua zile.

Cand privi inelul cu diamant, intui ca era pe punctul de a se indragosti de Max.  Daca isi va petrece intreaga  viata asteptand ca el sa o iubeasca?  Daca el nu o va mai dori si o va lasa de izbeliste? Sau mai rau, daca el nu o va iubit deloc si viata lor impreuna va fi teribil de nefericita?

Reyna scutura capul. Nu voia sa se gandeasca la asta.

In plus, avea motive sa creada ca totul va iesi bine.

Cum afara era o zi insorita, decise sa iasa la o plimbare. Aerul proaspat ii limpezi gandurile, si o facu sa se simta mai optimista, dar ca se intoarse inapoi acasa vazu o masina necunoscuta parcata in fata casei. Era un Jaguar, asa ca nu avea cum sa fie una dintre prietenele ei. Mallory avea un BMW si Dee... o masina la fel de veche ca si a ei.

Reyna intra in casa si auzi o femeie vorbind cu Ada.

- Mi-am lasat cateva lucruri aici acum cateva luni. Am venit doar sa le iau.

Kiki. Reyna se tensiona.

- Oh, uite-o si pe  dulceata de mamica. Nu fugi, Reyna. Nu am mai vorbit de ceva vreme.

- Buna, Kiki - o saluta ea, fara tragere de inima.

- Se pare ca esti pe punctul de a naste. Radiezi... nu asta se spune despre toate femeile insarcinate? Copii sunt incredibili. Fac ca imposibilul sa devina posibil. Priveste cum s-a schimbat viata ta.

- Eu vreau doar ce este mai bun pentru copilul meu.

- Pai bineinteles ca da - afirma Kiki, sarcastica. - M-a luat prin surprindere faptul ca nu m-ai sunat dupa licitatie. - Ai pierdut cumva cartea mea de vizita?

- Da, cred ca da.

- Pari o fata desteapta, si am crezut ca o sa accepti oferta mea. Dar se spune pe aici ca ai pariat pe ceva mai bun.

Reyna si Max nu isi anuntasera decizia de a se casatori, asa ca refuza sa spuna ceva.

- Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Am o programare la medic in dupa-amiaza aceasta.

- Cel putin ai putea sa imi arati camera copilului - insista Kiki. - O sa urc cu tine. Oricum trebuie sa aduce cateva lucruri pe care le-am lasat aici.

- Imi pare rau, domnisoara Lane - interveni Ada atunci - , dar nu stiu daca domnului DeLuca ii va placea sa urcati in camerele lui. Daca nu va deranjeaza sa asteptati un moment, il voi suna la birou.

- Nu este nevoie, il voi suna chiar eu. E un pic rusinos sa ceri unui barbat sa iti inapoieze lenjeria intima, dar este un compleu de la Perla, unul dintre favoritele mele - zambi Kiki, cu cea mai rea intentie. - In fine, ma bucur ca te-am revazut. Daca te razgandesti, nu ezita sa ma suni... dar nu astepta prea mult.

Kikki era disperata si ar face orice lucru pentru al recipera pe Max, asta era clar. Si ea nu putea sa permita sa genereze indoieli asupra deciziei sale de a se casatori, dar nu isi putea lua gandul de la acel compleu de lenjerie intima pe care Kiki si-l lasase in camera lui Max... si de la fotografia pe care o vazuse  recent in ziar.

Poate ca nu dadse acelei relatii importanta pe care o avea.

***

Ziua se inrautati cand Max ii prezebta un acord de separare de bunuri. Desi, cu exceptia clauzei in care ii dadea titela copilului sau daca se separau sau daca ea va deveni o influenta nociva pentru copil, acordul era foarte generos. Economic.