SERENDIPITY; jungkook [editată ✔️]

Capitolul 12

     — Jungkook, dă-mi drumul! spuse Molly încercând să îndepărteze mâinile lui care încă o țineau în brațe.
     Nu o spuse ca pe un ordin, ci mai mult ca pe o rugăminte. Rugăminte pe care Jungkook nu o băgă în seamă.
     — Jungkook, te rog! spuse ea.
     După două secunde, mâinile lui Jungkook se retraseră, el se dădu cu câțiva paşi înapoi apoi îşi drese glasul.
     — Ai spus că nu vrei să pleci.
     — Ştiu, dar e mult mai bine aşa.
     Stăteau la o distanță potrivită unul de altul, vântul adia făcând câteva şuvițe de ale lui Molly să-i cadă pe față. Jungkook o privi în ochi. Îşi aleasă bine cuvintele şi spuse:
     — O să-mi lipseşti.
     Ea îi trimise un zâmbet.
     — Şi tu!
     El încercă să forțeze un zâmbet, dar nu putu. Văzând-o pe Molly cum se îndepărtează de el şi se îndreaptă spre scări, nu putu decât să-şi strângă buzele, să rămână pe loc şi să o privescă cum pleacă.

     Dimineața următoare, Jungkook se afla în scaunul din dreapta al maşinii, jucându-se cu fermoarul gecii. Chuck stătea relaxat în scaunul şoferului, cu mâinile pe volan, conducând spre şcoală.
     — Deci, ea chiar pleacă? întrebă Chuck nesigur.
     — Da.
     — Când? întrebă Chuck aruncându-i o privire fugitivă lui Jungkook.
     — Azi.
     — Frate! Nu poți avea răspunsuri cu mai mult de o silabă?
     — Nu, răspunde Jungkook.
     Chuck râse.
     — Ok... şi nu vrei să mergem cu ea la aeroport? Ca un ultim rămas bun?
     Chuck învârti de volan şi încetini intrând într-o parcare. Parcarea din fața liceului era aproape ocupată, dar Chuck găsi un loc liber aproape de intrare. Parcă maşina în spațiul liber şi opri motorul.
     — Nu cred, nu ştiu sigur dacă astăzi pleacă. Nu am întrebat-o, spuse Jungkook şi ieşi din maşină.
     — Ce? întrebă Chuck urmându-l pe Jungkook.
     Aceştia intrară pe alee şi păşeau încet. Mai erau destule minute până să înceapă orele.
     — Nu ştiu, repetă Jungkook.
     — Mm, nu ştiu ce să zic. Eu aş vrea să-mi iau rămas bun altfel decât printr-un mesaj. Hai să o conducem la aeroport. Jungkook ridică din umeri.
     Era indiferent. Mare parte din noapte nu a dormit. S-a gândit la Molly. Credea că putea fi împreună cu ea. Credea că totul va fi bine.
     Nu ar fi trebuit să se îndrăgostească de ea. Acum îl doare. S-a hotărî să o uite pentru că aşa va face şi ea cu el.
     Peste câteva luni, vor exista doar amintiri care vor durea, dar vor ajunge să însemne nimic.
     — Kook, termină cu starea asta!
     Chuck îi dădu o palmă prietenească peste spate lui Jungkook.
     — Da, pleacă. Stiu, dar asta e, continuă el. O vom conduce, totuşi, la aeroport.
     Jungkook îl privi. Chuck avea un zâmbet uşor întins pe față.
     Jungkook ştia că pe Chuck nu-l afecta aşa de mult ca pe el, până la urmă nu au schimbat prea multe vorbe, dar în sinea lui se bucura că se vor duce să o vadă.
     — Eu mă duc să-mi iau o cafea, spuse Chuck şi plecă.
     Jungkook îl urmări cu privirea cum se îndepărtează, apoi împinse de uşile cu mâner metalic şi păși pe holul liceului plin de adolescenți.

~*~

     Prima oră se terminase, Jungkook se duse la dulapul lui şi-şi puse cărțile acolo. Îl închise şi se rezmă de el. Privea cum oamenii treceau pe lângă el, dar nici unul nu se uita la el, pe când el se uita la fiecare față.
     Telefonul îi vibră în buzunar, iar el scoase şi observă că Chuck îi trimească un mesaj.
     "Vino afară. Sunt lângă maşină."
     Jungkook nu stătu pe gânduri, nu avea ce face, aşa că porni spre ieşire. Curtea şcolii era aproape goală, mulți dintre elevi erau în clase sau pe hol, afară fiind frig.
     Chuck stătea rezmat de maşina neagră butonând telefonul.
     — Ce e? spuse Jungkook când ajunse lângă el.
     — Mergem la aerport. Am verificat zborurile, spuse şi-şi ridică telefonul. E un zbor spre Washington la 10.
     — Vrei să chiulim?
     — Sunt obişnuit, ridică Chuck din umeri. Urcă.
     Jungkook ascultă şi intră în maşină.
     — Dar dacă nu e zborul ăsta? întrebă Jungkook în timp ce-şi punea centura.
     — E nu e, oricum nu aveam chef de ore, spuse şi băgă cheia în contact. Ieşi din parcare şi se viră spre dreaptă.
     — Facem o faptă bună! zâmbi Chuck spre Jungkook.

     Pierdură multe minute în traficul de dimineață, dar într-un final ajunseră la aeroport. Jungkook îl văzuse în urmă cu mai mult de un an. Când ajunsese în America. De atunci nu mai trecuse pe aici, dar oricum, totul era la fel.
     Oamenii se plimbau cu bagajele în stânga şi în dreapta. Mulți oameni se bucurau că-şi revăd rudele sau prietenii, dar la fel de mulți oameni vărsau lacrimi şi-şi luau rămas bun prin îmbrățişări.
     Jungkook se uita după figura lui Molly, dar nu o vedea.
     — Pe aici! spuse Chuck şi îi făcuse semn lui Jungkook să-l urmeze.
      În timp ce străbăteau aeroprtul, difuzorul se auzi. Un ding se auzi, apoi vocea unei femeie anunță că zborul spre Washington D.C. va începe peste 20 de minute.
     Chuck şi Jungkook măriră pasul şi ajunseră aproape de poarta care ducea spre avionul ce o va duce pe Molly departe. Se opriră pe loc şi priviră în jur. Atât de multă lume.
     Lui Jungkook îi se păru că o vede pe Molly stând pe un bagaj verde cu fața sprijinită în palme, dar nu era sigur.     
     Însă, îşi confirmă bănuiala când femeia pe care o văzuse la cafenea stând la masă cu Molly şi cu tatăl ei se apoprie şi îi făcu semn să se ridice.
     — Uite-o! zise Jungkook.
     Chuck se întoarse în direcția spre care i-o arătă Jungkook. Făcu un pas, dar Jungkook îl opri punându-i o mână pe piept. Se uită la el.
     — Nu cred că...
     — Molly! strigă Chuck. Haide! îi spuse lui Jungkook.
     Molly îşi îndreptă privirea spre cei doi cu ochii mari.
     — Ce faceți aici? întrebă Molly.
     — Voiam să-mi iau rămas-bun! spuse Chuck zâmbind, apoi o strânse în brațele lui mari. Molly rămase înțepenită.
     — Acum pa! spuse el şi se dădu în spate. Vă las singuri!
     Se prefăcu că se uită afară printre ferestrele uriaşe ce înconjurau totul.
     — Chiar o să-mi lipseşti, spuse Jungkook.
     Molly nu spuse nimic. Îl privi în ochii căprui, zâmbi scurt şi îl luă în brațe. După câteva secunde se îndepărtă, dar nu-şi luă luă privirea de pe el, nici el de pe ea.
     — Îmi pare rău că ne-am cunosc în urmă cu o săptămână şi deja se termină totul, spuse Molly cu părere de rău. Jungkook aprobă dând din cap.
     Molly se apropie de el şi-şi lipi buzele de ale lui.
     — Pa, Jungkook!
     Şi cu aceasta se îndepărtă, îşi ridică bagajul şi intră în rând cu oamenii cu care avea să-şi petreacă următoarele ore în avion.
     Jungkook şi Chuck se îndreptau spre ieşire, dar pentru ultima dată, Jungkook se uită în spate. Molly se uita la el. Jungkook îi zâmbi, ea îi zâmbi înapoi.
     — Aşa a fost să fie, îi spuse Chuck punându-şi mâna după gâtul lui.
     — Aşa a fost să fie, repetă printr-un oftat.

// iar nu ştiu ce am scris \\