Doar eu și cu mine...

Capitolul 29: ,, Trădători"

  Vanesa Pov:

     Stau în pat cu o durere al dracu' de cap.

    Stai, ce pat?

   Tresar la această întrebare și sar ca arsă din pat. Mă uit în jur iar camera era ciudată, goală și mică. Mă ridic fix când ușa se deschide și-l văd pe clovn.

    — Ce naiba? întreb înjurând printre dinți când observ că el avea un corn cu ciocolată în mână și mi-l întinde.

   — E un corn, spune și chicoteste și îmi venea sa-i sparg moaca.

   — Știi bine la ce mă refer.
  
   — Nu-ți mai aduci aminte?

   — Ce să-mi aduc aminte?

   El începe să râdă si-l lovesc în stomac iar zâmbetul îi este înlocuit de o privire nervoasă, dar după se ivi iar zâmbetul acela nenorocit.

    — Ne-am înecat amândoi amarul aseară, mă rog, azi dimineață pe la orele 2-3 în băutură. Dar tu mi-ai luat și sticla mea și te-ai cam amețit bine. Nu aveam unde să te duc așa că te-am adus aici, după care, eu, m-am dus acasă.

    — Abia acum îmi revin ce-am făcut ieri, sau mă rog, azi dimineață, în cap.
   — Sper să uiți ce ți-am povestit, spune și eu îi fac cu ochiul iar el se strâmbă.

   — Nu am cum să uit. Mai bine, zi-mi, ai vorbit cu mama ta? Nici măcar nu mi-ai zis ce s-a întâmplat de fapt. De ce erai supărat pe mama ta și ce legătură avea ea?

   El se așează pe marginea patului, eu punandu-mă pe jos rezemată de perete.

   — După accident, am leșinat acolo. Eram și eu foarte grav rănit. Pentru un moment, cam de 1-2 luni, am uitat tot ce s-a întâmplat, mă lovisem la cap și totul era confuz pentru mine, nu știam de ce toți mă criticau. Am întrebat-o pe mama ce s-a întâmplat și mi-a zis că am făcut accident cu Lia și ea e în comă.

   — Uh, de ce ar face asta?

   — Știa că dacă aflam că Lia a murit mă omoram și eu, sau făceam altele mai grave. La început, eram foarte confuz cu totul. Nu știam de ce toți mă criticau c-am omoarât-o, deși eu eram sigur că ea se va trezi.

   — Păi și tu, fraiere, nu ai vrut s-o vezi?

  — Nu aveam cum, mama mi-a zis că părinții ei nu mă lasă să mă apropii. Aveam amintiri vagi, numai acea parte când o văzusem în starea...aia nu-mi puteam aminti. Dar eu, prostul de mine, credea că ea se va trezi, că ea probabil fuse și înmormântată...

   — Ce căcat.

   — Da. Și mai rău, știa și mătușa! Când am fost să-mi iau chitara în acel oraș, ea a venit in fugă spre mine sa-mi zică că au deconectat-o de la aparate, dar de fapt mama Liei probabil turbase văzând-o iar în oraș.

   Era foarte încordat și nervos. Nu mai zic nimic pentru a se calma, deoarece eu știam acel sentiment de nedreptate, de vinovăție și de durere.

   — Și acum ce vei face? întreb iar el ridică nepăsător din umeri. Sau, mă rog, eu nu știu nici ce voi face eu.

   — Nici eu... Când am venit în pas alergător aici, pe drum mi-am adus aminte totul. Nu vreau s-o mai vad în ochii mei.

   — Eh, fac iar el își îndreaptă privirea către mine. Mai bine prețuiește-o cât mai e lângă tine. Eu nu mai am pe nimeni. Femeia care zice că e maică-mea m-a abandonat atâta timp...

   — Deci, ce facem?

   Ce aveam să fac? Unde mă puteam duce?

     — Ar fi ok dacă ai rămâne aici cu mine? Sunt foarte singur iar în clipe de-astea am tentative de suicid. Și chiar vreau să trăiesc... Trebuie să-i îndeplinesc dorința Liei de a fi fericit.
Nu știu cât de fericit voi fi, dar știu că măcar voi trăi.

   — Nu știu, nu cred vă voi sta. Deocamdată mă duc pe la Dede, vii?

  — Nu vreau s-o mai văd pe mă-sa.

   Eu dau din cap, il bat pe umăr și mă îndrept spre casa lui Dede. Ea încă dormea, deși era vreo 10. După ce o trezesc, îi povestesc totul iar ea face ochii mari și mă privea în continuare:
   — Deci ai aflat că mama ta e diriginta ta?

   Îmi arcuiesc o sprânceană și-o străpung cu privirea. Mă încordez și strâng pumnii pe lângă corp:

   — Aha, tu știai, se pare, nu? mârâu printre dinți iar ea începe să se bâlbâie în timp ce mă ridicam de oe scaunul ce mă asezasem din camera ei și ies afară urmată de ea.

   — Stai, Vanesa! Lasă-mă să-ți explic!

   — Lasă-mă, idioato! Credeam că suntem " prietene", dar suntem pe naiba. Cum dracu' sa-mi ascunzi așa ceva? De unde naiba știai?

   — De la Darius și Teresa! Vorbeau într-o zi la pistà amândoi și i-am surprins când se sărutau, după care vorbeau despre asta și am înghețat în fața lor. Mi-au zis că nu e corect ca acest lucru să alfi de la mine, ci de la mama ta.

   — Eu n-am mamă! țip și mă opresc din mers. Până aici ți-a fost, Dede. Îmi pare rău, sau poate nu dar asta e partea a doua, dar m-ai dezamăgit. Nu trebuia să am încredere în tine.

   — E-eu....

    Însă n-o mai ascultasem. Plecasem în graba nervoasă și mă duc la garsoniera lui Roby. Bat la ușă nervoasă, acesta îmi deschide surprins în timp ce savura o cafea.

    — Mai ai loc și pentru mine?

   — De ce?

   — Ai?

   — Am.

   — Verișoară-ta e o jegoasa și trădătoare.

   — Sunt de aceeași părere. Deci vei sta aici?

   — Până se rezolv unele lucruri.

   — Bine, spune și mai ia o gură din cafea amuzându-se de nervii mei. Dar sper să nu-mi faci probleme cu diriginta. E și diriginta mea.

   — Nu știe nimeni că sun aici. Doar dacă Dede ar bănui. I-am zis în mare parte că mi-ai povestit niște lucruri, nu că sunt și la tine. Dar e destul de proastă.

  — De aceeași părere. Deci, ce facem de azi?

   — Eu zic să ne răzbunăm împreună pe toți trădătorii și nenorociții, ce zici?

   El afirmă din cap râzând diabolic iar eu îi iau ceașca de cafea din mână și o beau eu făcându-i cu ochiul, iar el îmi arată degetul mijlociu.