Doar eu și cu mine...

Capitolul 18: ,, O vizită neplăcută"

- Uite ce e Darius, nu mă face să te dau în șuturi afară din cameră, și te rog ceva, respectă-mi intimitatea, spun iar el face ochii mari ridicându-se din pat.

- Uau, spune Darius, tu tocmai m-ai rugat pe mine ceva? Sigur ești Vanesa? Nu, e imposibil, esti Teresa și faceți mișto de mine.

- Nu face nimeni mișto de tine, idiotule. Eu nu cunosc nicio Teresa, și dacă mă scuzi, spun și îl iau de guler și-l dau afară violent și-i închid ușa-n nas, la propriu.

- Dap, spune el, sigur nu ești Teresa.

După ce intru în cameră, mă trântesc puțin în pat și mă pierd în gânduri. Însă, după un timp, liniștea mea e tulburată de un ciocănit la ușă. Mă scol din pat și mă așteptam să fie Darius sau Diriginta, însă, când deschid ușa, o văd chiar pe Teresa.
Același stil barbie, aceeași privire pe care n-o suportam, și aceeași culoare pe care ea o adaptase de mică.

- Ce cauți aici? O întreb eu imediat.

Ea avea o privire serioasă și intră în cameră neinvitată. Închid ușa și așteptam să dramatizeze puțin, apoi să plece.

- Ce caut eu aici? Mă întreabă ea. Ce cauți tu aici! Ai plecat de acasă de zile bune! Pe cine vrei să impresionezi?

Eu încep să râd punându-mă pe un scăunel dun fața ei. Îmi trec mâna prin păr încă râzând. Ea mă privește de parcă a văzut fantome, și-mi dau seama că e din cauza râsului meu.

- Te-ai drogat? Mă întreabă ea și eu pufnesc și mai tare.

- Cât de proastă ești, surioară. Și da, nu vreau să impresionez pe nimeni, știi de ce? Pentru că atunci când ești impresionat, ții sau îți pasă cumva de acea persoană, dar la mine tocmai, nimănui nu-i pasă de mine de acolo.

- Ei bine, te înșeli, spune ea și se ridică. Dacă acolo nu tine nimeni, ce, aici ține?

Din perspectiva Doamnei Diriginte:

Mă apropii de ușa Vanesei, și aud o mică ceartă între cele două, mă apropi de ușă și ascult:

- Da, uite că ține! Doamna dirigintă mi-e ca o mamă. Și dacă mă știi că eu nu iubesc pe nimeni și că-s de piatră, ei bine, te înșeli. Și eu o iubesc ca pe o mamă, înțelegi? Chiar și Darius ține la mine ca la o soră! Și eu la el, bineînțeles. Dacă o știi și pe Dede, ei bine, la ea țin mai mult decât țin la tine, um, de fapt, ce zic eu, tu nu însemni nimic pentru mine! Strigă Vanesa și îi aud lacrimile de suspin ale Teresei.

- Eu țin la tine! Spune Teresa.

- Ei bine, eu nu țin la tine, spune Vanesa, voi m-ați făcut așa de "piatră" ! Puteați să-mi arătați iubirea voastră! Dar de unde, nu ați făcut asta! Acest lucru m-a determinat să devin așa! Nu e clar? Ia mai duceți-vă dracu' și lăsați-mă în pace! Am plecat, ce mai vreți? Hai, valea de aici!

- Aici vei suferi! Spune Teresa. Să-ți spun eu de fapt, aici...

Atunci intru speriată și le opresc conversația, captându-le atenția celor două:

- Teresa, pleacă de aici! Dacă nu ați știut s-o apreciati la momentul potrivit, acum e prea târziu!

Teresa se uită la mine, apoi la Vanesa, și pleacă în sufragerie. Vanesa se uită la mine indiferent și-mi zice:

- Mulțumesc!

Eu îi zâmbesc și mă duc în sufragerie după Teresa. Ea se duce grăbită spre ușă:

- Sunteți un monstru! Îmi zice ea.

- Eu? Tot eu? Tu n-ai știut să-ți apreciezi sora! Și asta te-a determinat pentru că pe tine toți te iubesc!

- Nu mă provoca! Spune Teresa.

- Ba uite c-o fac! Spun eu iar ea lăcrimează iar.

- Nu te înțeleg, spune ea, la mine de ce nu ții? Și eu sunt fiica ta!

Când aud acestea, o pocnesc de două ori:

- Dacă te aude Vanesa, te omor cu mâna mea! Și eu aș ține, dar mi-ați distrus fiica! A devenit ... așa de rece. Cum e, Teresa, să nu fii iubită ani întregi? Mereu ignorată, certată, bătută, poate chiar și a flămânzit. Să stai în orfelinat, să treci printr-o traumă de mică, să nu râzi, să nu plângi ani și ani, să urăști pe toată lumea, cum e? Ei bine, nu știi asta, evident. Eu țin la tine, dar nu te voi ierta niciodată că ai profitat de sora ta.

- Și eu am stat într-un orfelinat! Spune iar eu mă apropii de ea și-mi cade o lacrimă.

- Dar tu ai avut parte de iubire... Și știu că nici eu nu-s dreaptă și greșesc, dar nu te pot ierta...

- De ce nu vrei să-mi spui ce s-a întâmplat atunci? Cine voia să te omoare pe tine și pe tata?

- Nu-ți pasă! Strig și ea ridică la fel tonul.

- Mai bine mureai acolo! Și tu și Vanesa! Strigă ea și eu o pocnesc iar.

- Poftim? Aud vocea Vanesei.

Dacă a auzit conversația noastră...? Respir greu rapid și simțeam cu picioarele mi se înmoaie. Frica îmi pulsa în vene iar inima mi se urcă până-n gât.