Doar eu și cu mine...

Capitolul 12: ,, Afecțiune falsă"

  

  — Nu! Nu face asta! Te rog! Nu mă lăsa fără părinții!
   — Vanesa, fugi! Te rog! Pleacă! Salvează-te!

  — Ești bine Vanesa? aud vocea dirigintei.

  Iar visasem moartea părinților mei. De ce de la un timp tot am aceste coșmaruri? Nu înțeleg... Ce mi-a tulburat trecutul?

  — Ești bine? repetă ea întrebarea punându-mi mâna pe frunte părintește și fiind îngrijorată.

  Eu afirm dând din cap și mă las pe spate. De ce tot visez acea scenă groaznică? Nu mai suport...

    — Ai nevoie de ceva? mă întreabă ea iar.

   
    — Am nevoie să fiu singură, spun eu scurt și sec privind în gol.

  Ea mă privește 5 secunde după care iese afară din cameră rotindu-se imediat pe vârfuri.

  Visul ăsta nu-mi mai dă pace. Ce, sau mai bine zis, cine mi-a răscolit trecutul?

  Fac un duș rapid după care ies cu placa și mă duc spre pistă. Pista era goală. Mă recreez învârtindu-mă și făcând ce-mi place cel mai mult.

— Faine mișcări, aud o voce din spatele pistei care mă dezichilibrează și mă împrăștii pe mijlocul pistei.

  Îl văd pe Darius că, din păcate, coboară spre mine și mă ajută să mă ridic.

— Ia-ți mâna de pe mine! zic eu nemișcându-mă privindu-l ca de obicei, cum privesc eu oamenii, urât.

  El ia mâna de pe mine și eu mă ridic singură.

— Ce dracu' vrei? zic eu nervoasă că mă lovisem din cauza lui la cot.

— Așa pățești când nu porți cotiere! zice el văzându-mă că mă țin de cot.

  Mă îndrept spre o bancă așezandu-mă pe ea, urmată de Darius. Eram încă nervoasă, și dacă mă mai călca mult pe nervi... Nu știu ce va ieși.

— Ce dracu' cauți aici și ce vrei? spun eu iar și mai urât scoțându-mi o țigară.

— E un loc public, nu? zice el privind pista. Pot veni aici când vreau, corect?

— Lasă vrăjeala și zi de ce mă căutai, spun iar și mai apăsat.

— De unde știi că te căutam pe tine? zice el punându-mi nervii la încercare.

— Nu-ți forța norocul băiețaș, zic eu verificându-mi placa.

— Zici tu, fetițo? spune el și când aud acel cuvânt exact " tipic mie", placa face contact cu punctul său cel dureros.

  El cade   pe jos de durere și se face roșu la față.

— Asta a durut, zice el abia înțeles din cauza durerii.

— Ți-am zis să nu-ți forțezi norocul, zic eu și plec.

  " Darius... Ăsta e un tip dubios. Nu l-am mai văzut pe aici. Nu merge la școală? Sau mă-sa îl ține la școală de prinți? Simt că ascunde ceva. De fapt, pentru mine toți ascund câte ceva. "

   Mă duc spre casa dirigintei, dar mă gândesc să mai trec și pe la " casa mea" .

  Intru în casă pe nesimțite și intru în camera mea. Îmi iau chitara, rucsacul, mp3-ul și câteva haine. Când ies pe ușă îi întâlnesc privirea Teresei. Mă privea urât, cu ură, ceea ce adoram.

— Mai ai tupeu să vii aici? Spune ea cu lacrimi în ochi și strângând din dinți.

— Eu am tupeu să fac orice, răspund repede și sec, după care mă îndrept spre ușă.

— În ce te-ai transformat surioară? zice Teresa cu lacrimi de crocodil pe obraji și cu glas tremurat.

— În ce M-AȚI transformat, zic eu și pun accent pe " m-ați".  Nu vă mai credeți victime, eu una am ajuns la stadiul de imunitate! Practic sunt imună, " surioară" , m-am săturat să mă tratați ca pe un monstru!

— Dar noi ne purtăm frumos cu tine, suntem afectuoși cu tine, dar tu refuzi afecțiunea noastră și preferi să fii rea! spune Teresa lăsându-și lacrimile să curgă șiroaie.

— Afecțiune? repet eu de data asta încet privind în gol.

  " Despre ce afecțiune vorbeste?"

— AFECȚIUNE? repet eu tare privind-o extrem de urât. CE AFECȚIUNE? O AFECȚIUNE FALSĂ! Voi doar trebuia să mă tratați într-un fel, pentru că eram și eu în peisaj. Nu puteați să nu-mi dați atenție, nu? Ține-ți cuvintele pentru tine, păpușo! Și nu mai vorbi dacă nu știi despre ce s-a întâmplat în trecut.

  Îi scuip cuvintele dur după care plec lăsând-o să se gândească la ce îi zisem.   Uram să se prefacă că-i pasă. Nu-i pasă. Nimănui nu-i pasă.

Ce naiba e cu toată lumea? La naiba! Suntem înconjurați de niște oameni idioți! Să-și vadă lumea de treaba lor, oricum sunt niște egoiși! Urăsc oamenii prefăcuți. Îi urăsc! De fapt, îi urăsc pe toți! Pe toți oamenii! La naiba, la naiba!

   În fond, eram foarte nervoasă. Îmi doream să dispar dintr-odată fără nicio urmă și să dispară tot ce ține de mine. Dar nu e timpul, Vanesa. Nu e timpul... Trebuie sa te răzbuni!