Cele două cupluri aflate în jurul mesei rotunde a restaurantului occidental Sanubio discutau mulțumite. Femeiele se complimentau reciproc în timp ce bărbații făceau planuri serioase de viitor. Se considerau deja o familie fericită.
— Minunat, o voi chema pe fiica mea săptămâna viitoare pentru a face cunoștință.
— Domnule Park, abia așteptăm. Taehyung va fi mai mult decât încântat să o întâlneasă pe fiica dumneavoastră. Va fi fașcinat de frumusețea ei, mai ales dacă seamănă cu doamna Park.
— Ah, doamnă Kim, mă faceți să roșesc.
— Odată oficializată căsnicia vom putea să ne unim firmele legal, fără alte taxe. Vom colabora bine împreună.
— Să de-a Dumnezeu. Cu puțin noroc, vom avea și un moștenitor care să preiea ambele firme.
— Nu vă faceți griji doamnă Kim. Îmi voi educa fiica să facă ce trebuie cu privire la acest aspect.
— Așa să faceți. Acum să ciocnim pentru noua noastră familie. Să ne trăiască copiii.
Domnul Kim a ridicat paharul uns cu vin roșu, ceilalți participanți la cină alăturându-i-se. Domnul Kim purta un costum elegant, albastru asortat cu rochia elegantă din mătase a soției sale, iar domnul Park era îmbrăcat într-un frac negru, clasic, având papion crem asemenea salopetei din catifea a splendidei doamne Park. Ambele cupluri, cu toate că erau depășite de vârsta de 40 de ani arătau splendid. Corpurile subțiri ale femeilor te duceau cu gândul la două adoleșcente iar chipurile porțelanate ale bărbaților nu trădau mai mult de 30 de ani.
— Multă sănătate, dragi cuscrii, spune entuziasmat domnul Park.
— Casă de piatră, recită si eleganta Kim.
258 de cuvinte
YOU ARE READING
Behind the makeup
RomanceFugind după avere și-au pierdut umanitatea. Astfel, patronii a două firme prestigioase de ingrijire personală din Coreea de Sud și-au sacrificat proprii copii. Park Alice Bianca se trezește peste noapte logodită cu un bărbat necunoscut, cu Kim Taeh...
