Life is a disease...Love is the cure!

Incercare nereusita

-Un fratior....vai, ce dragut! incerc sa spun.

Astea au fost singurele cuvinte care mi-au iesit pe gura. Apoi m-am asezat langa matusa mea, care era si ea clar data peste cap de aceasta veste. Adica din toate zilele acestui an, fix azi s-au gasit ei sa-mi spuna ca se casatoresc si ca o sa aiba un copil?!

-Tatii, trebuie sa plec...

-Ce? Unde? Cu cine?

-Pai ies putin sa ma plimb cu...el. spun aratand spre Pete.

-Cine e el?

-E... Pete. Nu ti-a spus Diane de el?

-El e un prieten de familie... Adica fiul unei prietene. Si cum Allison se plangea ca nu are cu cine sa iasa afara, m-am gandit sa-l aduc pe... Pete. E un baiat foarte de treaba.

-Ok, doar sa nu va intoarceti foarte tarziu. A, Allison, te intorci cu noi azi sau vii altadata?

-Tata, sa fim seriosi, stii deja raspunsul, de ce mai intrebi?! Normal ca vreau sa raman aici.

Nici moarta nu m-as urca cu ei doi intr-o masina! Tatal meu, tatal meu, s-a gandit sa se insoare cu singura persoana de pe planeta asta pe care pot s-o urasc?! Ah, in momentul asta imi vine sa ma arunc de la balcon! Fix inainte sa ies pe usa, aceasta idee geniala mi-a venit in minte.

-Pete, hai sa mergem, spun in timp ce il sarut usor pe obraz.

Am asteptat un moment sa vad reactia tatei. Dar se vede ca era prea prins in farmecele lui Nany. Nici macar nu mi-a dat atentie. S-a uitat la mine apoi a intors privirea spre ea. Nany era toata un zambet, se vede ca obtinuse ceea ce vroia.

Am iesit pe usa, avand grija sa o inchid usor, nu sa o trantesc, desi imi venea sa trantesc toate lucrurile. Nu vroiam sa las totusi o impresie gresita. Iesind din bloc statea la distanta unul de celalalt, niciunul neavand curajul de a scoate o vorba.

-Si acum ce facem? spune intr-un sfarsit Pete, privind dezamagit in jos.

-Hm, acum... cred ca va trebui sa ne plimbam pana pleaca ai mei. Am o idee, dar inainte trebuie sa clarificam lucrurile, ok? Eu...stii ca toata treaba cu pupatul a fost doar in semn de razbunare, nu? Nici macar nu a mers. Scuze ca te-am amestecat in toata incurcatura asta care se numeste viata mea. Dar cred ca ai vazut si tu, tatal meu nu e chiar asa de rau. E doar.... Ei, bine, se lasa influentat de cine nu trebuie.

-E in regula, cred ca asa as fi procedat si eu! In plus, ti-am spus de Anna si de ce s-a intamplat.

Da, Anna... O fata foarte de treaba, din cate mi-a spus Pete, dar care din pacate i-a frant inima. Macar nu eram singura cu inima franta.

-Mergem inapoi la matusa-mea, cu putin noroc poate au plecat ai mei. Daca nu, il chemam pe Justin jos si asteptam sa plece. Mai mult ca sigur nu mai stau, la cum il cunosc eu pe tatal meu.

Asa ca am facut cale-ntoarsa spre bloc, dar de data asta intr-un mers incet si obosit. Am sunat la interfon iar Diane mi-a spus ca ai mei de abia iesisera pe usa. Am asteptat sa iasa, undeva dupa un garaj, apoi am urcat sus.

-Deci e adevarat ce i-ai spus tatalui tau? ma intreaba matusa mea.

-Nu. Diane, iti explic mai tarziu... Acum, te roooooog, da-mi sa mananc ceva caci sunt lihnita!

-Eu cred ca o sa plec acasa. Cred ca bunica e foarte ingrijorata. Si...Vorbim mai tarziu, poate iesim...

-Nu cred ca mai ies. Nu azi. Maine...

-Ok.

L-am condus pe Pete, apoi m-am aruncat in canapeaua confortabila. Diane mi-a adus niste spaghete bolognese cum numai ea stie sa faca, iar apoi s-a asezat langa mine, cu siguranta asteptand sa ii povestesc tot despre cele intamplate. Dupa ce i-am spus tot, absolut tot, cu lux de amanunte, matusa mea pur si simplu nu stia ce sa mai zica. A luat o gura de aer si..

-Nu ma asteptam la asa ceva cand mi-ai spus ca ai ceva de povestit!

-Nici eu nu ma asteptam sa i se intample cuiva asa ceva. Daca imi spuneai povestea asta sigur nu te credeam.

-Ei bine cum mie nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata... Of,asta e unul din momentele in care chiar nu stiu ce sfat sa iti dau. Singurul lucru pe care il stiu este ca trebuie sa o chemi pe Becky aici. Duceti-va undeva, in oras o saptamana, doua, pana... Timpul le rezolva pe toate. Sper.

O vedeam pe Diane cum se balbaie si imi dadeam seama ca nu stia ce sa zica. Si totusi avea dreptate. Becky a fost mereu acolo langa mine. Probabil se intreba unde sunt acum. I-am imprumutat telefonul Dianei, pentru ca imi era frica sa ma uit pe al meu, peobabil avea o gramada de mesaje si nu as fi rezistat sa nu ma uit la ele.

Telefonul suna. De abia asteptam sa vorbesc cu ea. Dar se pare ca Becky nu raspundea. Serios?! Dupa multe bip-uri, prietena mea draga s-a gandit sa raspunda.

-De ce naiba raspunzi asa de greu?!

-Allison?! Unde naiba esti si de ce suni de pe numarul asta? Te-au rapit?! Ce naiba ti s-a intamplat de ai plecat atunci?!

-Da, Becky, m-au rapit extraterestrii si s-au gandit ca ar trebui sa te sune tomai pe tine sa ceara rascumparare. Nu pot sa iti zic la telefon, dar te rog 2 lucruri foarte foarte mult. In primul rand vreau sa vii la matusa-mea, si cat mai repede posibil. Ia-ti cat mai putie haine si cati mai multi bani daca se poate. In al doilea rand, nu ii spune, si vorbesc extrem de serios, nu ii spune lui Lucas si nici macar lui Collin ca vii la mine, ok? Daca ii zici lui Collin el o sa ii zica lui Lucas si e ultimul lucru pe care il vreau...

-Chiar asa de grav e?

-Pai depinde din ce unghi privesti situatia.

-Ok ok, nu zic nimanui, poate doar mamei altfel nu o sa ma lase. Si da, stiu, nici ea nu trebuie sa zica.

-Multumesc mult, esti cea mai tare, Becky, cand esti pe aproape imi dai un telefon.

________________________________________

So... scuza-ti-mi intarzierea de cam... o vara dar de unde era eu sa stiu ca in China comunistii aia nu ma lasa sa intru pe Wattpad. Ma mir ca am supravietuit :)). Glumesc, nu a fost chiar greu si pentru cine vrea detalii chatuiti cu mine ca nu musc. Ma bucur ca in sfarsit sunt acasa si ca am din nou acces la Wattpad. Mi-a fost dor de voi! >.<