Capitolul 49. + promovare + răspunsuri Q&A - 4

1.4K 53 7
                                    

Muzica era tare.
Jumătate din încăpere era întunecată.
Majoritatea fetelor erau dezbrăcate.
Iar bărbății erau deja morți, printre care și Zayn.
Ia stai, unde e Zayn?
Mi-am aruncat privirea în mulțimea mare, și l-am zărit la câteva mese alături de o roșcată și o blondă.
Se pare că avea parte de un striptease.
După cum am zis, era mort.
Mi-am pus capul în palme, apoi am continuat să privesc.
Mă întreb dacă Harry a observat lipsa mea.
Ce întrebare e asta Sophia?
Probabil e la poliție și se crizează spunând că cel mai bun prieten al lui i-a furat fetița de șaisprezece ani, iar polițistul e ceva de genul, domnule ne pare rău dar fiica dumneavoastră este aproape majoră.
Dar la cât de bine îl cunosc pe Harry îi dă un răspuns de tot căcatul.
"Fiica mea se va mărita la treizeci de ani!"
Serios Harry?
"Nu ești prea mică (,) ca să fi într-un astfel de loc?"o voce angelică îmi răsună în urechi, și ridicându-mi capul, dând de niște ochi verzi și restul tipului ce nu pare a avea mai mult de șaptesprezece ani.
"Dar tu nu ești la fel de mic ca să lucrezi în astfel de loc?"
"Eu am pus primul întrebarea."se încruntă pentru câteva secunde, dar apoi își transformă încruntarea într-un mic zâmbet.
"Sunt cu el."am arătat spre Zayn, iar el râse.
"Zayn, pe bune?"
"Îl cunoști?"
"Oh, sigur, e clientul nostru de doi ani."
"Oh..."
"Zack, încântat."se aruncă pe canapeaua din fața mea, apoi își întinse mâna.
"Sophia."i-am strâns mâna.
"De ce ești aici?"
"Nu am avut încotro?"am răspuns cu o întrebare.
"Ești iubita lui?"
"Ce?Ew, nu!"m-am strâmbat, iar Zack a chicotit.
"Ei bine, am tură liberă iar cum tu ești singură și acest loc e periculos, am să-ți țin companie."
"Oh, e în regulă, nu am doi ani."
"Nu ți-am cerut părerea."râse el, căutând cu privirea prin mulțime.
Când găsi pe cine vru, îi făcu semn.
O tipă de 1.70 se afirmă lângă brunet, iar acesta îi spuse ceva la ureche, ea aprobând.
Își întoarse privirea spre mine, apoi zâmbi.
I-am zâmbit și eu, timid, apoi mi-am lăsat privirea în jos.
Mă intimida privirea lui.
Mi-am deschis telefonul, apoi o mulțime de mesaje și de apeluri de la Harry, îmi bombardă ecranul.
"Am să-l distrug pe Zayn!"
"O să fii pedepsită, Sophia!"
"Sandra plânge"!
Am citit câteva dintre mesajele primite de la Harry, apoi am închis la loc telefonul.
Zayn, suntem în bucluc.

Yay!M-am întors.
Nu am să stau mult la pălăvrăgeală.
Pentru început vreau să fac o promovare lui TheLittleLollypop.

Pentru început vreau să fac o promovare lui TheLittleLollypop

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Eu una am citit cartea și îmi place.
Așa că puteți să aruncați și voi o mică privire.
La fel și cu restul cărților.

Iar în capitolul trecut am zis de un Q&A4.
Nu am primit decât câteva întrebări de la o singură persoană, dar e în regulă.
XxAnnabellxX mă întreabă:
1)Cartea ta preferată de pe Wattpad dar și în realitate?Păi cartea mea preferată de pe Wattpad este After iar în realitate tot After.
2)Câți anișori ai?16 anișori.
3)Firma ta de haine preferată?Tommy Hilfiger.
4)Ce mărime porți la picior?40-41(da știu, prea anormal pentru o fată, dar meh)
5)Ce culoare ți-ai vopsi părul?Păi sunt vopsită la șuvițe, roșcat, și am fost și în tot părul.Deci, roșcat.

Ok, cam atât cu acest capitol, promovare și întrebări.
Pe data viitoare.
Ly all!

Daddy StylesUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum