După ce vedera mi-a revenit la normal am alergat cu privirea pe toți cei patru pereți pe care i-am zărit.

Pereți erau colorați în negru, iar singurele obiecte ce îi acopereau erau doua tablouri ce era poziționate față în față.

Pe primul tablou, cel din stânga, era pictat un tigru ce rage furios. Tigrul era așeazat mândru pe o piatră acoperită de vegetație. Restul tabloului era decorat cu liane verzi sau alte frunze ce erau menite sa facă tigrul sa iasă în evidență.

Tabloul din drepta era pictată o mare calmă pe care naviga o bărcuța. O mare și o barca fără căpitan. Ceea ce face tabloul mai complex este multitudinea de culori de albastru ce au fost folosite pentru apă.

Între mine și Jessi deja era o distanță destul de mare și am fost nevoită să fug câteva secunde ca să o prind din urmă.

— Prăjiturico, ai grija să nu te pierzi. spune blonda în glumă.

— O să am.

Am spus scurt și am așteptat ca Jessi să deschidă ușa din fata noastră. Nu am avut prea mult de așteptat.

O altă camera, tot în aceeași culoare ca precedenta, doar că singura diferență era că pereții acestei camere erau acoperiți de desene în creion care lasa să se vadă cât mai puțin din adevărată culoare a camerei. Aproape puteam sa jur ca este un tapet.

— Văd că ai reușit să îți lipești desenele te toți pereții. spune Jessi zâmbind și aruncând o privire in jur.

— Așa este, mă bucur că ai observat. spune bărbatul aflat la biroul ce este așezat fata în față cu ușa. Vreau să încep și cu celelalte camere.

Bărbatul se ridică de la biroul său, își lasă țigara fumată pe jumătate în scrumieră și oprește lampa ce îi lumina hârtiile de pe birou ce păreau a fi alte desene. În ciuda evidentei sale pasiuni pentru desene, bărbatul probabil că nu s-a putut abține și și-a pus unele desene și pe corpul lui. Ambele mâini ale bărbatului erau acoperite de tatuaje.

Se apropie de noi și îi sărută ambii orbajii lui Jessi ca un mod de salut.

— Cine e această domnișoară? întreabă bărbatul privindu-mă atent.

— Ea e Haneul. face Jessi prezentarea în locul meu. De acum în colo o să fie o floare în gradina mea. spune Jessi zambind larg.

— O, bună achiziție! o felicită bărbatul pe Jessi. Eu sunt Okasian și dacă nu ți-ai dat seama până acum eu sunt cel care te va tatua. spune acesta zambind catre mine. E primul tău tatuaj?

— Nu. spun și îmi arăt încheietura către cei doi.

— Jessi, cred că asta e o altă fată. Probabil ai încurcat-o cu alta. spune Okasian neliniștit. Nu îi pot face un tatuaj dacă ar acest tatuaj. refuza bărbatul slăbuț și ușor tras la față.

— Nu cred că e vreo problemă, Okasian. spune Jessi zâmbind încercând să-l convingă. Chiar el a venit la mine!

—  Îmi pare rău, dar dacă nu îl suni chiar acum nu fac niciun tatuaj!

Spune bărbatul în timp ce ne întoarce spatele și se așează din nou la brioul său aprinzând lampa și începând din nou să își fumeze țigara.

Made in South Korea ; Prințesa din turnWhere stories live. Discover now