~If I had to choose a rose~ (Borusara fanfic)

După ce furtuna trece.

Simt cum genunchi nu mă mai ascultă şi încerc să îmi împleticesc picioarele până la Sarada. Ochii mi se măresc când îl văd pe Shikadai cum o prinde înainte ca trupul ei fragil să facă contact cu pământul. În 3 secunde sunt lângă ei. Toată lumea se adună în jurul Saradei care era inconştientă. Îi cuprind umerii cu braţele.
-Shikadai! Sună la urgenţă sau pune pe cineva să o facă! Urlu eu în timp ce el mă priveşte speriat.
Secundele se scurg cu rapiditate, iar fata din braţele mele încă nu e trează. Directoarea începe să se agite lângă Sarada, iar asistenta medicala a şcolii se grăbeşte să ajungă lângă brunetă. Cât ea o consultă, ambulanţa ajunge. Singurul lucru pe care mi-l mai amintesc este o imagine cu Sarada întinsă pe o targă.
Mă trezesc într-un hol lung şi spațios. Eram aşezat pe un scaun, lângă Shikadai care dormea cu capul pe umărul meu drept. Realizez repede că sunt la spital. Oftez zgomotos, ceea ce îl face şi pe Shikadai să se trezească. Îşi freacă ochii obosit.
-Ce s-a întâmplat? Întrebase el.
-Habar nu am.
În următoarele secunde realizez că Sarada leşinase nu cu mult în urmă. Mă ridic de pe scaun şi încep să alerg pe holurile spitalului. Doamna de la recepţie părea plictisită, până m-a văzut în faţa ei.
-Săru' mâna, spun pe repezite, unde e Sarada Uchiha?
Nu apuc bine să îmi termin întrebarea că sunt întrerupt:
-Boruto, stai, unde e Sarada? Shikadai striga în timp ce alerga spre mine.
-Asta încercăm să aflu, Shikadai!
-Sunteţi rude cu ea? Întreabă doamna pe un ton plictisit.
-Păi nu, dar..
-Atunci nu o puteţi vedea, mi-o taie ea repede.
-Nu înţelegeţi, sunt prietenul ei, îi explic ea, părinţii ei nu sunt în ţară.
Femeia nici măcar nu mă ascultă.
-Bolt, să mergem..
Ajungem amândoi în holul unde ne-am trezit. Ne aşezăm pe aceleaşi scaune ca mai înainte. O tăcere suspectă se lasă peste hol.
-Bolt, trebuie să îţi spun ceva.. Îl aud pe Shikadai cum spune.
-Mai şti când Sarada nu a venit la şcoală o săptămână?
-Da, de ce?
-Păi, înainte de asta, am văzut-o pe Sarada leșinată pe stradă, nu are o stare de sănătate tocmai bună.
-Ştiu de asta..
Fără să mai spun nimic o văd pe Mirai cum dă buzna în hol.
-Boruto, strigă ea. Unde e Sarada-sama?
-Nu ştiu, femeia de la recepţie nu vrea să îmi spună.
O conversaţie îndepărtată îmi apare în minte. Era despre Sarada care îmi spunea că Mirai a fost concediată de tatăl ei, iar altă servitoare îi va lua locul.
Fără să îmi dau seama Mirai mă trage de mâna până la recepţie din nou.
-Bună ziua, doamnă, eu sunt Mirai Sunako, se prezintă ea. Vreau să ştiu unde se află Sarada Uchiha.
Femeia încercă să spună ceva, dar este oprită de Mirai care aşează pe masă o sumă considerabilă de bani. Femeia îi zâmbeşte şi tastează ceva.
-Etajul 8, camera 13.
Luăm liftul până acolo. Mirai deschide uşa. Privirea îmi fuge spre patul unde Sarada dormea. Mă aşez lângă ea, cu picioarele pe mocheta spitalului. Doar o admir cum doarme, şi Doamne ce frumoasă e.
-Doamna Sunako, Sarada se află în afara oricărui pericol, nu vă faceţi griji, e pe mâini bune şi trebuie să se trezească cât de curând. Vă rog să semnați aici.
Vocea calmă a doctorului mă linişteşte. Încep să mă relaxez atunci când aud cuvintele spuse de el. Doctorul, după ce primeşte semnătura de la Mirai iese din cameră. Aceasta se apropie de mine.
-Cum mai merge relaţia voastră?
-Nu prea bine.. Îi răspund sincer. Nici nu ştiu dacă mai avem una.
Ea îmi zâmbeşte ştrengăreşte.
-Eşti un băiat bun, Boruto. Sarada ştie asta şi sunt sigură că o să vă împăcați.
Cuvintele ei mă fac să zâmbesc la rândul meu.
-Ce zici de o cafea?
-Sună bine, îi mărturisesc eu.
Mirai iese pe uşă. Rămân singur în cameră cu Sarada.
-Iartă-mă, e tot ce apuc să spun.
După 10 minute în care Mirai nu s-a întors, îi urmăresc mâna Saradei cum începe să se mişte uşor. Apoi pleoapele i se deschid, aşa încât îi pot vedea ochii negrii holbandu-se la mine.
-Boruto, şopteşte ea. După un scurt moment de tacere continuă: Ia-mă în braţe.
Îmi trec mâinile peste umerii ei. Părul ei lung miroase a mentă, iar pielea ei albă e rece. Îi simp inima atât de aproape de a mea.
-Te rog să mă ierţi, Sarada.
-Nu, Boruto, tu să mă ierţi.
Am stat aşa un timp, până când Mirai s-a întors cu cafelele.
-Oh, v-am deranjat, îmi pare rău..
-Mirai, strigă Sarada, ce faci aici? Îi dau drumul din îmbrăţişare ca să poată să vorbească.
-Nu puteam să te las singură la nevoie.
Sarada îi zâmbeşte.
După ceva timp în care am vorbit şi am râs toţi trei am plecat acasă pentru că mâine aveam din nou şcoală. Mirai a rămas cu Sarada la spital, cât despre Shikadai propabil a plecat acasă când a văzut că am dispărut.

***
Hello, ştiu că nu am mai postat de mult, vă rog să mă iertaţi, dar am fost în vacanţă. Acum sunt acasă şi am multe idei noi pentru acest fanfic. Vă pup, pa pa. 😘😊