Zburau florile în fața balustradei amorțite
făcând să zvâcnească sclipirea coroanei adormite,
îmbrățișarea noastră din vremea basmelor ponosite,
lăsa cititorul să alerge în întâmpinarea versurilor potrivite.
Brodată cu delicatețea atingerilor tale, rochia mea albastră,
își recupera catifeaua neșifonată a păsărelelor din fereastră,
în parcul abandonat de nostalgia clarinetului surâzător,
culegeam fructele buruienilor, așezându-le pe al ierbii covor.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
YOU ARE READING
Vis celest
PoetryRamurile cerului se desprind din valsul norilor, praful speranței inundă spiritul culorilor, suntem ademeniți în poveste de aroma florilor. Să cutreierăm împreună prin ținutul celest al viselor!
