Nimic nu o sa fie ca inainte

11. Totul a fost o minciuna?

Era dimineața din 1 martie. Ma trezesc si cobor in bucatarie unde Eden pregatea masa.
Prima zii de primăvară isi facuse simtita prezența. Razele soarelui isi faceau loc prin perdelele albe.

Totul era asa de frumos. Dar eram nevoita sa pun niste intrebari la care sper sa gasesc raspuns.

- Eden, vreau sa vorbim. Spun destul de sec.

-Buna dimineata! Sigur. Spune ce e? Spune el in timp ce punea sandwich urile pe o farfurie.

- Am niste intrebari. Stii ca urma sa am o discutie cu vecina ta, Doamna Med. Insa ea nu a mai venit acasa.

-Da, am auzit ca e plecata.

- Eden, imi e dor de parintii mei. Imi e dor de casa. Imi e dor de fratele meu si de tot. Nu i-am mai vazut de o groaza de timp. Vreau sa merg sa ii vizitez. Te rog, du-ma la ei! Spun cu o voce disperata tot ce am tinut in mine de mult timp.

- Stiu. Te inteleg.

- Atunci spune-mi! De ce e doamna Med in viata cand eu stiu clar ca a murit cand eu aveam 8 ani? De ce strada asta imi e asa de cunoscuta? Sora ta unde e? Spun eu aruncandu-i toate cuvintele in fata.

- Am incercat sa te feresc de asta.

- De ce? Eden! Raspunde-mi.
Spun nervoasa.

- Doamna Med a murit. La fel si eu. Si la fel ca toti oamenii de aici. Spuse Eden fara macar sa se uite la mine.

- Atunci... si eu...

-Nu stiu. E posibil sa fii murit dar exista o sansa sa fii in coma. Acest univers e creat pentru oamenii ce nu si-au putut sfarsii viata asa cum ar fii trebuit. Eu, am murit acum 13 ani. Am fost zdrobit de un tir.
Parintii mei inca traiesc, la fel si sora mea. Cand te-am gasit in padure, nu te-am putut lasa acolo.

Ma simt bulversata. Simt ca nu mai pot.
Eu de fapt am murit?