Nimic nu o sa fie ca inainte

6. Dupa 3 luni...

Intram zambind in casa. Eu si Eden am mers la fantana de ciocolata din Park Roull.

- A fost grozav! Spune Eden.
- Cat de Geniu poti fi sa faci o fantana cu ciocolatata infinita! Spun eu trandindu-ma pe canapea.
- Nu pot sa cred ca sunt aici de 3 luni. Adaug eu.
- Nici eu nu pot sa cred. A spus Eden.

Ma aflu aici de ceva vreme si nu mai vreau sa plec. Au fost trei luni minunate. Eu si Eden am petrecut mult timp impreuna si am ajuns sa ne cunoastem mai bine. Eden e asa de vesel mereu. Lumea aceasta e perfecta. Parca e complet opusul vietii mele de pana acum. In viata mea nu s-au intamplat doar lucruri bune. Tata le-a lasat cand eu aveam 6ani, mama a intrat in depresie timp de 2ani apoi iar eu a trebuit sa stau la bunica pana mama si-a revenit. Fratele meu are probleme la scoala fiind dyslexic.
Eu nu m-am putut integra foarte bine si nu mi-am facut prieteni usor desii mereu m-am straduit. In cei 11ani de cand tata a plecat fara urma cred ca niciodata nu m-am simtit mai bine.
Si asta datorita lui Eden.

- Acum ce facem? Am spus eu.
- Eu sunt frant ma duc sa ma culc.
- Eu ma duc afara.

Stateam afara si priveam peste gard. Nimeni cunoscut nu era pe starada. Oamenii de aici nu sunt foarte prietenosi. O doamna inalta, cu o palarie mov si un palton rosu se indrepta spre mine. Puteam sa jur ca o cunosc. Am iesit afara. Doamna se indrepta spre mine cu capul in pamant. Cand ajunge in drept cu mine se opeste si isi ridica capul. Chipul ei era alb. Avea niste ochi verzi ca smaraldul si buzele rosii. S-a uitat o secunda la mine, a oftat si a mers mai departe. A fost ciudat. S-a oprit 4 case mai incolo. Dupa ce a intrat pe poarta m-am amintit.
Cand aveam 8 ani, nu ma intelegeam prea bine cu oamenii,nu trecusem peste socul cu mama si tata.  Doamna Med, o batranica simpatica era singura care vorbea cu mine. Avea un zambet cald mereu. Ma primea la ea si ma servea cu prajituri. Uneori ma lasa in camera fetei ei. Ea avea o fata care a murit la 21 de ani de o boala groaznica. Doamna Med a pastrat camera fetei exact asa cum era cand era in viata. Avea niste papusele minunate de portelan. M-a jucam cu ele de cate ori apucam. Ii eram draga. Cand aveam 11 ani Doamna Med a murit. Am fost suparata. Dar nu am suferit mult caci la 2 saptamani dupa mama a decis sa ne mutam.
Sunt sigura ca ea era Doamna Med. Semanarea e exacta. Dar ce cauta ea aici? Ce e lumea asta defapt? De ce totul e asa confuz aici? Intrebarile din prima zi revin. Si nu am raspunsuri. Dar am sa le am.

2 ore mai tarziu am mers 4 case distata. M-am oprit in poarta celei de a cincea. Simteam acelasi miros de lemn si lac de la 8 ani. Usa visinie cu gratii. Varul crem. Totul e neschimbat. Am fost pe strada 21 de multe ori si nu am mai vazut casa asta pana acum. Avea 2 ferestre cu draperii visinii. Pe poarta avea scris frumos numele de familie al Doamnei Med pe o placuta aurie de metal. Numele ei complet e “Erika Medow”.
Soneria crem in ton cu casa era si ea neschimbata. Imi pot aminti suntelul placut care il facea cand o apasam.
Nu am stat mult, e clar ca aceasta era casa. Am apasat cu degetul butonul soneriei. Am auzit acelasi sunet placut care iti mangaia urechile “Do-Si-La-Sol”  Dupa aprofimativ 2 minute clanta aurie incepea sa se miste.